Colaj NM

VIDEO Spînu, revenit la Ministerul Infrastructurii, va lua locul lui Recean? Premierul a comentat ultimele zvonuri

Revenirea lui Andrei Spînu la Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale nu a fost impusă de Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS). Precizarea a fost făcută de prim-ministrul Dorin Recean. „Andrei Spînu a fost chemat de mine în Guvern”, a menționat Recean. Totodată Spînu nu va lua locul premierului actual, în această toamnă. Recean a menționat că acesta este „un alt fals, promovat activ”. Premierul a comentat pe 13 septembrie ultimele zvonuri din spațiul public cu referire la Guvernul Republicii Moldova. 

Recean a vorbit despre informația din spațiul public, precum că ultimele schimbări din Guvern „i-ar fi fost impuse de către PAS, în special cea care se referă la Ministerul Infrastructurii, acolo unde a revenit Spînu”.

Premierul a menționat că acestea sunt bârfe și că Spînu a fost chemat de el la Minister.

„Am auzit și eu aceste bârfe și ele sunt promovate în mod intenționat. Acum, Andrei Spînu a fost chemat de mine în Guvern pentru ca noi să ne mișcăm accelerat pe proiectele de dezvoltare, de infrastructură. Asta este mandatul domnului Spînu. Mâine, așa cum am dispus și astăzi în ședința de guvern, Andrei Spînu va prezenta care este viziunea pe termen lung a Guvernului în ceea ce privește dezvoltarea infrastructurii, dar și livrarea foarte concretă pe următorii 2 ani. Și, dacă livrează – bine, dacă nu – revenim la discuția în ceea ce privește schimbarea la minister”, a declarat Recean, la emisiunea „Secretele Puterii” de la Jurnal TV.

Premierul a comentat și declarațiile publice a unor politicieni de opoziție precum că el urmează să demisioneze în această toamnă, iar în locul lui să vină Andrei Spînu.

„Este un alt fals, care este iarăși activ promovat. Sarcina prim-ministrului, sarcina mea, este să conduc guvernul într-o perioadă de instabilitate foarte volatilă în regiune. Atunci când avem amenințări de securitate în continuare, atunci când avem amenințări hibride aici în Republica Moldova, sarcina mea e să conduc acest guvern”, a menționat el.

Întrebat dacă se bucură acum de susținerea partidului de guvernare, prim-ministrul țării a răspuns: „Absolut. (…) Am o aliniere perfectă a valorilor și a obiectivelor de dezvoltare a țării cu Partidul Acțiune și Solidaritate și președinta Sandu”.

La jumătate de an după ce a plecat de la șefia Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu a revenit în funcție. PAS susținea anterior că Andrei Spînu s-a întors la șefia Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale pentru că „își cunoaște foarte bine lucrul”.

Spînu a condus Ministerul Infrastructurii în perioada 6 august 2021 – 14 februarie 2023. În februarie curent, Natalia Gavrilița și-a anunțat demisia din funcție. În aceeași zi, președinta Maia Sandu a înaintat candidatura lui Dorin Recean. Din noua garnitură guvernamentală, învestită la 16 februarie curent, nu se regăseau doar trei miniștri din Guvernul Gavrilița – Andrei Spînu, Sergiu Litvinenco și Dumitru Budianschi, cei trei fiind înlocuiți de secretari de stat. Anterior, Spînu a declarat în cadrul unei emisiuni televizate că decizia a fost luată de el și că nu ar fi fost influențată de PAS. „A fost decizia mea”, a precizat el.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Prima reacție a Comisiei Vetting după ce CC a declarat neconstituțională „legea von Hebel”: își continuă activitatea

Comisia de evaluare a procurorilor anunță că își continuă activitatea după ce Curtea Constituțională a declarat neconstituționale prevederile promovate de PAS care au permis numirea lui Herman von Hebel. Comisia precizează, totodată, că a luat act de hotărâre și de precizările președintei CC, Domnica Manole, potrivit cărora decizia produce efecte pentru viitor și nu afectează actele emise anterior.

„Comisia își continuă activitatea în exercitarea mandatului său, în conformitate cu cadrul normativ aplicabil. Comisia va examina textul integral al hotărârii după publicarea acesteia”, se arată în reacție.

Pe 15 octombrie, CC a declarat neconstituționale modificările legislative care au redus de la 61 la 51 numărul de voturi necesare pentru numirea membrilor internaționali ai comisiilor de evaluare externă.

Domnica Manole a explicat că amendamentul nu avea o legătură indispensabilă cu proiectul în care a fost inclus, fiind încălcată cerința constituțională privind votarea legilor organice în cel puțin două lecturi. Totodată, Curtea a stabilit că hotărârea nu afectează actele emise anterior în baza prevederilor contestate, inclusiv numirea lui Herman von Hebel.

Și fostul președinte al CC, Alexandru Tănase, a explicat că decizia nu duce automat la încetarea mandatului lui von Hebel și nu constituie, în sine, un motiv pentru anularea hotărârilor adoptate cu participarea sa. Juristul a criticat, însă, public modul în care au fost promovate modificările: „În mod normal, ar fi trebuit să asistăm la o demisie de onoare din partea domnului von Hebel. Nu sunt însă deloc convins că vom avea parte de un asemenea gest”.

De altfel, demisia lui von Hebel a fost cerută și de reprezentanți ai opoziției parlamentare, după pronunțarea hotărârii CC.

Amintim că modificările au fost adoptate și promulgate pe 5 martie. A doua zi, Parlamentul i-a numit pe Herman von Hebel și Bernard Lavigne în Comisia de evaluare a procurorilor cu 53 de voturi. Anterior, candidaturile lor nu întruniseră pragul necesar de 61 de voturi.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: