O clădire din orașul brazilian São Paulo a fost iluminată în culorile drapelului Republicii Moldova. Orașul a onorat, astfel, cei 31 de ani de Independență ai țării noastre.
Imaginile video au fost făcute publice de consulul onorific al Moldovei în Brazilia, Flavio Mendes Bitelman.
Republica Moldova marchează astăzi, 27 august, 31 de ani de Independență. Ziua va fi marcată la Chișinău printr-o serie de evenimente, între ele – fanfară și concerte. Mai multe detalii poți vedea AICI.
Ministerul Educației din Moldova organizează pe 11 iunie o masă rotundă pentru a discuta despre manualul „Istoria românilor și universală” destinat clasei a 12-a, care a stârnit anterior un scandal și numeroase critici. Reacțiile au fost declanșate de afirmațiile mai multor personalități publice și istorici, potrivit cărora manualul prezintă regimul Antonescu într-o lumină favorabilă și minimizează rolul autorităților române în Holocaust. Aceste aspecte au fost confirmate de o expertiză internațională realizată de Yad Vashem și Institutul pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”. Istoricul Alexei Tulbure, fost reprezentant permanent al Moldovei la ONU și în Consiliul Europei, a analizat într-un editorial pentru NewsMaker atât expertiza, cât și reacția Ministerului Educației, care nu vede, în continuare, motive pentru retragerea manualului.
La 26 iulie 2016, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Declarația cu privire la acceptarea Raportului final al Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului, prezidată de Elie Wiesel.
Această Comisie, formată din istorici, cercetători profesioniști din România, Europa, Statele Unite și Israel, precum și din reprezentanți ai comunităților evreiești și romilor, și-a început activitatea de cercetare a istoriei Holocaustului din România în noiembrie 2003. Comisia a fost condusă de Eliezer (Elie) Wiesel, fost deținut în lagărele morții Auschwitz și Buchenwald, originar din România, renumit scriitor și laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 1986.
În noiembrie 2004, Comisia a prezentat Raportul final, în care a fost detaliată tragedia suferită de evreii și romii din România, precum și din teritoriile aflate sub controlul acesteia în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Documentul a reflectat cifrele estimative ale evreilor uciși — între 280 și 380 de mii de persoane. Raportul a evidențiat rolul și a subliniat responsabilitatea lui Ion Antonescu și a regimului său în comiterea acestei tragedii, care anterior era trecută sub tăcere, ignorată, negată sau denaturată în cercurile oficiale și în sistemul educațional, unde numărul real al victimelor era redus semnificativ.
Publicarea Raportului în 2004 a marcat o recunoaștere oficială din partea statului român a responsabilității pentru atrocitățile comise împotriva evreilor și romilor în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
Adoptarea în 2016 a declarației menționate de către Parlamentul Republicii Moldova a însemnat recunoașterea de către țara noastră a concluziilor raportului Comisiei conduse de Elie Wiesel, adică recunoașterea responsabilității (necondiționate și exclusive) a autorităților române, în special a regimului Ion Antonescu și a acestuia personal, pentru genocidul împotriva evreilor și romilor pe teritoriile administrate de România, inclusiv Basarabia, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
Mai mult decât atât, începând cu 2017, guvernul a aprobat anual Planuri de acțiune dedicate comemorării victimelor Holocaustului, care prevăd măsuri concrete în domeniul educației. În acest sens, în 2019, cu sprijinul Ministerului Educației, a fost elaboratși implementat un curs opțional pentru școli – „Holocaustul: istorie și lecții de viață”, iar ministerul organizează periodic seminarii metodologice pentru formarea profesorilor pe această temă.
Pe acest fundal, lipsa progresului în redactarea capitolelor corespunzătoare („Al Doilea Război Mondial” și „Holocaustul”) din manualele de istorie în conformitate cu Raportul Comisiei Elie Wiesel pare un lucru ciudat.
Total neclară și revoltătoare a fost apariția în tipar și trimiterea în școli a manualului de istorie pentru clasa a XII-a, în care activitatea regimului Antonescu în timpul războiului este descrisă într-un ton pozitiv, fără a face nicio referire la responsabilitatea sa în genocid.
Cum un astfel de manual a putut primi aprobarea Ministerului Educației? Cu atât mai mult cu cât în minister lucrează oameni care, odată, au făcut parte din grupul de lucru pentru elaborarea cursului opțional menționat mai sus despre istoria Holocaustului. Acești oameni fie au imitat interesul pentru o interpretare obiectivă a trecutului, fie au acționat, ghidați de alte scopuri, care nu au nimic comun cu păstrarea memoriei despre Holocaust, cu formarea unei identități democratice, antitotalitare la elevi, etc.
Conducerea actuală a Ministerului Educației, prin comportamentul său, pare să se străduiască să anuleze toate eforturile guvernului de la Chișinău, întreprinse după 2016, pentru păstrarea memoriei Holocaustului în Moldova.
Să ne întoarcem la manual. Sub presiunea opiniei publice, manualul menționat a fost trimis spre expertiză la Yad Vashem și Institutul pentru Studierea Holocaustului din România.
Ambele expertize sunt extrem de critice și califică acest manual ca fiind nepotrivit pentru a fi folosit drept material didactic în școli. Ambele texte, evident, contrazic declarațiile ministrului Dan Perciun conform cărora expertizele „nu conțin nimic dramatic care să justifice retragerea” manualului din școli.
Înainte de a trece la textele expertizelor, vreau să menționez că, în ciuda cerințelor legitime, ministerul nu a publicat textele niciunei expertize. Încercările de a ascunde textele expertizelor nu se supun înțelegerii și, sunt convins, vor primi o evaluare corespunzătoare în țară și dincolo de granițele ei.
Expertiza din București (nu prin eforturile ministerului nostru) a fost publicată pe una dintre resursele didactice românești, de aceea voi cita fragmente din ea. Expertiza Yad Vashem nu a fost publicată, prin urmare nu o voi cita (pe larg) — voi prezenta doar un paragraf. Textul ei este cunoscut nu doar ministerului din Chișinău și, presupun, în curând va apărea în spațiul public. Ar fi corect ca această expertiză, dat fiind interesul public major pe care o prezintă, să fie publicată chiar de către minister.
Să vedem despre ce vorbesc specialiștii de la Institutul Elie Wiesel. Mai jos aduc citate (nu toate) din expertiză în ordine cronologică. Cu font italic este prezentat textul manualului, cu font bold (gras) — temele, paginile manualului și textul propriu-zis al expertizei:
***
Exercițiul, intitulat „Mărturii ale contemporanilor”, se bazează pe o citare inadecvată și fără legătură cu exercițiul corespunzător.
Pag. 83:
„Mișcarea Legionară s-a aflat într-o situație extrem de grea. Liderul legionar, Corneliu Zelea Codreanu, a fost judecat și condamnat la 6 luni închisoare, apoi la 10 ani, fiind executat la 29/30 noiembrie 1938. Drept răspuns, la 21 septembrie 1939, un grup de legionari l-a asasinat pe prim-ministrul Armand Călinescu”.
Nu doar Mișcarea legionară s-a aflat într-o situație dificilă. Toate partidele au fost desființate. Acest paragraf lasă să se înțeleagă că uciderea prim-ministrului Călinescu a fost justificată.
***
Lecția 23 – Al Doilea Război Mondial. Strategii și acțiuni militare în timpul războiului (1939–1945)
Pag. 114:
„La începutul anului 1941, prin amenințarea cu forța, Hitler a convins Bulgaria, România și Ungaria să se alăture puterilor Axei”.
Această frază îndulcește (edulcorează) statutul de aliat al Germaniei naziste, pe care îl aveau statele respective. Aceste state își păstrau suveranitatea, iar elitele lor politice și militare colaborau voluntar cu Germania nazistă.
***
Pag. 124, rubrica „Viziuni istoriografice”:
„Antonescu a pus în afara legii Statul Național Legionar, pe care el și Garda îl întemeiaseră în septembrie 1940, ca dictatură militaro-fascistă. Dar dictatura sa, în destule puncte, a fost deosebită de cea a predecesorilor sau a corespondenților săi europeni. El a adoptat multe din trăsăturile corporatiste de breaslă ce caracterizaseră domnia lui Carol. A căutat sprijinul tuturor grupurilor politice conservatoare și al legionarilor responsabili în numele unei cruciade naționale, anticomuniste, de factură proprie. Trebuie remarcat că Antonescu nu a revendicat moștenirea gardistă antisemită și rasistă și că a stârpit toate manifestările huliganice. Tendințele sale reformiste erau mai aproape de cele ale lui Carol, și nu de cele ale lui Codreanu, concentrându-se, deși pentru scopuri militare, pe modernizarea agriculturii și a industriei. Eroarea sa capitală, inerentă în rațiunea însăși a dictaturii sale, a fost canalizarea efortului național în realizarea campaniei militare, o campanie anticomunistă și antirusă. Pentru a înlătura comunismul și a recupera teritoriile pierdute în favoarea Rusiei, în 1940, el a angajat ferm România în războiul fatal împotriva Uniunii Sovietice, lansat de Hitler în iunie 1941, — ceea ce nu înseamnă că Antonescu ar fi apreciat greșit starea de spirit din România. Antonescu s-a bucurat de sprijinul copleșitor al națiunii române pentru activitățile sale militare împotriva Uniunii Sovietice.” Stephen Fischer-Galați. România în secolul al XX-lea”.
Pasajul este nepotrivit pentru un manual care își propune să promoveze simțul civic și valorile democratice. Analiza pozitivă a lui Antonescu de către autor exclude demonstrarea naturii genocidare a guvernării lui Antonescu și chiar mistifică natura antisemită și rasistă a regimului.
***
Pag. 125, rubrica „Viziuni istoriografice”:
„Nu toți cei care s-au aflat – ca să spunem așa – în umbra Mareșalului Antonescu l-au «văzut» din același unghi sau au dat aceeași forță impresiilor consemnate. […] Cu mențiunea că, am preferat să-l introducem pe cititor în perioada cea mai importantă, cea mai dificilă, cea mai controversată din viața și activitatea lui Ion Antonescu – aceea cât timp el a îndeplinit funcția de conducător al statului român, imprimând, în consecință, ritmul și convingerile sale desfășurării istoriei românești, și nu numai atât –, ne exprimăm convingerea ca este preferabil sa-l lăsăm suveran pe cititor, făcând el singur selecția fericită dintre numeroasele «piese» sau «argumente» pro și contra ce i le oferă în continuare voluminosul, grandiosul și încă deschisul „dosar Ion Antonescu!»” Gh. Buzatu. „Mareșalul Antonescu în fața istoriei”.
Gheorghe Buzatu a fost unul dintre cei mai activi apologeți ai lui Antonescu și negaționisti ai responsabilității României pentru Holocaust. Fragmentul selectat este nepotrivit, iar sarcina pentru elevi asociată cu acesta nu este în concordanță cu textul.
***
Lecția 26: Basarabia și Transnistria în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial
Pag. 128, rubrica „Viziuni istoriografice”:
„În Basarabia regimul I. Antonescu s-a impus, în primul rând, ca unul anticomunist. Forţele de interne din Basarabia, poliţia şi jandarmeria, au arestat persoane care au propagat ideologia comunistă, au servit slugarnic regimului bolşevic şi au denigrat tot ce este românesc. Organele poliţieneşti din Basarabia au lucrat încontinuu la identificarea persoanelor ce s-au manifestat în public împotriva statului român, au adus prejudicii morale şi materiale românilor rămaşi sub stăpânirea bolşevică, persecutându-i şi contribuind la executarea şi deportarea acestora, în urma denunţurilor făcute. Astfel, au fost arestaţi Ivan (Vanea) Brailov, Anton Kuzenţov, Cosovaa, Hrişan Gufu, Gh. Fosteris, lucrători ai cantinei NKVD-ului din Chişinău, pentru desfăşurarea unei intense activităţi antiromâneşti şi comuniste. Poliţia din Orhei a cercetat şi a înaintat Curţii Marţiale din Chişinău pe Agripina Surguci, de 36 de ani, cameristă sub sovietici la Primăria Orhei. Având legături de prietenie cu comunista Secară, vicepreședinte la primărie, i-a furnizat acesteia informaţii despre foştii funcţionari, între care şi primarul oraşului, Plăcintă, ultimii au fost deportaţi de către sovietici in Siberia.” Anatol Petrencu. „Basarabia în timpul Celui de-Al Doilea Război Mondial””.
Acest fragment omite complet crimele în masă (uciderea) și deportările comise de autoritățile române în vara și toamna anului 1941.
***
Pag. 130
„Deși regiunea nu era în mod direct subordonată autorităților centrale de la București, suflul național a pătruns în această zonă a României în acei ani. Guvernatorii și directorii au promovat procesul de românizare a forței de muncă, au orientat activitatea din mediul rural către ocupații practice, care în trecut erau asociate cu elemente străine, au oferit facilități fiscale inițiativelor economice și au coordonat interesele patronilor cu cele ale angajaților. S-au făcut eforturi de identificare, inventariere, administrare și valorificare a bunurilor intrate în posesia statului. De asemenea, s-au efectuat colonizări, atrăgând populație tânără din alte părți ale țării cu surplus de locuitori, pentru a prelua proprietățile părăsite de coloniștii germani sau pentru a umple locurile lăsate libere de război. Conducerea disciplinată a țării sub Ion Antonescu, cu accent pe curățarea morală și promovarea competentă a personalului, majoritatea având o carieră militară ilustră, a avut un impact pozitiv semnificativ asupra evoluției acestei regiuni între Prut și Nistru în acea perioadă. În anul 1944, Basarabia a devenit din nou teatru de război, cu consecințe grave pentru integritatea teritorială a României”.
Acest fragment mistifică o serie de realități ale administrării românești în Basarabia în timpul războiului. Utilizarea sintagmei „proces de românizare”, în contextul prezentării perioadei celui de-Al Doilea Război Mondial, este invariabil asociată cu politica statului român de confiscare, deposedare de proprietăți și excludere din viața economică și socială a cetățenilor României de origine evreiască. Expresii precum „ocupații care în trecut erau asociate cu elemente străine” sau „ocuparea locurilor lăsate libere de război” sunt expresii care ascund caracterul violent și antisemit al regimului Antonescu.
***
Pag. 130:
„Deși elementul românesc era preponderent în Transnistria, România nu putea avea și nici nu pretindea dreptul de suveranitate asupra unui teritoriu care nu-i aparținuse. Administrația românească și-a concentrat eforturile asupra refacerii și revigorării vieții economice din Transnistria. A luat inițial măsuri pentru a asigura aprovizionarea cu alimente și bunuri esențiale pentru populație și pentru menținerea ordinii publice”.
Sintagma „elementul românesc era preponderent în Transnistria” este falsă.
***
Pag. 131:
„Activitatea administrației românești în Transnistria a fost umbrită de crime, legate de folosirea Transnistriei ca loc de deportare și suprimare a evreilor și romilor. I. Antonescu a avut o politică contradictorie față de problema evreiască, inițial a fost rezervat și nu a acceptat politicile naziste, dar treptat, din cauza presiunilor, a adoptat legi rasiale, a ordonat deportările evreilor și romilor în Transnistria, iar colaborarea cu naziștii a dus la numeroase victime și la săvârșirea crimelor împotriva umanității”.
Formulările inexacte (deficitare) creează confuzie în privința responsabilității administrației românești pentru deportările și moartea evreilor și romilor. Concluziile Comisiei Elie Wiesel indică în mod clar: „Responsabilitatea directă pentru Holocaustul din România (inclusiv Transnistria — A.T.) aparține exclusiv statului român, condus de Antonescu”. Legislația și măsurile împotriva evreilor și romilor au fost inițiative ale autorităților românești, nu rezultatul presiunii din partea Germaniei naziste, așa cum susține manualul.
***
Pag. 143–144: Capitolul „Pedepsirea criminalilor de război”
Deși manualul acoperă aspecte ale Istoriei universale și Istoriei românilor, în acest capitol nu se menționează nimic despre procesul și pedepsirea criminalilor de război din România — un aspect în care condamnarea lui Ion Antonescu și a colaboratorilor săi joacă un rol central.
***
Acestea nu sunt toate observațiile experților Institutului Elie Wiesel — sunt mai multe și ele vizează nu doar formulările, analiza și interpretările evenimentelor, ci indică și o serie întreagă de erori factologice.
Observațiile prezentate sunt suficiente pentru a înțelege: situația este foarte dramatică, de aceea predarea temei celui de-Al Doilea Război Mondial și a Holocaustului pe baza acestui manual este inacceptabilă. Elevii din școlile din Moldova au dreptul la un învățământ de calitate, bazat pe cunoștințe științifice, despre cele mai tragice perioade din istoria țării și din istoria universală.
Din expertiza Yad Vashem voi cita doar un paragraf. Reamintesc că publicarea textului expertizei este refuzată de Ministerul Educației din Moldova, care invocă anumite drepturi suverane.
Iată fragmentul: „Manualul evită complet demonstrarea rolului și responsabilității guvernului Antonescu pentru realizarea persecuției și exterminării evreilor în România: «un număr mare de evrei a fost deportat» (de cine?), «49 de lagăre și ghetouri au fost create în Basarabia» (de cine au fost create?), «instrucțiunile referitoare la deportări indicau» (ce/de cine date?). Nicio mențiune despre autoritățile române responsabile, armată, poliție, jandarmerie etc.”.
Acest singur citat este suficient pentru a înțelege cât de gravă și dramatică este situația cu acest manual.
În concluzie — câteva observații generale. Ministrul Perciun a informat opinia publică că a primit concluziile tuturor „facultăților de istorie” din țară referitoare la manual și toate aceste opinii sunt pozitive. După studierea expertizelor internaționale asupra manualului, aș dori să citesc aceste opinii, dacă ele, desigur, există.
În Moldova există mulți istorici buni, însă în ceea ce privește tema Holocaustului, situația este diferită. Specialiști sunt foarte puțini și mulți dintre ei se află astăzi în străinătate. Tema Holocaustului a fost trecută sub tăcere în perioada sovietică, a fost trecută sub tăcere în Moldova și după destrămarea URSS. Să te ocupi de Holocaust din perspectivă științifică, educațională, politică, profesională, socială etc. era nepractic și chiar periculos. Și nu s-a ocupat nimeni, cu rare excepții. Prin urmare, astăzi în țară expertiza pe această temă la „facultățile de istorie” practic nu există.
Parcurgem un drum pe care l-au parcurs mulți înaintea noastră, inclusiv România: tăcere, negare, distorsionare, relativism („nu totul este atât de clar”) și, în cele din urmă — acceptare și interpretare obiectivă. Acum ne aflăm la etapa distorsionării și relativismului, deși eram convins că activitatea din ultimii 8–9 ani (declarația Parlamentului, planurile de acțiune ale guvernului, seminariile, cursurile de formare, cursul opțional despre Holocaust etc.) au avansat țara ceva mai mult. M-am înșelat. Am fost prea optimist.
Ministrul afirmă că conținutul capitolelor despre Holocaust diferă puțin de conținutul edițiilor anterioare ale manualelor și el nu înțelege de ce dintr-odată toți s-au agitat. S-au agitat pentru că a venit sfârșitul răbdării. S-au indignat și mai devreme, dar, se pare, nu atât de tare. A venit timpul schimbărilor. Copiilor noștri trebuie să citească istorie scrisă pe baza cunoștințelor științifice, nu dictată de considerente de propagandă și de un patriotism românesc greșit înțeles. Patriotism care și în România însăși este deja considerat ca o amenințare publică. Cazul Georgescu — un exemplu clar. Și în familia democrațiilor europene Moldova trebuie să intre ca o țară democratică, nu ca o țară în care în manuale distorsionează adevărul despre Holocaust.
Încercările de a prezenta critica manualului ca uneltiri ale Kremlinului aici nu vor trece. Holocaustul, păstrarea memoriei victimelor genocidului, interpretarea obiectivă a evenimentelor celui de-Al Doilea Război Mondial nu au fost niciodată o temă nici pentru istoricii, nici pentru politicienii URSS, și nu sunt așa ceva pentru Rusia modernă. Aceasta nu este o temă a Moscovei. Păstrarea memoriei victimelor Holocaustului, înțelegerea a ceea ce s-a întâmplat, lecțiile genocidului, formarea pe baza cunoștințelor despre Holocaust a unei identități democratice — toate acestea sunt inițiative și valori ale lumii occidentale spre care Moldova trebuie să tindă nu doar în vorbe, ci și în fapte.
Și ultimul. Întotdeauna am o oarecare înțelegere față de situația în care oamenii obișnuiți din Moldova, neexperimentați în complexitatea evenimentelor istorice, la contactul cu tema Holocaustului încep imediat să vorbească despre represiunile staliniste, opunând o tragedie alteia. Dar când văd așa ceva în discursurile jurnaliștilor, politicienilor și chiar istoricilor — aici înțelegerea mea se termină. Oamenii cu educație istorică trebuie să știe că aceste două tragedii nu sunt condiționate. Cei care nu pot vorbi despre Holocaust fără a trece imediat la crimele regimurilor comuniste trebuie să știe că astfel de „tranziții” — sunt o formă de antisemitism. Astfel de „da, dar…”, spus de o persoană, poate inconștient, sugerează că și pentru aceste crime evreii sunt într-o oarecare măsură responsabili.
La fel de injuste sunt și încercările de a justifica deportările în masă prin participarea populației locale la distrugerea evreilor în timpul războiului. Cei care au participat la crime au fost judecați imediat după război. Dar deportații au fost exilați fără judecată și anchetă — ca oameni străini de clasă puterii sovietice. Inclusiv — evrei.
Concluzia este următoarea: manualul contrazice Raportul Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului în România (Comisia Elie Wiesel), contrazice poziția oficială a țării, exprimată de mai multe ori la reuniunile Forumului Mondial al Comemorării Holocaustului (IHRA) și alte platforme internaționale. Expertizele internaționale de la Yad Vashem și Institutul de Studiere a Holocaustului Elie Wiesel din București arată fără echivoc că predarea istoriei celui de-Al Doilea Război Mondial și a Holocaustului după acest manual este inadmisibilă. Acest manual încalcă drepturile elevilor la informații obiective despre trecut și trebuie retras.
Noul manual trebuie să treacă printr-o expertiză internațională înainte de publicare. Aceasta va garanta calitatea sa și va preveni risipirea resurselor publice.
Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.
Vreți să susțineți ceea ce facem?
Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.
Susțineți NewsMaker!
