NewsMaker

Vom plăti mai puțin pentru energie electrică. Anunțul ANRE pentru consumatorii finali

În următoarele zile, ar putea fi luată decizia privind micșorarea tarifelor la energia electrică. Informația a fost confirmată, pe 5 aprilie, de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE).

„În urma analizelor preliminare efectuate de specialiștii din cadrul Agenției, informăm consumatorii, dar și opinia publică că ANRE a constatat premise de micșorarea a tarifelor și prețurilor reglementate pentru energia electrică livrată consumatorilor finali”, au menționat reprezentanții ANRE.

În acest sens, ANRE a solicitat furnizorilor prezentarea cererilor de ajustare până la data de 7 aprilie, pentru a demara procedurile legale de micșorare a tarifelor și prețurilor în cel mai scurt timp.

Amintim că la sfârșitul săptămânii trecute, S.A. Energocom a semnat un contract nou, de achiziție a energiei electrice de la Centrala de la Cuciurgan pentru o perioadă de șase luni. Prețul unui MWh este de 66 de dolari, cu 7 dolari mai puțin decât în ultimele patru luni.

Amintim că, din 1 ianuarie, consumatorii Premier Energy achită 3,42 lei/kWh, iar cei aprovizionați de FEE Nord – 3,84 lei/kWh.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Максим Андреев, NewsMaker

Ploi cu descărcări electrice în nord, centru și sud săptămâna viitoare: în ce zile sunt prognozate. Prognoza meteo

Pentru săptămâna viitoare sunt prognozate averse cu descărcări electrice în Republica Moldova. Acestea sunt așteptate marți în nordul și centrul țării, miercuri în centru și sud, iar duminică doar în nord. Temperaturile vor oscila între +12°C și +34°C. Datele se regăsesc pe platforma Autorității de Meteorologie și Monitoring de Mediu.

În nordul țării, la Briceni, ziua se vor înregistra temperaturi între +25°C și +29°C, iar noaptea între +12°C și +15°C. Pentru zilele de marți și duminică sunt prognozate averse cu descărcări electrice.

În centrul țării, la Chișinău, ziua se vor înregistra temperaturi între +29°C și +33°C, iar noaptea între +15°C și +18°C. Pentru zilele de marți și miercuri sunt prognozate averse cu descărcări electrice.

În sudul țării, la Cahul, ziua se vor înregistra temperaturi între +30°C și +34°C, iar noaptea între +17°C și +20°C. Pentru miercuri sunt prognozate averse cu descărcări electrice.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: