Facebook/Galina Moldovanu

VIDEO „Municipalitatea nu are capacitatea să facă față în asemenea situații”. Soluția lui Ceban pentru șoferi

Municipalitatea nu are capacitatea să facă față situației când, în urma ploii, cade o cantitate mare de precipitații. Într-o postare publicată duminică, 14 iunie, pe pagina sa de Facebook, primarul Ion Ceban a menționat că, pe viitor, este posibil ca șoferii să fie îndemnați „să nu iasă în stradă”.

Edilul a menționat că toate serviciile primăriei sunt în teren pentru a remedia consecințele ploii.

„Este o cantitate mare de apă în urma ploii, iar municipalitatea nu are capacitatea să facă față în asemenea situații. Astfel, în acest sens pe viitor este posibil să instituim coduri, galbene și portocalii pe teritoriul municipiului și de recomandare ca pe timpul ploilor torențiale, șoferii să evite să iasă în stradă”, a scris Ceban.

De asemenea, edilul s-a referit și la incidentul din strada Nicolae Costin, unde mai multe mașini au fost avariate după ce o porțiune de zid s-a prăbușit.

„Toți cei care au admis încălcări de norme la șantierele de construcții și au provocat anumite situații periculoase, se vor lua măsuri”, a notat primarul capitalei.

Amintim că în această după-amiază a căzut o cantitate importantă de precipitații asupra capitalei. Mai mulți internauți au publicat în grupul „Gorod bez Marșutok” de pe Facebook înregistrări video în care se vede că unele străzi au fost inundate.

Anterior, Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis cod galben de ploi valabil până la ora 23:00. Potrivit meteorologilor, sunt așteptate averse puternice, însoțite de grindină.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Maia Sandu

Victimele deportărilor regimului sovietic din Basarabia, comemorate la Chișinău. Mesajul Maiei Sandu

La Chișinău a avut loc pe 6 iulie un miting în memoria victimelor deportărilor regimului sovietic de pe teritoriul Basarabiei. La eveniment au participat mai mulți oficiali, inclusiv președinta Maia Sandu. Șefa statului a subliniat că supraviețuitorii „și-au păstrat” identitatea și valorile, în pofida acțiunilor represive ale regimului sovietic.

Miting-ul de comemorare a avut loc la Monumentul din Aleea Gării, ridicat ridicat în memoria victimelor deportărilor regimului comunist. Zeci de oameni au participat la eveniment: șefa statului, președintele Parlamentului, ministrul Culturii, funcționari publici și simpli cetățeni.

Miting-ul a debutat cu o slujbă de pomenire, oficiată de un sobor de preoți, apoi a urmat un moment artistic, monologuri și discursuri. Printre speakeri s-a numărat președinta țării, Maia Sandu.

În noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, zeci de mii de oameni au fost ridicați din casele lor și deportați în Siberia. Oameni de nădejde, care își trăiau viața în muncă cinstită și credință, care își vorbeau limba și păstrau tradițiile cu mândrie. Oameni a căror verticalitate a fost considerată o amenințare de regimul sovietic. În condiții inumane – foamete, frig, muncă silnică – oamenii noștri au fost nevoiți să supraviețuiască departe de casă. Și totuși, chiar și în exil, și-au păstrat identitatea și valorile. (…) Cei deportați nu au cerut niciodată răzbunare. Dar au cerut adevăr. Și e datoria noastră să le oferim acest adevăr – prin recunoaștere, prin educație, prin păstrarea vie a amintirii lor”, a declarat șefa statului.

La finalul evenimentului, participanții au depus flori la monument.

Amintim că, în ajun, în Piața Marii Adunări Naționale a fost inaugurată expoziția de vagoane „Teroarea sovietică în RSS Moldovenească. Amploare, victime și făptași”, consacrată deportărilor regimului sovietic. Expoziția, care este organizată de Guvern, se află la a treia ediție consecutivă.

De asemenea, pe 6 iulie, la ora 20:30, va avea loc o acțiune de comemorare cu lumânări, alături de actorii Teatrului Național „Mihai Eminescu”. Anterior, Guvernul a invitat cetățenii la momentul comemorativ. Totodată, pe 13, 20 și 25 iulie vor avea loc proiecții de filme și spectacole dedicate acestei tragedii.

***

Pe teritoriul Basarabiei, în timpul ocupației sovietice, au avut loc trei valuri de deportări staliniste. Primul a avut loc în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, când peste 24 000 de persoane au fost deportate în Siberia. Al doilea val, denumit Operațiunea „Sud”, a avut loc în noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, când peste 35 000 de cetățeni au fost trimiși în Siberia. Al treilea val de represiuni ale lui Stalin – Operațiunea „Nord” – a avut loc în noaptea de 31 martie spre 1 aprilie 1951. Peste 2 600 de persoane au fost trimise în Siberia.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: