APOTA

Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR) a venit cu o reacție, după ce Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto (APOTA) a anunțat că va organiza proteste, dacă proiectele de reformă din domeniul transportului rutier vor fi promovate în forma actuală. Instituția susține că respectă dreptul transportatorilor de a protesta,

Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto (APOTA) i-a adresat o scrisoare premierului Vasile Tofan, în care acuză Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR) că ar promova promovează modificări legislative care ar favoriza „scheme de corupție” și interese de grup sub pretextul armonizării legislației naționale cu cea a Uniunii Europene.

Pentru a asigura salariile șoferilor, este necesară dublarea tarifelor la călătorii. Formula temporară propusă de autorități a influențat transportatorii să își adapteze activitatea la realitățile existente. Astfel, începând cu 26 martie, vor fi sistate „un număr enorm de curse regulate raionale și interraionale”. Declarațiile au fost făcute de președintele Asociației

Agenția Națională Transport Auto (ANTA) ar putea aproba tarife provizorii la transportul public. Măsura ar urma să fie aplicată în cazul unor creșteri bruște ale prețului carburanților, de exemplu cu peste 30% într-o lună, iar tarifele ar urma să fie ajustate periodic, în funcție de evoluția pieței. Agenția susține că

Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto (APOTA) a avertizat că va organiza un protest în fața Agenției Naționale Transport Auto (ANTA). Pe 28 ianuarie, asociația a cerut reprezentanților ANTA și Ministerului Infrastructurii să intervină la „așa numita autogară amplasată pe str. Calea Moșilor 2/A” din capitală. Potrivit asociației, la

Transportatorii anunță un nou protest, pe data de 14 august. De această dată, ei vor manifesta în fața sediului Agenției Naționale Transport Auto (ANTA) din Chișinău. Potrivit organizatorilor, protestul are la bază trei revendicări principale. Transportatorii cer aprobarea și publicarea metodologiei de calcul a tarifelor pentru serviciile de transport, precum

Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto (APOTA) susține că mai mulți șoferi care au participat la protestul organizat pe 22 iulie în fața Delegației UE au fost sancționați contravențional de Inspectoratul Național de Securitate Publică (INSP) pentru blocarea circulației rutiere. Transportatorii resping acuzațiile și susțin că manifestația a fost

Transportatorii ies din nou în stradă, în semn de protest față de politicile Guvernului, ale Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR) și ale Agenției Naționale Transport Auto (ANTA) în domeniul transporturilor rutiere. Manifestația va avea loc, de această dată, în fața sediului Delegației Uniunii Europene, pe data de 22 iulie.

Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, condus de Vladimir Bolea, susține că metodologia pentru calculul tarifelor la transport este aproape gata, fiind în etapa de aprobări. Dacă transportatorii susțin că această metodologie „va duce inevitabil la creșteri de tarif” pentru călători, ministerul afirmă că documentul prevede „reguli clare pentru stabilirea prețurilor

Pe 9 iulie, mai mulți transportatori au protestat în PMAN din Chișinău. Manifestația a fost organizată de Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto (APOTA). Președintele Consiliului APOTA, Oleg Alexa, a declarat că protestele vor continua până când cele trei revendicări ale manifestanților, printre care adoptarea unei metodologii de calcul

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x