imagine simbol

Zbor Ryanair către Tenerife, întrerupt din cauza unor turbulențe severe. Pasageră rănită: „Ceva ce vezi într-un film de groază”

Un avion Ryanair, care opera un zbor pe ruta Birmingham – Tenerife pe 28 decembrie, a fost nevoit să revină la sol, de unde plecase, din cauza unor turbulențe severe în spațiul aerian al Franței. Aeronava a reușit să aterizeze în siguranță, însă incidentul a provocat rănirea unor pasageri, relatează Birmigham Live.

Avionul, un Boeing 737 MAX, a decolat de pe pista 15 și a urcat până la altitudinea de circa 10 500 de metri înainte de a intra în spațiul aerian francez, unde echipajul a declarat stare de urgență.

Aparatul a ajuns până deasupra regiunii franceze Bretania înainte de a fi nevoit să se întoarcă. Potrivit unui martor, „pilotul a anunțat că avionul a intrat în turbulența produsă de un alt avion aflat la o distanță de șapte mile (11 kilometri)”.

În timpul incidentului, avionul s-a înclinat la 45 de grade și a coborât brusc circa 3 000 de metri.

Pasagerii au declarat pentru The Aviation Herald că turbulențele au avut loc în timp ce serviciul de cabină era în desfășurare. „Turbulențele au provocat daune la bord, au aruncat pasagerii din scaune, iar unii au fost loviți”. O pasageră s-a rănit la mână chiar după ce a fost lovită de căruciorul de servire.

Eram în acest zbor. A fost ceva ce vezi într-un film de groază. Zburam lin, apoi, de nicăieri, avionul s-a zdruncinat extrem de repede spre stânga și apoi spre dreapta”, a relatat pasagera rănită.

Ryanair, companie irlandeză low-cost, a transmis într-un comunicat că „aeronava a aterizat în mod normal, înainte ca pasagerii să fie debarcați și să se întoarcă la terminal, unde câțiva au primit asistență medicală”. „Zborul a continuat către Tenerife, la ora 21:06, ora locală”, a precizat compania aeriană.

Avionul a aterizat la ora 14:50, la o oră și 32 de minute de la decolare.

Acesta a fost parcat pe o platformă izolată a aeroportului pentru ca echipele de urgență să poată interveni.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Andrei Mardari || NewsMaker

Curtea Constituțională: Victimele represiunilor politice pot cere anularea condamnărilor prin revizuire

Curtea Constituțională (CC) a declarat neconstituțională omisiunea legislativă care a lăsat victimele represiunilor politice fără o procedură prin care să poată cere anularea condamnărilor pronunțate de instanțe în perioada regimului totalitar. Până când Parlamentul va corecta legislația, CC a decis ca astfel de cereri să fie examinate de Curtea Supremă de Justiție prin procedura de revizuire, transmite IPN.

Problema a apărut după ce Parlamentul a eliminat în 2023 recursul în anulare din Codul de procedură penală. În același timp, Legea privind reabilitarea victimelor represiunilor politice a rămas nemodificată și continua să prevadă această cale pentru anularea sentințelor pronunțate de organele judiciare.

Curtea Constituțională a constatat astfel o omisiune legislativă. Potrivit Curții, prin eliminarea recursului în anulare, fără instituirea unei alte proceduri, a devenit imposibilă aplicarea mecanismului prevăzut de lege pentru persoanele condamnate de instanțe în perioada 7 noiembrie 1917-23 iunie 1990.

Potrivit CC reabilitarea acestor persoane nu se rezumă la recunoașterea unor consecințe istorice ale represiunii. Procedura permite anularea unei condamnări care, în cazul victimelor represiunilor politice, nu a reprezentat rezultatul unei constatări legale a vinovăției, ci o formă de persecuție pentru activități îndreptate împotriva sistemului totalitar.

Până când Parlamentul va face modificările necesare, Curtea Supremă de Justiție va examina cererile și recursurile formulate de Procuratura Generală pentru anularea unor asemenea condamnări, precum și deciziile Procuraturii Generale prin care este refuzată reabilitarea.

Decizia Curții Constituționale a fost pronunțată marți, 15 septembrie, în urma unei sesizări depuse de Procuratura Generală într-un dosar aflat pe rolul Judecătoriei Edineț. Curtea a declarat neconstituțională omisiunea legislativă din Legea nr. 246 din 31 iulie 2023. Hotărârea CC e definitivă și intră în vigoare la data adoptării.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: