polygon.com

(VIDEO) „Squid Game” revine. Anunțul regizorului celui mai popular serial Netflix

Serialul Netflix „Squid Game” sau „Jocul calamarului” a fost prelungit și va avea al doilea sezon, datorită succesului impresionant pe care l-a înregistrat. Asta cu toate că, de obicei, peliculele sud-coreene nu au mai mult de un sezon, scrie Associated Press.

Potrivit regizorului Hwang Dong-hyuk, fanii au fost atât de insistenți cu privire la continuarea serialului, încât a simțit la propriu că „nu are de ales”.

„Am totul în cap chiar acum. Îl planific. Dar cred că este prea devreme să spun când și cum se va întâmpla asta”, a punctat el.

Drama despre supraviețuire întitulată „Jocul calamarului” este considerată cel mai de succes serial Netflix de până acum. Acesta relatează povestea unui grup de oameni care cade de acord să participe la probe pe viață și pe moarte pentru bani.

Serialul a fost lansat pe 17 septembrie și a devenit deosebit de popular. În primele patru săptămâni de la premieră, a fost urmărit de 142 mln de spectatori. De asemenea, ideea a fost împrumutată pentru evenimente private. Recent, a avut loc o petrecere tematică în Panama. În cadrul acesteia, s-a produs un schimb de focuri, soldat cu moartea a cinci oameni.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

IGP

Un pieton în vârstă de 37 de ani a murit într-un accident la Călărași: șoferul a fugit, dar a fost găsit și reținut de poliție

Un bărbat de 37 de ani a murit după ce a fost lovit de o mașină, în noaptea de 20 august, pe traseul R-1, în Călărași. Inspectoratul General al Poliției (IGP) anunță că șoferul a părăsit locul accidentului, însă a fost ulterior identificat și reținut de oamenii legii.

Potrivit informațiilor preliminare, accidentul s-a produs în jurul orei 01:20. Un automobil Fiat a lovit pietonul de 37 de ani, care se afla în afara trecerii pentru pietoni.

După impact, conducătorul auto a părăsit locul accidentului. În urma leziunilor suferite, pietonul a murit pe loc.

În urma măsurilor întreprinse, polițiştii au identificat și reținut conducătorul auto. Potrivit oamenilor legii, este vorba despre un bărbat de 33 de ani.

Poliția continuă acțiunile de urmărire penală pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: