parlament.md

Vlah a semnat legea care permite utilizarea panglicii Sf. Gheorghe pe teritoriul Găgăuziei 

Bașcanul Găgăuziei, Irina Vlah, a semnat Legea „Cu privire la utilizarea simbolurilor Victoriei pe teritoriul Găgăuziei”. Legea a fost adoptată, în unanimitate, de Adunarea Populară a Găgăuziei pe 29 aprilie curent. 

Potrivit proiectului de lege, pe teritoriul Găgăuziei „este permisă fabricarea, depozitarea și purtarea în mod liber a simbolurilor Marii Victorii din 9 mai 1945 – panglicile Sfântului Gheorghe și steagurile roșii al Victoriei”.

Amintim că pe 14 aprilie, Parlamentul de la Chișinău a votat pentru interzicerea „simbolurilor agresiunii militare în țară”, inclusiv și panglica Sfântului Gheorghe. Iar din 20 aprilie, pe teritoriul Republicii Moldova este deja interzisă confecționarea, promovarea sau răspândirea panglicii Sfântului Gheorghe și a semnelor distinctive ale armatei ruse în războiul din Ucraina.

Persoanele fizice care vor sfida noua lege pot fi sancționate cu amendă de la 4500 la 9000 de lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 30 la 60 de ore. În privința persoanelor cu funcție de răspundere poate fi aplicată amenda de la 9000 la 18 000 de lei și, respectiv, în privința persoanelor juridice amendă de la 18 000 la 30 000 de lei.

Decizia Adunării Populare a Găgăuziei prin care se permite purtarea și păstrarea bandei bicolore negru-portocaliu pe teritoriul Găgăuziei conține toate aparențele unui act ilegal – a declarat ministrul Justiție Sergiu Litvinenco, pe 29 aprilie. Oficialul a menționat că actul urmează a fi supus controlului de legalitate prin intermediul oficiului teritorial al Cancelariei de Stat.

„Întrucât un asemenea act poate avea consecințe grave, din punctul meu de vedere, se poate recurge la sesizarea directă a instanței de contencios administrativ, solicitându-se totodată suspendarea actului contestat, în corespundere cu prevederile legislației naționale”, a precizat Litvinenco.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

clujust.ro

Prima reacție a Comisiei Vetting după ce CSM i-a menținut în sistem pe Veronica Cupcea și Ion Bulhac

Comisia Vetting a venit cu o primă reacție după ce Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a respins, pe 4 august, rapoartele de reevaluare în privința judecătorilor Veronica Cupcea și Ion Bulhac. Instituția, care verifică integritatea etică și financiară a magistraților, anunță că a luat act de deciziile CSM și că, după recepționarea hotărârilor motivate, va examina pașii procedurali pe care urmează să îi întreprindă în conformitate cu legea.

„Astăzi, CSM a examinat rapoartele de reevaluare întocmite de Comisia Vetting în privința judecătorilor Veronica Cupcea și Ion Bulhac, prin care se propunea nepromovarea evaluării externe. În ambele cazuri, CSM a adoptat hotărâri prin care a respins rapoartele de reevaluare ale Comisiei. În conformitate cu cadrul legal aplicabil, după recepționarea hotărârilor motivate ale CSM, Comisia le va examina și va stabili pașii procedurali care urmează a fi întreprinși în exercitarea mandatului său legal”, a precizat Comisia Vetting într-o notă informativă publicată pe rețele, pe 4 august.

Amintim că, în cazul Veronicăi Cupcea, Comisia Vetting a concluzionat de două ori că judecătoarea nu întrunește criteriile de integritate și a recomandat demiterea acesteia. Prin decizia CSM, raportul Comisiei a fost respins, iar Cupcea își va continua activitatea în sistemul judecătoresc.

În aceeași ședință, CSM a respins și raportul de reevaluare în privința judecătorului Curții de Apel Centru, Ion Bulhac. Consiliul a motivat că deficiențele constatate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele în care a figurat magistratul reprezintă erori de interpretare juridică, și nu acțiuni arbitrare. CSM a mai precizat că, în cauzele criticate, Bulhac făcea parte din completul colegial de judecată, avea la acel moment o experiență profesională redusă și nu era judecător-raportor sau președintele completului, circumstanțe care, în opinia Consiliului, diminuează gradul de răspundere individuală ce i-ar putea fi imputat. Detalii – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: