captură foto

(VIDEO) Spînu, despre campania lui Tauber la Bălți: „Să vedem dacă nu s-a încălcat legea”

Secretarul general al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), vicepremierul și ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale Andrei Spînu este de părere că Marina Tauber, candidata Partidului „ȘOR”, care a accces în turul II al alegerilor locale din mun. Bălți, a avut o campanie electorală finanțată netransparent. În cadrul ediției din 25 noiembrie a emisiunii „Puterea a patra” de la N4, oficialul a menționat că nu va fi surprins dacă aceasta va fi exclusă din cursă, în cazul în care se vor găsi probe cu privire la ilegalitățile comise pe durata campaniei.

Andrei Spînu a menționat că a fost surprins de rezultatul scrutinului de la Bălți: „Am avut un pic alte așteptări cu privire la rezultat. Dar asta este – cetățenii votează, noi trebuie să le acceptăm așa cum sunt, să vedem dacă nu s-a încălcat legea, dacă a fost totul corect și în rest – asta este, democrație”, a menționat Spînu.

Secretarul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) a refuzat să comenteze acuzațiile candidatei Partidului „ȘOR” Marina Tauber, potrivit cărora s-ar urmări scoaterea sa din cursa electorală înainte de turul II de scrutin.

„Singurul lucru care ne interesează ca și partid este să avem alegeri corecte cu finanțare corectă, transparentă și egale. Eu cred că nu  [au fost corecte la Bălți, n.red.] Am primit suficiente semnale că această campanie iarăși a fost finanțată netransparent, cu bani neclari, cu raportări fictive, pe alocuri. Și asta lasă multe semne de întrebare”, a menționat oficialul.

De asemenea, Andrei Spînu este de părere că instituțiile statului trebuie să-și facă treaba mai bine: „Suntem în situația când constatăm că nu este suficientă claritate și probabil suficient mandat ca aceste lucruri să fie luate mai în serios și să fie o divizare mai clară a responsabilităților: cine investighează, cum se raportează fraudele în alegeri. Până să ajungem noi la guvernare, nicio guvernare nu s-a ocupat serios de modificarea legislației în vederea contracarării finanțării ilegale a partidelor. Ministerul Justiției lucrează deja la diferite mecanisme, dar nu sunt încă în funcțiune”.

Întrebat dacă va fi mirat în cazul în care Marina Tauber va fi exclusă din cursa electorală, Spînu a răspuns: „Dacă se vor prezenta suficiente probe care demonstrează că campania doamnei Tauber a fost finanțată ilegal și incorect și probele vor fi evidente, atunci nu m-ar surprinde”.

Amintim că Marina Tauber a câștigat primul tur al alegerilor pentru funcția de primar al mun. Bălți. Tauber a obținut 47,93% din voturile valabil exprimate, iar în turul 2 se va duela cu Nicolae Grigorișin, care a candidat independent.

Pe 24 noiembrie, Tauber a acuzat PAS și pe contracandidatul său Nicolae Grigorișin că ar planifica să o elimine abuziv din cursa electorală. Turul 2 de scrutin se va desfășura pe 5 decembrie.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Andrei Mardari / NewsMaker

Cu microbuzele și autobuzele, la sediul Delegației UE: Transportatorii anunță un nou protest

Transportatorii ies din nou în stradă, în semn de protest față de politicile Guvernului, ale Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR) și ale Agenției Naționale Transport Auto (ANTA) în domeniul transporturilor rutiere. Manifestația va avea loc, de această dată, în fața sediului Delegației Uniunii Europene, pe data de 22 iulie.  

Potrivit Asociației Patronale a Operatorilor de Transport Auto (APOTA), protestul va avea loc pe strada Mitropolit Petru Movilă, pe porțiunea cuprinsă între intersecțiile cu străzile Anatol Corobceanu și 31 August 1989. În jur de 50 de persoane, inclusiv aproximativ 30 de șoferi de microbuze și autobuze, sunt așteptate să participe.

„Vom organiza o întrunire cu scopul de a ne exprima dezacordul față de acțiunile și inacțiunile Guvernului, MIDR și ANTA în domeniul transporturilor rutiere, care vin în contradicție vădită cu obligațiunile asumate de alinierea și armonizarea legislației și a implementa bunele practici europene și care rămân nesoluționate de Delegația UE în Republica Moldova”, precizează transportatorii.

Transportatorii cer autorităților să asigure buna desfășurare a protestului și să desemneze o persoană de contact din cadrul Primăriei, invocând obstacole întâmpinate la acțiunea similară organizată pe 9 iulie.

APOTA
APOTA

Amintim că, pe 9 iulie, mai mulți transportatori au protestat în PMAN din Chișinău. Președintele APOTA, Oleg Alexa, a declarat că protestele vor continua până când cele trei revendicări ale manifestanților, printre care adoptarea unei metodologii de calcul care „va duce inevitabil la creșteri de tarif”, vor fi executate întocmai. De cealaltă parte, Guvernul susține că „nu poate exista o majorare a tarifelor fără respectarea unor standarde minime de calitate”, în timp ce MIDR a asigurat că metodologia pentru calculul tarifelor la transport „este aproape gata, fiind în etapa de aprobări”.

În timp ce transportatorii susțin că această metodologie „va duce inevitabil la creșteri de tarif” pentru călători, ministerul afirmă că documentul prevede „reguli clare pentru stabilirea prețurilor biletelor, astfel încât acestea să fie corecte atât pentru pasageri, cât și pentru transportatori”.

Ministerul mai adaugă că este deschis față de preocupările manifestanților și că „rămâne ferm angajat în dialog pentru modernizarea sistemului de transport”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: