imagine-simbol

VIDEO Scandal într-un sat din Cimișlia, din cauza soldaților americani zăriți pe un câmp. Ministerul Apărării: Am informat populația

Exercițiile militare, la care participă soldați moldoveni, români și americani, au încins spiritele la Munteni, una dintre localitățile unde se desfășoară acestea. Un localnic a publicat imagini video cu soldații, arătându-se revoltat de prezența militarilor pe un câmp și, în mod special, că printre aceștia sunt și soldați americani. Nedumerit de prezența militarilor SUA s-a declarat și deputatul socialist Adrian Albu. Parlamentarul a trimis o scrisoare în adresa Ministerului Apărării, în care cere explicații despre motivul aflării soldaților americani pe teritoriul țării noastre și ce „acțiuni militare” vor întreprinde. Contactat de NM, ministerul Apărării a precizat că exercițiul militar a fost planificat de mult timp și se desfășoară conform planului de instruire al Armatei Naţionale pentru anul 2023.

„Eu de voi îmi bat joc”

Pe 18 septembrie, soldații participanți la exercițiul militar se deplasau pe teritoriul unui câmp din satul Munteni, raionul Cimișlia.

Un localnic, care avea un bebeluș în brațe, a observat militarii și a început să-i filmeze. Bărbatul, într-o manieră agresivă, și-a exprimat nemulțumirea referitor la faptul că antrenamentul militar are loc în localitatea în care locuiește. Acesta s-a arătat și sceptic în privința faptului că soldații desfășoară acolo doar un exercițiu militar și atât.

Uite cum au venit toți, au venit toți cu automatele. Arată „patroanele”. Dacă voi ziceți că-i „ucenie”, arătați „patroanele””, a solicitat bărbatul militarilor.

Ulterior, bărbatul a început să-i ofenseze pe soldați și să le împingă echipamentele. Militarii i-au cerut să înceteze să se comporte agresiv, printre altele, pentru că își avea și bebelușul în brațe în tot acest timp.

Ție nu-ți este milă de copilul ăsta al tău? De ce-l sperii? Îți bați joc de copii”, i s-a adresat un soldat.

Eu nu-l sperii. Du-te și te bărbierește. El nu plânge. Eu nu-mi bat joc, eu îmi bat joc de voi acum”, i-a răspuns acesta.

Mai mult, bărbatului nu i-a fost pe plac nici prezența militarilor SUA. Acesta s-a apropiat de un grup de soldați americani și i-a întrebat, strigând, în engleză, de ce se află în Moldova. „Ei, ce căutați aici? Aici e teritoriul meu”, a declarat el.

La un moment dat, bărbatul a și înjurat un soldat american „Ce cauți aici? Să te duci naibii”, i-a spus acesta.

Adrian Albu cere explicații de la Ministerul Apărării

Ulterior, pe 19 septembrie, deputatul socialist Adrian Albu a comentat public situația pe canalul său de Telegram.

Rețelele sociale clocotesc, iar populația este foarte speriată în legătură cu apariția tehnicii militare și a ofițerilor americani pe dealurile satelor pașnice din Moldova, pe terenurile agricole ale oamenilor. Ce caută prin satele din Hîncești și Cimișlia coloane militare, cu tunuri și alte tipuri de muniție? Ce caută militarii americani departe de poligoanele militare? De ce actuala guvernare iresponsabilă sperie propriul popor cu tehnica militară, care apare acolo unde nu a mai fost niciodată? În ce război vor să ne bage marionetele de la Chișinău? Sunt prea multe întrebări, fără răspuns”, a scris el.

Parlamentarul a publicat și o imagine cu o interpelare adresată Ministerului Apărării. În document, Albu solicită informații despre motivul aflării soldaților americani în Moldova și ce „acțiuni militare” vor desfășura în țară.

Ministerul Apărării: „Am informat repetat populația”

NM a solicitat un comentariu de la Ministerul Apărării în legătură cu imaginile video de la Munteni cu militarii. Instituția a declarat că aceștia participă la exercițiul „Scutul de Foc” 2023.

Exercițiul multinaţional combinat Scutul de Foc/Rapid Trident 2023 se desfășoară în perioada 10-22 septembrie curent, la diferite centre de instruire ale Armatei Naționale. La exerciţiu participă circa 500 de militari moldoveni, români şi americani. La fel, sunt implicate unităţi de tehnică, armament de infanterie și sisteme de artilerie din dotarea Armatei Naționale. „Scutul de Foc/Rapid Trident” se desfășoară în conformitate cu planul de instruire a Armatei Naționale pentru anul 2023″, a menționat ministerul.

Ministerul a precizat că, în cadrul exerciţiului, contingentele de militari moldoveni, români și americani execută trageri de luptă din armamentul de infanterie şi sisteme de artilerie, pe timp de noapte şi zi, cu implicarea unităților de tehnică din dotarea Armatei Naționale.

Ministerul Apărării a informat repetat populația că în perioada desfășurării exercițiului, vor avea loc deplasări ale unităților de tehnică militară pe traseele din țară și pe terenurile adiacente localităților. Totodată, s-a discutat cu reprezentanții Primăriilor, consilierii locali, cetățenii din satele vizate referitor la deplasarea tehnicii pe terenurile adiacente localităților”, a adăugat ministerul

***

Precizăm că ministerul Apărării a informat cetățenii despre desfășurarea exercițiului „Scutul de foc” 2023 pe 6 și 11 septembrie.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

Sandu, despre majorările promise profesorilor: Sper că Guvernul va veni cu soluții pentru cei care au nevoie acum, nu peste jumătate de an

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că profesorii sunt îndreptățiți să aștepte majorările salariale promise. Pe de altă parte, a spus că statul nu avea de unde să știe în ianuarie că va fi războiul din Iran, că vor crește prețurile la resursele energetice și nu va reuși să promoveze „o variantă mai ambițioasă a politicii fiscale”. Totodată, și-a exprimat speranța că Guvernul va veni în următoarele zile cu soluții „bune sau suficient de bune pentru toți cei care au nevoie de aceste majorări acum, nu peste jumătate de an”. Declarațiile au fost făcute în ediția din 17 august a emisiunii „La 360 de grade”, difuzată la Teleradio Moldova.

În timpul emisiunii, Maia Sandu a fost întrebată despre promisiunile autorităților făcute profesorilor despre salarii mai mari de la 1 septembrie și, în context, despre motivul pentru care statul face promisiuni înainte să găsească resursele necesare.

„Statul nu avea de unde să știe în ianuarie că va fi războiul din Iran, că vor crește iarăși prețurile la resursele energetice, că nu va reuși să promoveze o variantă mai ambițioasă a politicii fiscale, pentru că trebuie să aduni bani la buget ca să poți să-i împarți după asta și, dacă nu reușești să-i aduni sau dacă aduni mai puțini, atunci lucrurile se întâmplă mai altfel decât planifici la începutul anului. Este foarte multă incertitudine în această perioadă, în acești ani, și de asta e mai greu să știi exact cum vor arăta cifrele pe venituri. Pe cheltuieli e clar că știi cât vrei să dai. E mai greu să știi ce venituri vei avea”, a comunicat Maia Sandu.

În continuare, șefa statului s-a arătat sigură că „Guvernul va veni cu clarificări în următoarele zile și o să vedem cu toții care sunt soluțiile pe care le propun”. „Sigur că oamenii așteaptă aceste majorări și ei sunt îndreptățiți să aștepte aceste majorări. Eu sper că Guvernul va veni cu niște soluții care sunt bune sau suficient de bune pentru toți cei care au nevoie de aceste majorări acum, nu peste jumătate de an”.

***

Amintim că, pe 10 august, Federația Sindicală a Educației și Științei i-a cerut premierului Vasile Tofan „respectarea promisiunilor guvernării – majorări salariale promise către 1 septembrie 2026”. Totodată, Federația a anunțat că, pe 19 august, va organiza „o acțiune sindicală de pichetare, pentru a pune presiune asupra Guvernului”, iar pe 1 septembrie, „dacă angajamentele nu vor fi respectate, vor fi declanșate proteste naționale pe parcursul întregii luni”. 

Pe 12 august, ministrul Educației, Dan Perciun, a anunțat că „în cel mult două săptămâni” va fi găsită și anunțată o soluție, adăugând că „se încearcă a găsi cele mai bune soluții” și că, în perioada promisă, se va ști sub ce formă vor fi acestea. Ministra Finanțelor a declarat că, după definitivarea viziunii pe politica fiscală pentru 2027, va fi făcut și anunțul privind reforma salarizării, adăugând că autoritățile „se țin de targetul de a identifica mai multe venituri și să putem veni către profesori și alte categorii cu venituri suplimentare începând din acest an”. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: