IGSU/Telegram

VIDEO O mașină a ars ca o torță, în centrul capitalei. Flăcările au afectat inclusiv un alt automobil, parcat în apropiere

O mașină s-a aprins și a ars, în noapte de 25 decembrie, în centrul capitalei, anunță Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU). Potrivit sursei citate, flăcările, care au afectat aproape 40 la sută din mașină, s-au răspândit și au afectat, inclusiv, un alt automobil, care era parcat în apropiere.

Potrivit sursei citate, automobilul era staționat pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, intersecție cu strada Petru Movilă, din municipiul Chișinău, când a fost cuprins de flăcări. Apelul de la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 23:59. Pentru stingerea incendiului a fost îndreptat un echipaj de pompieri și salvatori.

Ajunși, aceștia au stabilit că focul a afectat 40% din secțiunea motorului și torpedoul automobilului. Mai mult, flăcările au obținut răspândire asupra altui autovehicul din apropiere.

Pompierii au reușit localizarea incendiului la ora 00:07 și lichidarea completă la ora 00:36.

Toate circumstanțele urmează a fi stabilite de specialiști.

Potrivit IGSU, în ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 44 situații de risc.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Andrei Mardari / NewsMaker

Vârsta de pensionare pentru femeile din Republica Moldova a crescut cu jumătate de an

Începând cu 1 iulie 2025 se majorează vârsta de pensionare pentru femeile din Republica Moldova. Acestea se vor pensiona deja la 61 de ani și 6 luni. Pentru bărbați, vârsta de pensionare rămâne neschimbată – 63 de ani. Stagiul complet de cotizare, atât pentru femei, cât și pentru bărbați în Republica Moldova, este de 34 de ani.

Vârsta standard de pensionare pentru femei în fiecare an se majorează cu 6 luni de la 1 iulie, până va atinge 63 ani, pentru a fi egală cu vârsta de pensionare a bărbaților. Din anul 2028, atât bărbații, cât și femeile vor obține dreptul de pensionare la 63 de ani.

Cetățenii pot afla anul în care vor putea solicita pensia pentru limită de vârstă aici.

Legea prin care s-a decis egalarea vârstei de pensionare s-a votat în 2021, la inițiativa lui Dan Perciun, atunci președinte al Comisiei parlamentare protecție socială, sănătate și familie. Legislatorii au invocat indicatorii demografici înregistrați în Republica Moldova, care arătau că ponderea persoanelor în vârstă de peste 60 ani este în creștere continuă.

Pentru persoanele care nu au stagiu complet se calculează pensia incompletă, mărimea căreia este proporțională cu numărul de ani de stagiu. Persoanele care au o vechime a stagiului de cotizare mai mică de 15 ani, nu au dreptul la pensie, ci doar la o alocație pentru persoanele în vârstă, care este de 50% din mărimea pensiei minime pentru limită de vârstă.

Dreptul la pensie anticipată pentru carieră lungă se acordă persoanelor care au realizat un stagiu contributiv de cotizare cu 5 ani pentru bărbați și cu 3 ani pentru femei mai mare decât cel prevăzut în lege. Astfel, din iulie, indiferent de vârstă, bărbații vor avea dreptul la pensia anticipată pentru carieră lungă dacă au un stagiu complet de cotizare de 39 de ani, iar femeile – dacă au un stagiu complet de cotizare de 37 de ani.

Șeful Direcției Informare și Comunicare din cadrul Casei Naționale de Asigurări Sociale (CNAS), Petru Socolan, a declarat pentru Moldova 1 că cetățenii au posibilitatea să-și procure stagiu de cotizare pentru a putea beneficia de pensii, în cazul în care nu au realizat un stagiu de cotizare complet sau nu au contribuit la sistemul public de asigurări sociale în anumite perioade. Persoanele care doresc să se asigure individual trebuie să achite, în anul 2025, o sumă de 20.518 lei.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: