Viorel Morari a fost demis din funcția de procuror-șef al Procuraturii Anticorupție
Full Article 3 minutes read

Viorel Morari a fost demis din funcția de procuror-șef al Procuraturii Anticorupție

Prin ordinul procurorului general din 12 august 2021 a fost sistată suspendarea din funcție și, respectiv, încetate raporturile de serviciu cu fostul procuror-șef al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari.

„Decizia survine ca urmare a neexprimării de către acesta a unei opțiuni pentru o altă funcție de procuror pe care să o ocupe după expirarea, la 26 aprilie 2021, a mandatului de procuror-șef al Procuraturii Anticorupție. Potrivit legislației, numitul urmează să parcurgă toate procedurile inerente etapei respective și să încaseze compensațiile bănești pentru concediile anuale nefolosite”, se arată în comunicatul publicat, vineri, de Procuratură.

În caz de dezacord cu prevederile ordinului, acesta poate fi contestat în condițiile legii.

***

Din 23 ianuarie 2020, Viorel Morari a fost suspendat din funcția de procurorului-șef al Procuraturii Anticorupție, până la adoptarea definitivă a hotărârii pe dosarul în care este vizat. Consiliul Superior al Procurorilor a admis, anul trecut, demersul procurorului general, Alexandr Stoianoglo, în acest sens.

Acesta a fost reținut pentru prima oară în data de 10 ianuarie 2020. În data de 12 februarie, procurorul general al Republicii Moldova, Alexandr Stoianoglo, a oferit detalii despre dosarele în care este cercetat penal Viorel Morari. Astfel, acesta i-ar fi ordonat procurorului să pornească antedatat urmărirea penală în privința lui Veaceslav Platon pentru denunț calomnios, la solicitarea fostului lider al Partidului Democrat din Moldova, Vladimir Plahotniuc.

De asemenea, pe numele fostului șef al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, a fost inițiat încă un dosar penal. Acesta este bănuit de îmbogățire ilicită și spălare de bani în proporții deosebit de mari.

Pe 14 februarie, Morari a fost eliberat din arest și plasat sub control judiciar. În prezent, dosarul său este examinat de Judecătoria Buiucani.

Pe 19 ianuarie 2021, Viorel Morari a fost reținut, din nou, după ce s-a prezentat, împreună cu avocații săi, la PCCOCS, unde a fost citat pentru a fi recunoscut și audiat în calitate de bănuit de patru capete de acuzare”exces de putere”, ”fals în acte publice”, ”reținerea sau arestarea ilegală” și ”tragerea cu bună-știință la răspundere penală a unei persoane nevinovate”.

După audierea acestuia în calitate de bănuit, procurorul de caz a decis asupra necesității reținerii lui. Ilegalitățile imputate, potrivit probatoriului, au fost comise în cazul fraților Igor și Adrian Borș, co-proprietarii rețelei de benzinării ”VENTO”, reabilitați recent în drepturi, după ce s-a ajuns la concluzia că în anul 2018 au fost persecutați, reținuți, arestați, deposedați de avere și trași ilegal la răspundere penală într-un dosar la comandă.

Pe 20 ianuarie 2021, acesta a fost eliberat în sala de judecată.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: