Reuters

Vladimir Putin și Recep Erdoğan au lansat la Istanbul gazoductul „Turkish Stream”

Președintele rus Vladimir Putin și președintele turc, Recep Erdoğan, au participat ieri, 8 ianuarie la ceremonia de deschidere a gazoductului „Turkish Stream”, informează Настоящее Время. La evenimentul de la Istanbul au mai participat premierul bulgar Boiko Borisov și președintele sârb Aleksandar Vučić.

Ministerul Energiei și Resurselor Naturale al Turciei a promis că țara va primi 15,7 miliarde de metri cubi de gaz. Potrivit sursei citate, gazoductul „Turkish Stream” va ocoli Ucraina. De asemenea, „Gazprom” a comunicat că noua conductă va furniza gaze naturale nu doar Turciei, ci și Greciei, Italiei, Bulgariei, Serbiei și Ungariei.

Potrivit „Gazprom”, de la 1 ianuarie 2020, prin „Turkish Stream”, gazul rusesc va ajunge deja în Bulgaria, iar din 5 ianuarie va ajunge în Macedonia de Nord și Grecia.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Conducerea legislativului de la Comrat a ajuns la Parlamentul de la Chișinău. Discuții cu deputați PAS

Președintele Adunării Populare a Găgăuziei (APG), Valentin Gaidarji, împreună cu vicepreședintele Gheorghe Leiciu, au ajuns la Parlamentul de la Chișinău pentru o ședință de lucru privind proiectul de lege care urmează să deblocheze organizarea alegerilor în autonomie. Discuțiile vor avea loc cu un grup de deputați ai formațiunii de guvernământ PAS. Anunțul a fost făcut de Valentin Gaidarji pe canalul său de Telegram.

În ciuda faptului că autoritățile centrale fac toate aceste acțiuni cu viteza luminii, într-o goană inexplicabil de mare, fără să ne ofere timp suficient să analizăm, să ne expunem pozițiile și să le argumentăm – chiar dacă ne-au invitat la Parlament abia aseară, duminică (zi de odihnă), după orele 19:00 – noi, pentru a demonstra încă o dată deschiderea, colaborarea și cooperarea de care am vorbit public de atâtea ori în ultima vreme, ne-am mobilizat și suntem astăzi aici. Sperăm sincer ca deputații partidului de guvernare care ne-au chemat să lucrăm asupra modificărilor proiectului de lege să fie bine intenționați și să nu repete aceleași gafe grave comise de Curtea Constituțională, la emiterea deciziei controversate, care, cu regret, a devenit deja obligatorie”, a transmis șeful APG.

Valentin Gaidarji a mai spus că trebuie să se dea dovadă „de înțelepciune și maturitate politică” pentru depășirea blocajului electoral.

Amintim că în autonomie continuă criza electorală. Mandatele deputaților Adunării Populare a Găgăuziei au expirat în noiembrie 2025. Alegerile nu pot fi organizate din cauza divergențelor dintre legislația electorală locală și cea națională. Chișinăul și Comratul au elaborat o prevedere comună privind desfășurarea alegerilor, însă Executivul Găgăuziei a emis un aviz negativ asupra acesteia. În paralel, în Adunarea Populară au fost înregistrate încă două prevederi privind organizarea alegerilor, iar Adunarea Populară a stabilit o nouă dată a scrutinului – 15 noiembrie. Anterior, alte două date au fost contestate de Cancelaria de Stat.

Pe 9 iulie, Curtea Constituțională a declarat neconstituțional dreptul autonomiei găgăuze de a-și constitui în mod independent organul electoral, precum și de a participa la numirea șefilor subdiviziunilor teritoriale ale poliției, SIS și Direcției Justiției din Găgăuzia. De ce a fost lipsită autonomia de o parte din competențe, cum ar putea influența această decizie relațiile dintre Comrat și Chișinău și ce urmează – în materialul NM.

Valentin Gaidarji, ales președinte al Adunării Populare a Găgăuziei pe 3 iulie, la o lună după demisia lui Nicolai Ormanji, a făcut apel în repetate rânduri la conducerea țării pentru reluarea dialogului dintre Comrat și Chișinău. Anterior, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a declarat că va avea întotdeauna un „dialog deschis” cu reprezentanții Găgăuziei care acționează în interesul cetățenilor și al R. Moldova, însă nu poate „legitima sau negocia” cu persoane asociate grupărilor care servesc interesele fugarului condamnat Ilan Șor și ale Kremlinului.

Pe 20 iulie, la aproape două săptămâni de la decizia Curții Constituționale, conducerea și deputații APG au fost invitați, totuși, la consultări la Președinție. În cadrul discuțiilor s-a propus ca scrutinul pentru APG să se desfășoare conform sistemului proporțional aplicat la alegerea Parlamentului, consiliilor locale și raionale, iar pentru aceasta urmează să fie modificat Codul electoral.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: