Volvo Ultra Race 2025 – Mai mult decât o cursă. O declarație de stil de viață

Pe 31 mai, în inima Moldovei, natura, mișcarea și spiritul de echipă s-au contopit într-un moment memorabil. Volvo Ultra Race 2025, cel mai reprezentativ ultramaraton al țării, devenit deja o tradiție anuală, s-a desfășurat într-un decor de poveste – printre vii, lacuri și păduri, în apropierea celei mai mari rezervații de cerbi din Moldova.

Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Run Moldova, o comunitate care promovează un mod de viață activ și conștient. Alergătorii au demonstrat, kilometru după kilometru, că sportul nu înseamnă doar viteză sau performanță, ci și determinare, echilibru interior și apartenență la o comunitate.

Circa 500 de participanți din întreaga țară au spus „prezent” la startul celor trei trasee: 11 km, 22 km și 58 km – fiecare cu provocările și frumusețile sale.

Volvo Cars Moldova a fost alături de alergători, prezentând cele mai noi modele electrificate – versatile, elegante și pregătite pentru orice stil de viață. O experiență completă, gândită pentru întreaga familie, între inovație, confort și grija față de natură.

Pentru Volvo, grija față de oameni și mediu înseamnă mai mult decât o promisiune – este un angajament zilnic, fie că vorbim despre sport, mobilitate sau viața de zi cu zi.

Mulțumim partenerilor noștri de la Run Moldova pentru colaborarea de încredere și fiecărui participant care a transformat această ediție într-o sărbătoare a mișcării, a naturii și a spiritului liber.

Ne revedem în 2026 – cu mai multă energie, mai multă inspirație și noi aventuri Volvo Ultra Race.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei / Newsmaker

Ministru: Moldova ar putea „importa” circa 300 000 de lucrători de peste hotare

Republica Moldova se confruntă cu un deficit major de forță de muncă, iar soluția ar putea include importul de lucrători din alte țări. Declarația a fost făcută de ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Eugeniu Osmochescu, în cadrul ediției din 4 mai a emisiunii „Punctul pe AZi” de la TVR Moldova.

Potrivit oficialului, un studiu realizat de minister arată că economia națională este sub nivelul minim de productivitate al Uniunii Europene, iar pentru a reduce acest decalaj ar fi nevoie de aproximativ 300.000 de angajați.

Ca să ajungem la minimul productivității Uniunii Europene, noi avem nevoie de 300 000 de oameni„, a declarat ministrul.

Eugeniu Osmochescu a precizat că au fost identificate trei domenii principale care pot impulsiona creșterea economică: industria, tehnologia informației și comunicațiilor și agricultura. În contextul lipsei acute de personal, ministrul susține că importul de forță de muncă devine o necesitate.

Eu, personal, sunt de părere că trebuie să facem import de forță de muncă. (…) Noi trebuie să o facem, pentru că noi trebuie să ne închipuim economia ca un vehicul. Vehiculul nu poate fi urnat din loc dacă nu are benzină, (…) iar muncitorii sunt această energie”, a explicat oficialul.

În același timp, el a dat asigurări că acest proces va fi strict reglementat și nu va pune în pericol securitatea statului.

Securitatea este în capul mesei, pentru că vorbim despre securitatea cetățenilor noștri. Noi privim importul forței de muncă din perspectiva necesităților de a proteja societatea noastră, statul nostru și cetățenii noștri”, a spus Osmochescu.

Potrivit lui, nu este vorba despre migrație necontrolată, ci despre un mecanism clar reglementat.

Nu vorbim despre o migrație ilegală. Nu vorbim de o migrație pe un termen nelimitat al persoanelor. Vorbim despre importul de forță de muncă ca o migrație reglementată, pe un anumit timp, pe anumite segmente”, a explicat oficialul.

În paralel, autoritățile își propun să mobilizeze și resursele interne, inclusiv populația inactivă.

Mai avem și populația inactivă din Republica Moldova care urmează să o urnim de un loc și să o implicăm în câmpul muncii”, a adăugat ministrul.

Macron a cântat „La Bohème” după summitul din Armenia. Pașinian l-a acompaniat la tobe VIDEO

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a oferit un moment artistic inedit în cadrul dineului oficial al summitului Comunității Politice Europene de la Erevan. Liderul de la Paris a interpretat live celebra piesă „La Bohème”, fiind acompaniat la tobe de premierul armean, Nikol Pașinian.

Într-un videoclip publicat de directoarea France Info, Agnès Vahramian, Macron apare cu microfonul în mână, aşezat la dreapta unui pianist. Președintele francez a fost acompaniat de o tobă la care se află chiar premierul armean Nikol Paşinian.

Melodia, lansată în 1965 de Charles Aznavour – unul dintre cei mai faimoși cântăreți ai Franței – evocă viața artiștilor săraci din cartierul Montmartre. Cântecul are o semnificație aparte pentru Armenia, având în vedere originile armene ale cântărețului.

Prestația muzicală a lui Macron în Armenia nu este o premieră. În martie, a cântat „La Marseillaise”, imnul național francez, la bordul portavionului Charles de Gaulle, după ce Marina Franceză a fost trimisă în Orientul Mijlociu pentru a patrula Strâmtoarea Ormuz, scrie The Telegraph.

Amintim, la summitul de la Erevan participă circa 40 de lideri europeni, inclusiv președinta Maia Sandu.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
consumator.gov.md/imagine simbol

De ce pe rafturile magazinelor din Moldova se mai vând produse din Rusia? Explicațiile ministrului Economiei

Deși Republica Moldova s-a aliniat sancțiunilor internaționale împotriva Federației Ruse și Belarusului, pe rafturile magazinelor continuă să apară produse provenite din aceste state. Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Eugeniu Osmochescu, a declarat că acestea ar putea intra în țară prin mecanisme de reexport sau de ambalare în alte țări. Afirmațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova, în contextul nemulțumirilor exprimate de producătorii locali, inclusiv cei din industria zahărului, care spun că importurile din Rusia și Belarus le afectează grav activitatea.

Pentru mine tot a fost o enigmă să văd în magazine produse din Federația Rusă și chiar am avut discuții că trebuie să întreprindem anumite activități în scopul curmării”, a declarat Eugeniu Osmoschescu.

Potrivit oficialului, o parte din aceste produse ar putea ajunge în Republica Moldova prin intermediul altor teritorii vamale.

Trebuie să vedem cum ele pătrund, pentru că e vorba despre o posibilă tranziție a altor teritorii vamale, nu numai ale Uniunii Europene, dar și altor state”, a spus el.

Ministrul nu a exclus nici varianta reambalării produselor sau a ocolirii sancțiunilor prin intermediari.

Posibil și o ambalare în alte state. Deci trebuie fiecare dintre aceste cazuri să le examinăm”, a spus el.

Ministrul a mai subliniat că este nevoie de o decizie fermă în acest sens, în condițiile în care Republica Moldova se aliniază sancțiunilor europene și se află în proces de ieșire din Comunitatea Statelor Independente.

Noi ne aliniem practic la toate sancțiunile contra Rusiei și Belarusului și ieșim din CSI (…) comerțul cu CSI este doar la 6,5% pentru moment”, a precizat acesta.

Datele Biroul Național de Statistică arată că importurile din țările CSI, inclusiv au scăzut semnificativ, ajungând la doar 2,6% în primele luni din 2026. În același timp, comerțul Republicii Moldova este orientat tot mai mult spre Uniunea Europeană.

Premier Energy

Doi copii și-au pus viața în pericol: s-au urcat pe acoperișul unei instalații electrice din Chișinău. Apel către părinți

Doi minori au pătruns ilegal pe teritoriul îngrădit al unei instalații electrice de tensiune înaltă din municipiul Chișinău și s-au urcat pe acoperișul edificiului stației electrice de transformare. Aceștia au fost depistați la scurt timp de serviciului de pază, fiind evitate astfel potențiale consecințe grave. Informațiile au fost confirmate de Premier Energy într-un comunicat publicat pe 5 mai.

Potrivit sursei citate, incidentul a avut loc sâmbătă, 2 mai, în jurul orelor 17:00. Pătrunderea neautorizată a fost detectată prin sistemele de securitate, care au transmis un semnal de alertă serviciului de pază. Agenții de pază au intervenit și i-au reținut pe cei doi copii la scurt timp.

Poliția a documentat cazul și urmează să stabilească toate circumstanțele incidentului.

Premier Energy

Premier Energy a subliniat că accesul neautorizat pe teritoriul instalațiilor electrice este strict interzis și extrem de periculos. „În asemenea zone, riscul de electrocutare, arsuri grave, cădere de la înălțime sau deces este real, iar pericolul nu este întotdeauna vizibil”, a menționat compania.

Totodată, compania a făcut apel la părinți, tutori și cadre didactice să discute cu minorii despre regulile de securitate electrică și să le explice că instalațiile electrice nu sunt locuri de joacă sau explorare.

kremlin.ru

Rusia anunță armistițiu pentru parada de 9 mai și amenință Ucraina, dacă îl încalcă. Reacția lui Zelenski

Federația Rusă a anunțat unilateral un armistițiu în Ucraina cu ocazia Zilei Victoriei, pe fondul temerilor că trupele ucrainene ar putea ataca în timpul tradiționalei parade militare de la Moscova. Acesta va fi în vigoare pe 8 și 9 mai. La rândul său, președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a anunțat un „regim de liniște” din 6 mai.

Ministerul Apărării al Federației Ruse a anunțat că, prin decizia președintelui Vladimir Putin, s-a hotărât instituirea unei încetări temporare a focului pe frontul din Ucraina. Armistițiul a fost stabilit pentru perioada 8-9 mai.

Ne așteptăm ca partea ucraineană să urmeze acest exemplu”, a menționat instituția, potrivit Meduza.

Totodată, Ministerul rus al Apărării a menționat că, dacă Ucraina va încerca să perturbe celebrarea Zilei Victoriei, trupele ruse „vor lansa un atac de răspuns, masiv, cu rachete asupra centrului Kievului”, de la care anterior s-au abținut.

Avertizăm populația civilă a Kievului și angajații reprezentanțelor diplomatice străine cu privire la necesitatea de a părăsi orașul în timp util”, se arată în declarația instituției militare ruse.

Ulterior, și președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a anunțat un regim de încetare a focului, care va începe pe 6 mai.

Considerăm că viața umană este incomparabil mai valoroasă decât «celebrarea» oricărei aniversări. În acest sens, anunțăm un regim de liniște, începând cu ora 00:00 în noaptea de 5 spre 6 mai. (…) Vom acționa în mod simetric, începând din momentul indicat. Este timpul ca liderii ruși să facă pași reali pentru încheierea războiului lor, dacă până și Ministerul rus al Apărării consideră că nu poate organiza parada de la Moscova fără bunăvoința Ucrainei”, a scris Vladimir Zelenski pe canalul său Telegram.

Amintim că Vladimir Putin a admis pentru prima dată posibilitatea unui armistițiu cu ocazia Zilei Victoriei într-o discuție telefonică cu președintele SUA, Donald Trump, care a avut loc la sfârșitul lunii aprilie. Ulterior, comentând afirmațiile lui Putin despre un armistițiu, Vladimir Zelenski a declarat că Ucraina este interesată de o încetare a focului pe termen lung, nu de „câteva ore de siguranță pentru parada de la Moscova”.

Pe 4 mai, liderul de la Kiev a spus că formatul redus al paradei de la Moscova — care în acest an se va desfășura fără tehnică militară — indică teama autorităților ruse față de dronele ucrainene. „Nu își pot permite tehnică militară și se tem că dronele ar putea survola Piața Roșie. Este sugestiv — demonstrează că nu sunt puternici”, a afirmat Vladimir Zelenski.

Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: