sapaturi

În gospodăria unui locuitor al raionului Cantemir a fost găsit, în pământ, un cuptor de ars ceramica. În interiorul acestuia au fost descoperite rămășițele unor vase de lut ars, care datează din Evul Mediu timpuriu. Alăturat acestui cuptor se regăsește o porțiune de teren care ar putea fi o locuință

Timp de două zile, polițiștii din Dubăsari au săpat grădina unui pensionar. Ultimul i-a alertat crezând că a fost jefuit. Anterior, el a îngropat două borcane cu bani în grădină, iar când a decis să le dezgroape nu le-a găsit. Incidentul a fost comunicat de autoritățile nerecunoscute ale regiunii transnistrene.

În satul Congaz din UTA Găgăuzia au loc săpături de două săptămâni. În procesul lucrărilor au fost depistate mai multe morminte, datând din mileniul III și IV î.Hr. Săpăturile arheologice sunt efectuate de Agenția Națională Arheologică a Moldovei. GRT din Găgăuzia menționează că trei monumente funerare au fost găsite într-o

În timpul săpăturilor arheologice de la cetatea de la Tiraspol au fost descoperite două gropi comune în care se aflau rămășițe umane a peste 200 de persoane. Potrivit autorităților de facto din stânga Nistrului, victimele ar fi fost împușcate, cel mai probabil în perioada 1939-1941. Descoperirea a fost făcută, pe

Doi bărbați cu vârstele de 39 și 40 de ani au fost salvați de salvatori, după ce au rămași prinși sub un mal de pământ. Cazul a fost înregistrat în seara zilei de 17 mai pe un șantier din orașul Sângera, municipiul Chișinău. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat

La Chișinău, pe bulevardul Grigoria Vieru, în zona istorică a orașului, serviciile municipale au deteriorat o parte din patrimoniul cultural din Evul Mediu, în timpul lucrărilor de terasament. Despre aceasta a anunțat pe facebook Mark Tkaciuk, cofondator al partidului Congresul Civic și redactor-șef al revistei STRATUM. „Un canal lung a

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x