Facebook/Irina Vlah

Vlah s-a mutat cu protestul la sediul PAS: i-a lăsat un pachet „pentru detenție” lui Grosu

Partidul Republican „Inima Moldovei” (PRIM), condus de ex-bașcana Irina Vlah, au organizat pe 6 august un protest la sediul formațiunii de guvernământ PAS. Participanții s-au arătat nemulțumiți de declarațiile făcute de liderul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Igor Grosu, despre faptul că „mobilizează” primarii din țară pentru alegerile din toamnă, acuzând guvernarea de „bătaie de joc” și că ar fi „capturat statul”.

Un grup de membri PRIM, printre care și lidera formațiunii, Irina Vlah, au venit la sediul PAS pentru a protesta.

Acel care a fost președintele Parlamentului, Igor Grosu, în public, în fața camerei, și-a permis să spună că el îndoaie primarii. Acel lider de partid care a spus că nu ești de culoare galbenă și nu au viziunile politice ale PAS-ului, atunci înseamnă că satul dat nu va avea apă, acest sat nu va avea canalizare, nu va fi școală și nu va fi viitor. Noi nu socotim că așa persoane trebuie să fie la conducerea țării. De ce? Fiindcă guvernarea statului, nu este grădina PAS-ului. (…) Acestea sunt bătaie de joc, aceasta este stat capturat, ceea ce faceți voi. Dacă nu votează PAS-ul, se închide apa”, a declarat un membru PRIM.

Manifestanții au desfășurat pancarte cu mesaje precum „Legea e una pentru toți” și „Poți „cumpăra” un primar, dar nu și poporul”. De asemenea, aceștia au scandat lozinci precum „Jos guvernare”, „PAS la pușcărie” și „Jos dictatura galbenă”.

Manifestanții au adus la sediul formațiunii de guvernământ și un pachet pentru Igor Grosu, pe care era indicat sintagma „pentru detenție”. „Noi v-am pregătit un pachet pentru dvs, fiindcă pe data de 28 (28 septembrie, ziua când vor fi organizate alegeri parlamentare – n. r.) trebuie să te pregătești, de cu seară, încetișor, atent”, a spus un reprezentant PRIM. În sacoșă se afla ceai, o pereche de șlapi, pesmeți și țigări.

Aceasta a fost lăsată la intrarea în clădire.

NM a solicitat un comentariu de la Partidul Acțiune și Solidaritate în legătură cu manifestația organizată de PRIM, însă, deocamdată, nu am primit un răspuns.

Amintim că, pe 31 iulie, în spațiul public a fost publicat un videoclip în care Igor Grosu, președintele Parlamentului și liderul PAS, declară că se întâlnește cu primarii din țară pentru a-i „mobiliza” pentru alegerile parlamentare din toamnă. Acesta a mai spus că dacă rezultatul scrutinului va fi unul „prost”, nu se vor mai realiza proiecte de infrastructură. Video-ul a fost realizat pe ascuns în timpul unei întâlniri cu diaspora moldovenească de la Geneva. Purtătoarea de cuvânt PAS, Adriana Vlas, a confirmat autenticitatea imaginilor video. Reprezentanta formațiunii a justificat afirmațiile lui Grosu menționând că dacă Republica Moldova va devia de pe calea de integrare europeană, „va pierde” resursele pentru implementarea inițiativelor menite să dezvolte localitățile țării.

***

Partidul condus de Vlah și-a intensificat protestele în preajma alegerilor parlamentare, la care intenționează să participe într-un bloc electoral alături de formațiunile conduse de Dodon, Voronin și Tarlev. În ultimele săptămâni, simpatizanții formațiunii politice au organizat acțiuni constante în fața instituțiilor statului, unde au scandat lozinci anti-guvernamentale și au criticat politicile actualei guvernări. În replică, Executivul a calificat aceste acțiuni drept parte a unei campanii coordonate din exterior.

Alegerile parlamentare vor fi organizate în data de 28 septembrie.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

„Data viitoare o să mă întrebați ce am în pantaloni”: Ceban, întrebat despre incidentul din vacanță

Solicitat să spună ce i s-a întâmplat în vacanță, în luna august, primarul municipiului Chișinău i-a spus unui jurnalist că nu consideră necesar să intre în detalii și că a menționat anterior că a fost vorba despre un incident. „Data viitoare o să mă întrebați ce am în pantaloni. Nu vă supărați”, a adăugat Ceban, revenind ulterior cu un comentariu pe rețelele de socializare în care și-a explicat declarațiile. Menționăm că, anterior, Ceban a spus că a fost nevoit să-și întrerupă vacanța după ce a alunecat în gol, însă a refuzat să comunice în ce țară a fost.

„V-am spus că a fost un incident. Nu cred că trebuie să intru în detalii. Nu știu, data viitoare o să mă întrebați ce am în pantaloni. Nu vă supărați, dar chiar îi… Pot să vă arăt dacă…”, a răspuns Ion Ceban.

Ulterior, primarul a revenit cu un comentariu pe rețelele de socializare. „Scuzați, dar, cum a fost întrebarea așa și am răspuns. Deși era despre faptul că pot arăta și picioarele. De o lună am tot spus și am răspuns la întrebarea: Ce am pățit în vacanță. Totuși, intenționat, de fiecare dată, sunt întrebat același lucru, pentru ca să se facă titluri. Astăzi nu vor fi reflectate evenimentele de inițiere a lucrărilor de reparație a străzilor Ismail și Sihastrului, dar va fi difuzat doar acest răspuns și filmările cum vine și pleacă primarul”, a menționat Ceban.

Amintim că, pe 15 august, primarul capitalei, Ion Ceban, a anunțat pe rețelele de socializare că a fost nevoit să-și întrerupă vacanța și să revină de urgență în Republica Moldova după ce a suferit un „incident neplăcut”. Edilul nu oferise detalii despre cele întâmplate, dar preciza că va fi operat la picioare.

Pe 18 august, Ceban a revenit cu un mesaj în care a anunțat că, inițial, a fost internat într-un spital municipal, însă ulterior a fost transferat într-o altă instituție medicală. Acesta nu a precizat nici de această dată ce fel de accident a suferit, însă a criticat „manipulările” la acest subiect. „Nu am participat la nicio petrecere și nu am avut niciun fel de stări care mi se invocă intenționat, iar asta am mai demonstrat atunci când, la fel, se manipula pe acest subiect. Se manipulează cu locul și țara unde a avut loc incidentul, nu mai vorbesc despre cauze, ceea ce este un fals”, a spus el. În seara zilei de 18 august, Ceban a anunțat că a trecut printr-o intervenție chirurgicală care a durat aproape șapte ore.

Pe 10 septembrie, Ion Ceban a povestit, pentru prima dată, cum s-a accidentat în vacanță. El a spus că a fost nevoit să-și întrerupă vacanța după ce a alunecat în gol. Primarul a dat vina pe „infrastructura degradantă” din țara în care s-a petrecut incidentul. Deși nu a comunicat despre ce țară este vorba, Ceban a spus că aceasta „este mai ieftină decât Turcia, decât Bulgaria și decât Grecia”, iar „situația economică acolo e mai proastă de trei ori decât în Republica Moldova”.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: