Sistemele de plată Visa și Mastercard au anunțat că își suspendă toate operațiunile din Rusia, pe fundalul războiului din Ucraina.
„Acest război și amenințarea continuă la adresa păcii și stabilității ne impun să răspundem în conformitate cu valorile noastre”, au declarat reprezentanții sistemului de plată Visa.
„Având în vedere natura fără precendent a conflictului și mediul economic incert, am luat decizia de a ne suspenda serviciile în Rusia”, au comunicat cei de la Mastercard.
Sberbank, cea mai mare bancă din Rusia, a precizat că această decizie nu va afecta funcționarea cardurilor Visa și Mastercard în interiorul Rusiei. Cardurile vor funcționa, vor fi posibile tranzacții pe teritoriul Rusiei, retragerea numerarului, efectuarea transferurilor, plata în magazinele offline, cât și în magazinele online rusești.
„Plățile în străinătate și în magazinele online străine cu carduri rusești emise de Visa și Mastercard vor fi limitate. Recomandăm rușilor aflați în străinătate să retragă de pe card suficient numerar pentru a-și achita cheltuielile”, a avertizat Sberbank.
La rândul ei, banca Rusiei a confirmat că toate cardurile Visa și Mastercard emise de băncile rusești vor continua să funcționeze pe teritoriul Federației Ruse ca de obicei până vor expira.
Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.
Comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, s-a întâlnit pe 10 noiembrie – în ultima zi a vizitei sale în Republica Moldova – cu mitropolitul Moldovei, Vladimir, și cu mitropolitul Basarabiei, Antonie. La cele două întrevederi, care au avut loc separat, Kos a fost însoțită de vicepremiera pentru integrare europeană, Cristina Gherasimov, și de ambasadoarea UE la Chișinău, Iwona Piórko.
La Palatul Mitropolitan, Kos și mitropolitul Vladimir au discutat despre parcursul european al Republicii Moldova, posibile proiecte sociale și sprijin pentru restaurarea clădirilor de patrimoniu, anunță Mitropolia Moldovei, care se subordonează canonic Patriarhiei Ruse.
Mitropolitul Vladimir i-a acordat comisarei ordinul „Cuvioasa Parascheva”, gradul I, și i-a dăruit o vestă lucrată în atelierele mănăstirii „Marta și Maria”, pe care Kos a vizitat-o de mai multe ori. La rândul ei, comisara i-a oferit mitropolitului daruri din Slovenia, țara sa natală. Mitropolia nu a precizat în ce au constat acestea.
Mitropolia Moldovei
În aceeași zi, Marta Kos a avut o întrevedere separată cu noul mitropolit al Basarabiei, Antonie. Cei doi au discutat despre libertatea religioasă, accesul comunităților la lăcașurile de cult și posibilitatea unor proiecte sociale comune, anunță Mitropolia Basarabiei, care se subordonează canonic Patriarhiei Române.
Mitropolitul Antonie i-a cerut comisarei sprijin pentru recunoașterea Mitropoliei Basarabiei în legislația Republicii Moldova ca victimă a represiunilor sovietice. La sfârșitul întâlnirii, ierarhul i-a dăruit înaltei oficiale europene o icoană a lui Ștefan cel Mare și Sfânt, potrivit comunicatului citat.
Mitropolia Basarabiei
Amintim, Marta Kos s-a aflat în vizită oficială în Republica Moldova în perioada 8–10 noiembrie.
Nu este prima dată când înalta oficială europeană se întâlnește cu mitropolitul Moldovei și al Basarabiei sau vizitează lăcașuri de cult din țara noastră.
În septembrie 2025, comisara a vizitat mănăstirea „Marta și Maria” din satul Hagimus, raionul Căușeni, și a discutat despre contribuția bisericii la coeziunea socială cu reprezentanții cultelor, printre care mitropolitul Vladimir și Petru, fostul mitropolit al Basarabiei, care a demisionat cu scandal ulterior. „Ei pot juca un rol foarte important în societate. Nu este vorba doar despre clădiri sau patrimoniu cultural, ci despre impactul social pe care Biserica îl poate avea”, explica atunci Kos.
Comisara a revenit la mănăstire în iunie 2026. În timpul acelei vizite, la o conferință de presă alături de președinta Maia Sandu, Kos a recunoscut că este ateistă. Oficiala europeană a spus tot atunci că dialogul cu reprezentanții cultelor religioase este „o parte foarte importantă” a activității sale.
***
Biserica rămâne instituția în care cetățenii au cea mai mare încredere, cu 74% în 2026, potrivit Indexului Rezilienței Informaționale, publicat pe 4 noiembrie de StratCom. În rândul instituțiilor finanțate din bani publici, sistemul educațional ocupă primul loc, cu 72%, urmat de autoritățile locale, cu 71%. Încrederea în instituțiile publice a crescut în perioada analizată, dar diferențele rămân mari. Guvernul se bucură de încrederea a 42% dintre respondenți, iar Parlamentul – a 40%.
Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.
Vreți să susțineți ceea ce facem?
Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.