VIDEO Vestigii din secolele X-XI la Cantemir? Săpături arheologice într-o gospodărie

În gospodăria unui locuitor al raionului Cantemir a fost găsit, în pământ, un cuptor de ars ceramica. În interiorul acestuia au fost descoperite rămășițele unor vase de lut ars, care datează din Evul Mediu timpuriu. Alăturat acestui cuptor se regăsește o porțiune de teren care ar putea fi o locuință adâncită. Informația a fost comunicată, pe 4 noiembrie, de Agenţia Naţională Arheologică. Instituția a ajuns la fața locului după ce a fost informată de primarul localității despre descoperirea fragmentelor de vase. 

Pe 4 noiembrie, Agenţia Naţională Arheologică a anunțat despre „o descoperire arheologică importantă” în satul Enichioi din raionul Cantermir. Directorul Agenției, Vlad Vornic, a oferit mai multe detalii.

„Astăzi am sosit în acest sat după ce domnul primar Serghei Ababii ne-a informat că acum câteva zile, în timpul săpării unei gropi din gospodăria domnului Ion Burdulescu, din marginea de sud-vest a satului, s-ar fi descoperit niște vestigii printre care sunt aceste fragmente de vase de lut ars care datează din Evul Mediu timpuriu, mai exact din secolele X-XI. Aceste resturi ceramice care se vor putea și întregi, vedem că provin cel puțin de la 2-3 vase, au fost găsite în interiorul unui cuptor foarte probabil. E vorba de o instalație de ars ceramica. Un cuptor de ars oale. Alăturat acestui cuptor avem un alt complex adâncit care se adâncește la aproape 3 metri și ar putea fi fie o locuință adâncită pe un alt tip de complex și evident că e o nouă descoperire importantă pentru arheologia medievală și e prima descoperire arheologică din localitatea Enichioi”, a comunicat reprezentantul Agenției.

Potrivit lui Vlad Vornic, bucățile de vase urmează a fi prelucrate și întregite. Ulterior ar putea ajunge în muzeul raionului.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NewsMaker

Tofan confirmă: „Foarte probabil” vom avea creșteri ale tarifelor la energia electrică

Premierul Vasile Tofan confirmă că „foarte probabil” vor exista creșteri ale tarifelor la energia electrică. Precizările au fost făcute în cadrul unui interviu acordat jurnalistului Nicolae Chicu și publicat pe 25 octombrie, după ce directorul general al ANRE, Alexei Taran, a estimat că energia electrică s-ar putea scumpi cu până la 15%. Potrivit lui Tofan, majorarea nu va fi cu 30%, așa cum s-a vehiculat în spațiul public.

În timpul interviului, premierul a fost solicitat să explice declarațiile directorul general al ANRE, care a spus că energia electrică s-ar putea scumpi cu până la 15%, precum și solicitarea Energocom de aprobare a unui preț de 3,51 lei/kWh pentru energia electrică furnizată în calitate de furnizor central, față de 2.01 lei/kWh, fără TVA, cât este în prezent. 

„Uitați-vă, noi cumpărăm energia în Moldova de la doi furnizori. Dacă ești în centru, Chișinău și sudul, cumperi de la Premier Energy. Dacă trăiești la nord, o cumperi de la FEE Nord. Energocom este unul din furnizori către acești doi. Creșterea tarifului a fost cerută de Energocom pentru calitatea sa de furnizor central. Ponderea Energocom, ca furnizor central, în mixul Premier Energy sau FEE Nord depinde de lună: vara – 15%, plus-minus; iarna – 35%. În mare măsură, asta ține de energia furnizată de CET-uri: CET Nord, Termoelectrica, CET-1. Ceea ce a cerut Energocom acum este pentru porțiunea asta din tarif, care, vă spun, variază pe parcursul anului de la 15 la 35%, plus-minus, care este generată în mare măsură de gaz și gazul s-a scumpit”, a comunicat Tofan.

Potrivit lui Tofan, directorul general al ANRE „s-a referit la tariful la energie finală, pe care îl plătește consumatorul”. „Dumnealui a folosit marja asta de 10-15%. Acum, eu nu voi sări înainte să spun care va fi creșterea. Probabil vom avea careva creșteri la energie, foarte probabil”, a declarat premierul.

„Dar nu 30%. Pentru că, încă o dată, ponderea asta de furnizor central este o pondere mică din mixul Premier Energy și FEE Nord”, a precizat Tofan, în contextul unor informații din spațiul public.

***

Amintim că, pe 21 octombrie, directorul general al ANRE, Alexei Taran, a estimat că energia electrică s-ar putea scumpi cu până la 15% în Republica Moldova. El explica că furnizorii „Premier Energy” și „Furnizarea Energiei Electrice (FEE) Nord” nu pot solicita deocamdată ajustarea tarifelor și că pasul următor ar fi aprobarea prețului reglementat al furnizorului central, Energocom. Detalii AICI.

Între timp, Energocom a solicitat ANRE aprobarea unui preț de 3,51 lei/kWh pentru energia electrică furnizată pentru anul 2026 în calitate de furnizor central, față de 2.01 lei/kWh, fără TVA, cât este în prezent. Pe 23 octombrie, ANRE a precizat că prețul solicitat vizează energia livrată de Energocom furnizorilor cu obligații de serviciu universal și nu reprezintă prețul achitat de consumatorii casnici. Aceasta este unul dintre elementele care intră în calculul costurilor de procurare a energiei electrice, luate în considerare la stabilirea prețurilor reglementate pentru consumatorii finali. Agenția a adăugat că depunerea și publicarea solicitării nu modifică automat tarifele pentru populație. O eventuală ajustare poate fi examinată doar printr‐o procedură distinctă, în urma solicitărilor depuse de furnizorii cu obligații de serviciu public – Premier Energy și FEE Nord.

***

În prezent, consumatorii casnici deserviți de Premier Energy în centrul și sudul țării achită 3,56 lei/kWh, iar cei din nord, deserviți de FEE Nord, plătesc 3,95 lei/kWh. Ultima ajustare a tarifelor a avut loc la 31 martie, când ANRE a aprobat o reducere a prețurilor la energia electrică.

Amintim că, pe 28 septembrie curent, ANRE a aprobat tarife mai mari la gazele naturale și energia termică. Pentru consumatorii casnici, gazul costă 26,14 lei/m³, cu TVA inclus, față de 20,30 lei/m³ în prezent. Creșterea este de 5,84 lei/m³. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: