Screenshot/Privesc.eu

VIDEO „Unde sunteți, domnule Ceban?“. Chironda l-a așteptat în zadar pe primarul Chișinăului, lângă Arcul de Triumf

Candidatul Platformei Demnitate și Adevăr (DA) la funcția de primar al Chișinăului, Victor Chironda, l-a așteptat pe edilul suspendat al capitalei, Ion Ceban, în fața Arcului de Triumf, la ora 12:00, pentru dezbateri, după cum a promis. Totuși,  Ion Ceban, care candidează pentru încă un mandat din partea Mișcării Alternative Naționale (MAN) – partid al cărui lider este – nu a venit. 

Ceban n-a venit la dezbaterile în aer liber

Aproape de ora 12:00, Victor Chironda și-a făcut apariția în scuarul Arcului de Triumf, care este amplasat în centrul capitalei. Acolo a fost amenajată o tribună improvizată pentru dezbatere: au fost instalate două microfoane, pe care erau lipite pancarte cu însemnele formațiunilor politice din partea cărora candidează la funcția de primar al Chișinăului Ion Ceban și Victor Chironda.

Ulterior, clopotul din Arcul de Triumf a bătut de ora 12:00, însă Ion Ceban nu și-a făcut apariția. Chiar și așa, Victor Chironda a susținut un discurs.

Este ora 12:00, au bătut clopotele, dar domnul Ceban nu s-a prezentat la dezbateri. Gurile rele spun că el nu participă la dezbateri pentru că consilierii lui de la FSB nu-i permit să iasă în public pentru că se tem ca el să spună vreo prostie și se tem să nu le strice planurile lor de acapare a puterii în Republica Moldova. Dar vreau să vă reamintesc cum același Ivan Ceban, acum câțiva ani, în alegerile precedente, chema la dezbateri contracandidații săi, pe unii dintre ei chiar de aici, din acest scuar. Pot să vă dau câteva citate: „Dorin, ieși și spuneți punctul de vedere”, „Andrei, vino, nu-ți fie frică. Doar dezbatem subiecte legate de municipalitate. Ieși și spuneți punctul de vedere”, „Nu mă tem de concurență, pot să demonstrez acest lucru și în spațiul public, în dezbateri, dacă este nevoie, cu oricare” – citat închis. Unde sunteți, domnule Ceban? Veniți să discutăm despre Chișinău”, a declarat acesta.

Chironda: asistăm la o operațiune specială

Victor Chironda a declarat că lipsa lui Ceban de la dezbateri dovedește că acesta nu poate să răspundă la întrebările lui. Mai mult, candidatul Platformei DA l-a acuzat pe Ceban, care în trecut era de orientare pro-rusă, iar acum conduce MAN – formațiune declarată pro-europeană – de legături cu Serviciul Federal de Securitate (FSB) al Rusiei.

Lipsa lui Ceban în dezbaterile publice este încă o dovadă că el evită vorbească în public pentru că nu are ce să răspundă la întrebările noastre, pentru că orice ar spune, ar pierde voturi și asta nu e în interesul forțelor care se ascund în spatele lui. Lipsa lui Ceban de la dezbateri este încă o dovadă că asistăm la o operațiune specială în adresa Moldovei, care urmărește preluare puterii de către forțele pro-ruse prin intermediul alegerilor democratice, care se dorește a părea legitim, dar care nu este în realitate”, a spus el.

Mesaj pentru electoratul de dreapta

În acest context, Victor Chironda a venit cu un mesaj pentru electoratul pro-european din Chișinău, care intenționează să-l voteze pe Ion Ceban la alegerile locale din 5 noiembrie.

Mă adresez alegătorilor pro-europeni, care au de gând să-l voteze pe Ceban. Pentru că peste noapte el s-a deghizat în pro-european și a făcut câteva borduri prin oraș. Stimați alegători pro-europeni, cum credeți, de ce Ceban nu vrea să răspundă la întrebările legate de relația lui cu Federația Rusă. De ce nu vrea să ne spună despre legăturile lui cu consilierii de la FSB? Știți oare că în loc să condamne agresiunea Rusiei față de Ucraina, Ion Ceban a preferat să tacă? Mai mult decât atât, el nici măcar nu a condamnat, nu a denunțat acordurile de colaborare pe care le-a semnat cu Moscova și Kazan, capitala Tatarstanului. Ceban spune că face dezbateri cu cetățenii, nu cu candidații. În acest sens, îndemnul meu la chișinăuieni este: atunci când sunt invitați sau când participă la așa-numita dezbatere cu Ivan Ceban, să-i adreseze aceste întrebări. Să vedem ce răspunde, pentru că aceste întrebări sunt foarte importante pentru viitorul european al Republicii Moldova”, a spus el.

Chironda a precizat că îl va aștepta pe Ceban și mâine, la ora 12:00, în aceiași locație, pentru dezbateri.

NM a solicitat un comentariu de la consiliera lui Ion Ceban, Natalia Ixari, despre acuzațiile privind legăturile primarului cu FSB-ul, totuși aceasta nu ne-a oferit un răspuns.

Precizăm că Ion Ceban a refuzat de mai multe ori, în actuala campanie electorală, să participe la dezbateri televizate cu concurenții săi electorali, inclusiv cu Victor Chironda. În acest context, Chironda l-a provact pe Ceban la dezbateri în aer liber. Acesta a declarat pe 24 octombrie că, din 25 octombrie, îl va aștepta zilnic, la ora 12:00, în fața Arcului de Triumf din Chișinău pentru a discuta despre problemele localnicilor și viziunile lor asupra rezolvării acestora. De cealaltă parte, consiliera lui Ceban, Natalia Ixari, a declarat din start că MAN are „propria agendă” și că Ion Ceban nu va participa la dezbateri. Detalii – AICI.

***

Republica Moldova va organiza alegeri locale generale pe 5 noiembrie 2023. În cadrul scrutinului vor fi aleși 898 de primari și 11 058 de consilieri locali, dintre care 9 972 sătești (comunali), orășenești și 1 086 raionali/municipali. Potrivit informației publicate de Comisia Electorală Centrală, pentru funcția de primar al Chișinăului s-au înscris în cursa electorală 27 de pretendenți, printre ei Ion Ceban (MAN) și Victor Chironda (Platforma DA).


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Guvernul Republicii Moldova

La Chișinău a fost inaugurat Centrul Național de Tenis: Simona Halep la eveniment. Premierul a jucat tenis FOTO/VIDEO

Pe 23 mai, la Chișinău a fost inaugurat Centrul Național de Tenis. Printre participanții la eveniment s-au numărat tenismenii Simona Halep, Juan Martín del Potro și Radu Albot. La inaugurare a fost prezent și premierul Alexandru Munteanu, care a ținut un discurs, iar ulterior a jucat tenis alături de sportivi.

Cu ocazia inaugurării Centrului Național de Tenis, la Chișinău au ajuns Simona Halep, fost lider mondial WTA și dublă campioană de Grand Slam, și Juan Martín del Potro, campion la US Open.

În discursul său, premierul Alexandru Munteanu a declarat că deschiderea Centrului reprezintă un moment important pentru sportul moldovenesc. „Este un loc în care se vor construi caractere, disciplină, ambiție și performanță. Ani la rând, mulți tineri talentați au fost nevoiți să plece peste hotare pentru a avea acces la terenuri bune, competiții și pregătire profesionistă. Astăzi, demonstrăm că și în Republica Moldova pot exista condiții de nivel internațional”, a declarat prim-ministrul.

Potrivit Comitetului Național Olimpic și Sportiv din Republica Moldova, momentul central al evenimentului a fost meciul demonstrativ în care Simona Halep și jucătorul moldovean Radu Albot au făcut pereche împotriva cuplului Lia Belibova (Republica Moldova) – Juan Martin del Potro (Argentina). În fața a aproximativ 1000 de spectatori, Halep și Albot s-au impus cu 6-4, 2-6, 10-7.

În mediul online au fost publicate imagini care îl surprind și pe Alexandru Munteanu jucând tenis.

Guvernul Republicii Moldova
Guvernul Republicii Moldova
Guvernul Republicii Moldova
Guvernul Republicii Moldova
Guvernul Republicii Moldova

Potrivit Guvernului, noua infrastructură de la Centrul Național de Tenis permite Republicii Moldova să găzduiască turnee de nivel înalt, inclusiv Moldova Open, turneu din categoria ATP Challenger 100. Executivul a precizat că, în perioada 10–13 iunie 2026, Centrul Național de Tenis va găzdui competiția Davis Cup Europe Group III.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: