ООН

VIDEO „Unii dintre voi nu au învățat nimic în ultimii 80 de ani”. Ambasadorul Israelului la ONU și-a prins la piept simbolul persecuției naziste

Ambasadorul israelian la Națiunile Unite (ONU) Gilad Erdan a anunțat, pe 30 octombrie – la Consiliul de Securitate al organizației, că el și toți membrii misiunii israeliene vor purta stele galbene ca o amintire a Holocaustului, relatează BBC News. „Le vom purta până când vă veți trezi și veți condamna atrocitățile Hamas”, a comunicat diplomatul.  

Unii dintre voi nu au învățat nimic în ultimii 80 de ani. Unii dintre voi ați uitat de ce a fost fondată această organizație”, a spus ambasadorul israelian la ONU.

Așa că vă reamintesc. Din această zi, ori de câte ori mă veți vedea, vă veți aminti ce înseamnă să taci în fața răului”, a adăugat diplomatul.

Ca bunicii mei, ca bunicii a milioane de evrei, de acum încolo eu și echipa mea vom purta stele galbene. Le vom purta până când vă veți trezi și veți condamna atrocitățile Hamas”, a conchis ambasadorul.

Potrivit sursei, Consiliul de Securitate al ONU a organizat o reuniune de urgență la solicitarea Emiratelor Arabe Unite, care solicită ca reprezentanții Consiliului să adopte o rezoluție obligatorie privind un armistițiu umanitar în Fâșia Gaza.

World Jewish Congress scrie că „între 1939 și 1945, mulți evrei din Europa au fost obligați să poarte ecusoane și însemne care îi identificau drept evrei pentru a facilita impunerea legilor rasiale naziste”.

În timpul Holocaustului, prizonierii evrei din lagăre au fost obligați să poarte o Stea a lui David creată prin combinarea unui triunghi galben (indicând faptul că erau considerați evrei în conformitate cu legile rasiale naziste) cu un alt triunghi de altă culoare care indica „infracțiunea” lor specifică. Majoritatea evreilor erau clasificați drept prizonieri „politici” și astfel ecusonul lor era format dintr-un triunghi roșu (culoarea atribuită prizonierilor politici) suprapus peste cel galben. (…) Steaua a fost introdusă în Belgia, Olanda și Franța ocupată de germani în primăvara anului 1942, ca parte a deportărilor în masă a acestor populații evreiești. În august 1942, în Bulgaria a fost emis un decret care impunea steaua, dar în realitate era purtată de destul de puțini evrei. Ultima țară care a impus purtarea stelei a fost Ungaria, în martie 1944, în urma invaziei germane a țării”, menționează sursa.

***

Amintim că în Israel a fost decretată stare de război din 8 octombrie – la o zi distanță după ce gruparea teroristă Hamas a început să lanseze atacuri asupra acestei țări din Fâșia Gaza, teritoriu pe care-l controlează. În replică, armata israeliană a început să bombardeze Fâșia Gaza.

Pe 29 octombrie, Agenția ONU de ajutorare și lucrări pentru refugiații palestinieni din Orientul Apropiat (UNRWA) declara că mii de locuitori ai Fâșiei Gaza au pătruns pe 28 octombrie în depozitele și centrele de distribuție a ajutoarelor, luând făină și alte provizii de primă necesitate. „Acesta este un semn îngrijorător că ordinea civilă începe să fie încălcată după trei săptămâni de război și blocada Gazei. Oamenii sunt speriați, furioși și disperați”, a spus directorul pentru afaceri al UNRWA din Fâșia Gaza Thomas White. Organizația a adăugat că „nevoile populației sunt enorme”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Î.M. „Asociația de gospodărire a spațiilor verzi”

Copaci peste automobile și rețele electrice: ploile și vântul puternic au făcut ravagii în Moldova FOTO

Ploile și vântul din 19 iulie au doborât copaci peste automobile, carosabil și rețele electrice din Republica Moldova. Un apartament, beciuri și subsoluri au fost inundate. Potrivit întreprinderii Spații Verzi, în capitală, cea mai gravă avariere a avut loc pe strada Ghidighici, unde o salcie s-a rupt și a căzut peste un automobil.

Ce comunică întreprinderea Spații Verzi

Potrivit întreprinderii din Chișinău, cea mai severă avariere a avut loc pe strada Ghidighici, unde o salcie cu diametrul de 45 de cm s-a rupt și a căzut peste un automobil.

Pe străzile Paris, Marinescu și Teodorovici, vântul puternic și aversele de ploaie au scos din rădăcini mai mulți arbori maturi și sănătoși, a precizat întreprinderea. De asemenea, pe străzile Nicolae Costin, Vasile Lupu, Calea Ieșilor, Deleanu și Sucevița, rafalele de vânt combinate cu aversele de ploaie au rupt crengi.

Î.M. „Asociația de gospodărire a spațiilor verzi”
Î.M. „Asociația de gospodărire a spațiilor verzi”
Î.M. „Asociația de gospodărire a spațiilor verzi”

Ce comunică salvatorii și pompierii

Potrivit IGSU, angajații instituției au intervenit în 20 de cazuri, dintre care 17 au vizat defrișarea și înlăturarea arborilor doborâți de vânt în raioanele Rezina, Orhei, Cantemir, Soroca și Leova, precum și în municipiul Chișinău, iar alte trei intervenții au fost pentru pomparea apei în municipiul Chișinău și raionul Cantemir.

La Chișinău, a fost evacuată apa dintr-un apartament situat la demisol, pe strada Drumul Viilor. În satul Cania din raionul Cantemir și în orașul Cantemir au fost pompați aproximativ 110 m³ de apă din beciuri și subsoluri.

Tot la Chișinău, echipele IGSU au înlăturat arbori căzuți peste automobile, carosabil și rețele electrice pe străzile Sucevița, Ghidighici, Alba Iulia, Paris, Grigore Alexandrescu, Pușkin și pe bulevardul Cuza Vodă.

În raioanele Orhei, Rezina, Leova, Cantemir și Soroca, copacii au blocat drumuri și au afectat liniile electrice, iar salvatorii au intervenit pentru înlăturarea acestora.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI

Amintim că, pe 19 iulie, Republica Moldova s-a aflat sub cod galben de instabilitate atmosferică, fiind prognozate ploi cu descărcări electrice, grindină și vijelii. Avertizarea a fost valabilă până la ora 02:00 a zilei de 20 iulie.

Săptămâna aceasta va începe cu averse puternice în toată țara și temperaturi de până la +31°C în sudul Republicii Moldova. Începând de miercuri, valorile termice vor scădea cu aproximativ 6 grade în toată țara.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: