NM

VIDEO Taximetriștii protestează în PMAN față de scumpirea prețului la carburanți: Suntem plini de datorii

Taximetriștii organizează o acțiune de protest în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN). Aceștia protestează față de scumpirea prețului la carburanți. „Noi suntem plini de datorii, dar nu vrem să părăsim țara asta”, a spus un protestatar. 

„Eu stau la chirie, am copil mic. Soția lucrează de la 7 până la 11. Eu lucrez până târziu. Noi suntem plini de datorii, dar nu vrem să părăsim țara asta. Vrem să stăm aici până nu vor ieși autoritățile pentru a ne spune un rezultat cât de cât”, a spus un protestatar.

Un alt taximetrist a spus că dacă autoritățile nu le vor auzi cerințele vor veni și mai mulți la protest.

„Se majorează prețurile, numai leafa noastră nu se majorează. Toți se vor duce din țara asta. Va rămâne doar guvernarea, dacă ei ne fac așa viață. Eu nu am votat pentru majorarea prețurilor. Dacă nu ne vor asculta vom ieși mai mulți oameni”, a spus protestatarul.

Cei prezenți la acțiunea de protest au mai declarat că pentru o tură sunt nevoiți să scoată din buzunar mai mult de 500 de lei pe carburanți.

La moment, potrivit protestatarilor, la acțiunea din PMAN participă aproximativ 80 de taximetriști.

***

Asociaţia Transportatorilor Auto în Regim de Taxi a anunțat în data de 23 ianuarie curent, că Chișinăul ar putea să rămână fără taxi. Reprezentanții Asociației au declarat că ținând cont de creșterea prețului la gazul metan „munca în taxi devine nerentabilă atât pentru șoferi, cât și pentru companiile de taxi”. Totodată, cei de la Asociație au venit cu o solicitare către autorități cu privire la platformele mobile străine care activează în domeniul taximetriei din Republica Moldova.

Din data de 22 ianuarie, prețul gazelor naturale comprimate (metan), care este folosit la alimentarea mașinilor de mulți șoferi, a crescut cu peste 4 lei. Liderul pieței moldovenești de vânzare a metanului, Transautogaz, a anunțat o creștere a prețului acestui tip de combustibil, ajungând până la 17,60 lei per litru. „În urma creșterii costului de achiziție al gazelor naturale, Transautogaz anunță o modificare a prețului gazelor naturale comprimate (metan) din 22 ianuarie 2022 în întreaga rețea a stațiilor de alimentare”, a precizat Transautogaz.

Anterior majorării prețurilor, un litru de metan era comercializat cu 13-14 lei.

Prețul gazului lichefiat nu s-a modificat și a rămas la 13,03 lei.

Reamintim că în Moldova pe 22 ianuarie prețurile la benzină și motorină au atins noi recorduri. Prețul benzinei A-95 a urcat la 22,56 lei pe litru, motorină – la 19,55 lei.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Gavriliță, după ce Tofan a propus-o pe Belous la Finanțe: „Am avut marele nenoroc de a încerca promovarea uneia dintre cele mai dificile reforme”

Ministrul interimar al Finanțelor a venit cu o primă reacție după ce nu s-a regăsit în echipa viitorului Guvern Tofan. Andrian Gavriliță a vorbit, într-un mesaj publicat pe rețele, despre reforma fiscală inițiată în timpul mandatului său, care a stârnit un val de critici în societate, și a recunoscut că a comis greșeli cât timp s-a aflat la conducerea ministerului. Oficialul susține însă că schimbările propuse au fost necesare și dă asigurări că va continua să „ajute țara”, indiferent de rolul pe care îl va avea în continuare.

Gavriliță a spus că a acceptat funcția de ministru al Finanțelor pentru că a considerat că este o perioadă potrivită pentru promovarea unor reforme necesare, fiind conștient că acestea nu vor fi populare.

„Eram conștient că nu aveau cum să fie aplaudate, dar nici nu mă porneam la concursuri de popularitate după un asemenea mandat. Erau lucruri care pur și simplu trebuiau făcute. Și încă trebuiesc.

Din păcate, lucrul de ministru e mai mult decât teorie, cifre, înțelegeri cu FMI și decizii raționale. E un rol profund politic, într-un mediu foarte complex și chiar ostil, mai ales în această perioadă.

Dincolo de greșelile pe care le-am comis personal, am avut și marele nenoroc de a încerca promovarea uneia dintre cele mai dificile reforme într-o perioadă extrem de complicată pentru această guvernare”, a scris oficialul pe Facebook.

Gavriliță a criticat și modul în care au fost reflectate în spațiul public unele dintre deciziile și reformele promovate în mandatul său. El a acuzat unii jurnaliști și experți că ar fi răspândit informații false „în monologuri supărate la TV”. Ministerul interimar al Finanțelor zice că a rămas cu „un gust amar” după ce a constatat, în opinia sa, „cât de vulnerabil este spațiul informațional” din Republica Moldova.

În încheiere, Gavriliță a dat asigurări că va continua să contribuie la dezvoltarea Republicii Moldova, indiferent de funcția pe care o va ocupa. Acesta a urat, totodată, „mult succes echipei guvernamentale”.

Amintim, Andrian Gavriliță a preluat funcția de ministru al Finanțelor pe 1 noiembrie 2025, în Guvernul condus de Alexandru Munteanu. Acesta a fost la conducerea instituției timp de peste opt luni.

Una dintre cele mai discutate inițiative promovate în mandatul său a fost reforma bugetar-fiscală, care a stârnit un val de critici. La scurt timp după lansarea consultărilor publice, Ministerul Finanțelor a anunțat că renunță la mai multe prevederi contestate, inclusiv la noul sistem de impozitare a salariilor, care urma să intre în vigoare în 2027.

Critici a generat și reforma sistemului de salarizare. După demisia premierului Alexandru Munteanu, președinta Maia Sandu a declarat că unele reforme ar fi putut fi elaborate, consultate și explicate mai bine, astfel încât să obțină sprijinul și încrederea cetățenilor: „Este necesar să regândim o serie de decizii, inclusiv politica fiscală și legea salarizării”.

Pe 17 iulie, premierul desemnat Vasile Tofan a prezentat lista miniștrilor cu care urmează să ceară votul de încredere al Parlamentului pe 21 iulie. La conducerea Ministerului Finanțelor este propusă deputata PAS Victoria Belous, care a deținut această funcție înaintea lui Andrian Gavriliță și care ar urma acum să revină la șefia instituției, în locul acestuia.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: