Poliția de Frontieră

(VIDEO) Salvatorii moldoveni care au plecat spre Turcia au traversat frontiera de stat. Din echipă fac parte și 2 câini de căutare

În dimineața de 7 februarie, la ora 4:45, convoiul de intervenție la dezastre al Republicii Moldova a traversat frontiera de stat pe la punctul de trecere a frontierei Giurgiulești-Galați și se îndreaptă spre Turcia.

12 autospeciale, 55 de salvatori și 2 câini de căutare formează echipa IGSU care urmează să intervină la salvarea victimelor cutremurului devastator produs în Turcia și Siria. 

Poliția de Frontieră

Trecerea frontierei de stat s-a desfășurat în regim prioritar, polițiștii de frontieră împreună cu funcționarii vamali au asigurat rapiditate în toate formalitățile de procedură. 

Echipa Republicii Moldova de căutare-salvare în medii urbane urmează să activeze cel puțin 7 zile în zona afectată din Turcia.

Potrivit celui mai recent bilanț, numărul morților din Turcia a ajuns la 2921. Sunt răniți 15 834 oameni.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Perciun, despre zvonurile că ar putea prelua funcția de premier: „Nu trebuie să dăm atenție unor canale de Telegram de proastă faimă”

Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, neagă zvonurile potrivit cărora numele său ar fi fost discutat pentru funcția de prim-ministru, după demisia lui Alexandru Munteanu. Într-o declarație pentru Jurnal TV, oficialul a spus că subiectul nu a fost abordat în cadrul întrevederii de la Președinție din dimineața zilei de 3 iulie, în urma căreia premierul și-a anunțat demisia. Totodată, Perciun a îndemnat să nu fie acordată „prea multă atenție” zvonurilor apărute pe unele canale de Telegram.

„Nu, nu s-a discutat. Am văzut și eu niște zvonuri pe Telegram. Cred că nu trebuie să dăm prea multă atenție unor canale de Telegram de proastă faimă pe aceste subiecte importante”, a declarat Dan Perciun.

Întrebat dacă există deja o candidatură pentru funcția de prim-ministru al Republicii Moldova, Dan Perciun, care este și unul dintre vicepreședinții partidului de guvernare, a declarat că este prematur pentru astfel de discuții, având în vedere că Munteanu și-a anunțat abia azi demisia.

„Urmează să discute și fracțiunea parlamentară, se va discuta și în partid. Trebuie să aibă loc consultările la Președinție. Este un proces prin care a mai trecut și care v-a mai dura un pic până se va identifica viitorul premier”, a mai declarat Perciun.

Amintim că prim-ministrul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, și-a anunțat demisia pe 3 iulie, la scurt timp după o întrevedere cu președinta Maia Sandu, potrivit surselor NewsMaker. În mesajul prin care și-a anunțat plecarea, Munteanu a scris că a ales să demisioneze „în momentul în care a înțeles că nu-și mai poate exercita mandatul în acord cu principiile și convingerile” sale.

În aceeași zi, Maia Sandu a declarat că fostul premier „a avut mână liberă” să conducă Guvernul și a respins speculațiile potrivit cărora acesta ar fi plecat din funcție pentru că nu ar fi fost lăsat să combată abuzurile.

Totodată, șefa statului a respins informațiile potrivit cărora Munteanu și-ar fi condiționat demisia de adoptarea unui plan mai amplu de reforme. Potrivit Maiei Sandu, Alexandru Munteanu nu a pus nicio condiție înainte de a pleca din funcție, iar singura obiecție exprimată în discuțiile cu ea a vizat relația interpersonală cu ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun. NewsMaker a solicitat un comentariu atât Guvernului, cât și Ministerului Educației și Cercetării. Reprezentanții Executivului au precizat că nu vor comenta alte declarații după demisia premierului, iar Ministerul Educației nu a răspuns solicitării până la publicarea știrii. Nici ministrul Dan Perciun nu a comentat subiectul, inclusiv pe paginile sale oficiale.

***

Potrivit Constituției, demisia premierului atrage automat și demisia întregului Guvern. Până la învestirea unui nou Cabinet, Executivul va exercita doar atribuțiile necesare administrării treburilor publice, fără a mai avea un mandat politic deplin.

Președinta Maia Sandu a anunțat că va începe săptămâna viitoare consultările cu fracțiunile parlamentare pentru desemnarea unui candidat la funcția de prim-ministru.

Reamintim, Guvernul condus de Alexandru Munteanu a fost învestit în funcție la 1 noiembrie 2025, după ce a obținut, cu o zi înainte, votul de încredere al Parlamentului.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: