utm.md

VIDEO Satelitul construit de UTM a fost lansat în spațiu: a fost transportat cu racheta companiei SpaceX

Pe 15 iulie, la ora 03.44, satelitul „TUMnanoSAT”, construit de Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM), a fost lansat în spațiu. Acesta a fost transportat cu racheta companiei SpaceX. 

Potrivit reprezentanților UTM, satelitul a fost transportat cu racheta satelitul Falcon 9 către Stația Spațială Internațională

Aceasta este a 25-a misiune comercială de servicii de aprovizionare către Stația Spațială Internațională, operată de SpaceX.

Zborul se desfășoară în baza celui de-al doilea contract de servicii de reaprovizionare comercială a SSI cu suportul NASA.

„Cargo Dragon-2, care este sarcina utilă a misiunii, aduce provizii și divers echipament, inclusiv materiale critice pentru a sprijini direct investigațiile științifice și de cercetare a astronauților de la bordul SSI”, comunică Universitatea.

Cargoul Dragon a transportat inclusiv capsula de lansare JSSOD a Agenției de Explorare Aerospaţiale din Japonia (JAXA), în care este și nanosatelitul „TUMnanoSAT” către SSI, de unde astronauții urmează să-l transfere în modulul japonez Kibo.

Conform procedurii, astronauții îl vor plasa pe orbită în spațiu, folosind brațul robotic. Aceasta se planifică preliminar să aibă loc în prima jumătate a lunii august.

Lansarea „TUMnanoSAT” reprezintă prima experiență spațială pentru Republica Moldova, într-o cooperare internațională JAXA-UNOOSA.

„Partenerii noști internaționali – JAXA și Oficiul Națiunilor Unite pentru Afaceri Spațiale – vor lansa satelitul pe orbita sa finală pentru a ajuta la consolidarea cercetărilor moldovenești în explorarea spațiului”, au menționat, la rândul lor, reprezentanții NASA.

De menționat că, în perioada iunie-august 2021, satelitul din Moldova a trecut toate testele funcționale la Institutul de Științe Spațiale din România, conform rigorilor Agenției Aerospațiale a Japoniei. Ulterior, în luna martie, a fost transportat în Japonia, la JAXA, unde a fost inclus în capsula de lansare JSSOD, iar în aprilie a fost transportat la NASA şi inclus în Cargo Dragon-2.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Moldova va cumpăra gaz extras de România din Marea Neagră. Tofan anunță când vor începe livrările

Republica Moldova va începe să cumpere, din toamna anului 2027, gaz extras de România din Marea Neagră, prin proiectul Neptun Deep. Anunțul a fost făcut de premierul Vasile Tofan pe 27 octombrie, la conferința de presă comună cu omologul său român, Luca Niculescu, care se află în vizită oficială la Chișinău. Potrivit lui Tofan, distanța mai mică de transport va permite reducerea costurilor.

„Intrarea în exploatare a acestui proiect este planificată, din ultimele informații pe care le avem, pentru vara viitoare. Deci, începând cu toamna viitoare, când intrăm în anul gazier, vom începe să aducem gaz românesc din Marea Neagră”, a anunțat premierul Vasile Tofan.

Potrivit oficialului, o cantitate importantă de gaz din Neptun Deep a fost deja alocată pentru consumul Republicii Moldova. Tofan nu a precizat volumul, dar a spus că parteneriatul este avantajos atât pentru furnizorul din România, cât și pentru consumatorii moldoveni.

„România produce circa 8 miliarde de metri cubi de gaz pe an. Acum, cu intrarea în exploatare a Neptun Deep, acest volum se va dubla, iar România va deveni cel mai mare producător de gaz natural din Europa. Sunt bucuros că noi am reușit să alocăm un volum important pentru consumul nostru intern de gaz care va fi adus din Neptun Deep pentru beneficiile consumatorilor noștri. Este gaz care este mai aproape de țara noastră, ceea ce înseamnă că cheltuielile de transport sunt mai mici. Este un parteneriat avantajos atât pentru furnizorul din România, cât și cetățenii din Moldova”, a mai declarat Tofan.

Neptun Deep este cel mai mare proiect de gaze naturale din România și este dezvoltat de OMV Petrom și Romgaz în Marea Neagră, la aproximativ 160 de kilometri de țărm. Extracția gazelor ar urma să înceapă în 2027.

Proiectul presupune investiții de circa 4 miliarde de euro și ar putea aproape dubla producția de gaze a României, transformând țara vecină în cel mai mare producător de gaze din UE.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: