Pravda Gerashchenko

„Vreau să văd victoria”. Un militar din Ucraina și-a pierdut vederea în timpul unei misiuni și adună bani pentru operație

Vladislav Eșenco și-a pierdut vederea în timpul unei misiuni în Bahmut. Tânărul de doar 24 de ani ar putea să vadă din nou dacă va aduna banii necesari pentru o intervenție chirurgicală experimentală, scrie Pravda Gerashchenko.

Înainte de invazia Rusiei în Ucraina, Vladislav activa în calitate de genist în cadrul organizației HALO Trust. Pe 4 martie, tânărul s-a înrolat în armată și a ajuns să servească într-un pluton de inginerie.

Vladislav își desfășura misiunile în regiunea Bahmut.

„Pe 9 august am plecat într-o misiune, unde a avut loc o explozie, în urma căreia mi-am pierdut ochii și auzul. Mi-a ars mucoasa și nu am nici miros. Mi s-a rupt și maxilarul. Medicii m-au modelat din nou la propriu. Am chiar și o placă de titan în capul meu”, a mărturisit Vlad.

Peste hotare există un program experimental care îl poate ajuta pe militar. Un cip va fi implantat în cortexul cerebral căruia îi va fi alimentat un impuls și un semnal de la cameră.

Vlad și logodnica lui Valeria speră că acest lucru îl va ajuta cel puțin să se orienteze singur în spațiu.

„Cel mai mare scop al meu este să văd victoria noastră cu proprii mei ochi”, a adăugat tânărul.

Eroul poate fi ajutat AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Maia Sandu

Maia Sandu respinge acuzațiile serviciilor secrete rusești: „Minciunile vor curge gârlă doar pentru a pune mâna pe Moldova”

Președinta Maia Sandu a venit cu o reacție publică după ce Serviciul de Informații Externe al Rusiei (SVR) a publicat, pe 14 iulie, un comunicat în care susține că NATO ar încerca să atragă Republica Moldova într-un conflict militar cu Rusia. Șefa statului a respins acuzațiile, pe care le-a calificat drept „aberații inventate în laboratoarele Kremlinului”, menite să răspândească frică și panică în rândul cetățenilor.

„S-au pornit la turații maxime laboratoarele de inventat aberații. În următoarea perioadă, minciunile vor curge gârlă din partea trompetelor Kremlinului doar pentru a pune mâna pe Moldova și a o da în controlul unor interese străine. Mai nou, cei care ucid copiii aruncând intenționat bombe peste blocuri de locuit vor să bage panică în moldoveni precum că eu aș vrea război sau aș încălca neutralitatea țării”, avertizează președinta Maia Sandu.

Șefa statului a precizat că „în Moldova este pace” și a reiterat angajamentul pentru aderarea la Uniunea Europeană, or, spune Maia Sandu – „doar aici țara noastră poate fi la adăpost pe termen lung”.

„Moldovenii mi-au oferit încrederea de a păstra pacea și de a duce, împreună, Moldova în UE. Ne așteaptă o perioadă dificilă, dar nu vom cădea în capcana urii și a divizării, pusă la cale în laboratoare străine. Mergem în direcția corectă”, mai susține președinta Maia Sandu.

Precizăm că, în ultima perioadă, atacurile hibride ruse la adresa Republicii Moldova s-au intensificat. În aprilie a devenit cunoscut public că rețelele rusești „Matrioșka” și „Pravda” desfășoară pe rețelele de socializare campanii de dezinformare împotriva țării noastre, fiind folosită în special imaginea președintei Maia Sandu. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a declarat atunci că Rusia investiseră deja 200 de milioane de euro în aceste campanii de dezinformare. Potrivit lui, scopul lor este influențarea rezultatelor alegerilor parlamentare din 28 septembrie.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: