Facebook/Irina Vlah

Vlah, la Curtea Constituțională: cere examinarea de urgență a legii ce a stat la baza excluderii partidului său din alegeri

Partidul „Inima Moldovei”, condus de Irina Vlah, s-a adresat Curții Constituționale pe 1 aprilie, cu o cerere de urgentare a examinării excepției de neconstituționalitate a unor prevederi din legea prin care formațiunea a fost exclusă din alegerile parlamentare din 28 septembrie și i-a fost restricționată activitatea. Irina Vlah a invocat în acest sens avizul Comisiei de la Veneția, care a criticat modificările operate în Legea partidelor la doar patru luni înainte de scrutin.

„Anume în baza acestor prevederi abuzive, introduse de Parlament în Legea partidelor, Inima Moldovei a fost exclusă din alegerile parlamentare, iar activitatea sa a fost restricționată ca măsură asiguratorie. Partidul se află în această situație de mai bine de șase luni, deși legislația prevede că astfel de cauze trebuie examinate în termen de două luni. Cu câteva luni în urmă, partidul s-a adresat deja Curții Constituționale, iar acum, după poziția exprimată de Comisia de la Veneția, insistă asupra examinării urgente a sesizării”, a declarat Irina Vlah.

În avizul său publicat pe 10 martie, Comisia de la Veneția a constatat că modificarea frecventă a Codului electoral în Republica Moldova, cu atât mai mult în ajunul alegerilor, subminează încrederea cetățenilor în procesul electoral și poate crea impresia că legea este doar un instrument în mâinile puterii. Experții Comisiei au atras atenția, totodată, asupra circumstanțelor fără precedent în care autoritățile de la Chișinău au adoptat aceste modificări, menite să contracareze corupția electorală și amenințările hibride. Despre concluziile Comisiei de la Veneția, NM a scris AICI.

De ce Moldova a modificat legea și ce a constatat Comisia de la Veneția

În iunie 2025, Parlamentul Republicii Moldova a solicitat Comisiei de la Veneția să își exprime opinia asupra amendamentelor legislative adoptate pentru a spori eficiența luptei împotriva corupției electorale. Pachetul de modificări a fost elaborat de majoritatea de guvernare după ce Curtea Constituțională a constatat că amploarea corupției electorale în timpul alegerilor prezidențiale din 2024 este incompatibilă cu principiile alegerilor libere.

Proiectul de amendamente prevedea, printre altele, înăsprirea pedepselor pentru cumpărarea alegătorilor, falsificarea alegerilor și alte încălcări comise în perioada electorală. Despre alte prevederi ale proiectului și motivele pentru care acesta a stârnit îngrijorări în rândul

***

Reamitnim că pe 26 septembrie 2025, cu două zile înainte de alegerile parlamentare, „Inima Moldovei” a fost exclusă din cursă. Decizia a aparținut Comisiei Electorale Centrale, după ce Curtea de Apel limitase temporar activitatea formațiunii până la pronunțarea unei hotărâri definitive. Partidul făcea parte din Blocul electoral „Patriotic”, alături de Partidul Socialiștilor, Partidul Comuniștilor și Partidul „Pentru Viitorul Moldovei”.

Partidul este acuzat că ar fi beneficiat de finanțare ilegală din Rusia în perioada campaniei electorale. Pe 2 octombrie, formațiunea a fost exclusă și din cursa pentru alegerile locale noi.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Radio Moldova

Republica Moldova, pe podium la un campionat internațional inedit: bronz la cursele cu rățuște

Republica Moldova a obținut medalia de bronz la o competiție internațională de curse cu rățuște plutitoare, desfășurată în Italia. Deși poate părea o glumă, întrecerea este cât se poate de reală. Evenimentul a avut loc în inima regiunii Abruzzo, în Parcul Regional Sirente-Velino, la aproximativ 40 de kilometri de orașul L’Aquila, transmite Radio Moldova.

Competiția neobișnuită a transformat o porțiune a râului Aterno în scena unui adevărat „Campionat Mondial” al rățuștelor din plastic. La întrecere au participat 197 de rățuște, reprezentând tot atâtea delegații: 195 de țări, Organizația Națiunilor Unite și Uniunea Europeană.

Pentru a evita lansarea simultană în apă a tuturor rățuștelor, în etapa decisivă au fost selectate doar 15 dintre acestea. Rățușca reprezentând Republica Moldova a reușit să urce pe podium, încheind cursa pe locul al treilea. Pe primele două poziții s-au clasat rățuștele Italiei, câștigătoarea competiției, și Franței, care a obținut medalia de argint.

Alte aproximativ 200 de rățuște, de diferite dimensiuni, au animat evenimentul organizat între localitățile Tione degli Abruzzi și Acciano.

Ideea organizării competiției i-a aparținut unei tinere originare din Goriano Valli, care locuiește în prezent la Bolzano. Inițiativa a prins contur după ce aceasta a distribuit un videoclip despre un eveniment similar.

Dincolo de latura amuzantă, întrecerea organizată în Abruzzo a avut și o componentă ecologică și caritabilă. Organizatorii au colectat donații pentru susținerea Muzeului Difuz Sirente-Velino, înființat în Goriano Valli, localitate care aparține comunei Tione degli Abruzzi. Totodată, înaintea cursei, voluntarii și participanții au curățat râul Aterno și malurile acestuia, adunând 12 saci cu deșeuri din plastic și alte gunoaie abandonate.

Organizatorii au subliniat că sănătatea oamenilor este strâns legată de cea a celorlalte ființe vii și de starea mediului înconjurător. De asemenea, aceștia au evidențiat rolul obiceiurilor cotidiene în prevenirea problemelor de sănătate și în menținerea stării de bine.

„Am ales o rățușcă pentru a vorbi despre ceva foarte serios, dar cu zâmbetul pe buze. Ne putem îngriji sănătatea în fiecare zi și ne putem aminti că sănătatea oamenilor este legată de cea a celorlalte ființe vii și de cea a mediului înconjurător”, a declarat Fausto Di Giulio, fondatorul MuDi, un proiect cultural și filantropic dedicat conservării patrimoniului istoric și combaterii depopulării satelor din centrul Italiei.

Cursele cu rățuște nu sunt o noutate. Din 2018, astfel de evenimente sunt organizate și la Merano, pe râul Passirio. În 2008, cursa Great British Duck Race, desfășurată la Londra, a căpătat proporții impresionante, cu sute de mii de rățuște participante, într-un eveniment care a atras atenția inclusiv prin amploarea sa.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: