ZdG: Ion Ceban riscă să rămână fără funcția de primar al capitalei pentru un an. Reacția edilului

Ion Ceban riscă să fie privat de dreptul de a ocupa postul de primar general al municipiului Chișinău, după ce poliția a constatat că, în 2025, a utilizat pașaportul de serviciu pentru o deplasare în Italia, deși era suspendat din funcție în contextul candidaturii sale la alegerile parlamentare. Un proces-verbal contravențional întocmit pe numele său a fost remis instanței de judecată miercuri, 29 iulie, scrie ZdG. În reacție, Ion Ceban a catalogat procesul-verbal drept un „atac politic”.

Cazul vizează deplasarea lui Ion Ceban în Italia, la începutul lunii septembrie 2025. La acel moment, edilul era suspendat din funcția de primar general încă din 22 august 2025, după înregistrarea sa în cursa pentru alegerile parlamentare pe listele Blocului „Alternativa”.

Pe 31 august 2025, în plină campanie electorală, Ceban a publicat imagini filmate lângă Colosseumul din Roma, anunțând că are „zile pline de activități”. Deși a promis că va reveni cu detalii, acesta nu a explicat nici natura întâlnirilor pe care le-a avut și nici modul în care a ajuns în Italia, în condițiile în care avea o interdicție de intrare în spațiul Schengen pentru o perioadă de cinci ani, aplicată la solicitarea României.

Două zile mai târziu, Ministerul Afacerilor Externe al Italiei a comunicat, într-un răspuns publicat de ZdG, că lui Ion Ceban i-a fost eliberată o viză cu valabilitate teritorială limitată, valabilă exclusiv pentru Italia și doar până la 3 septembrie 2025. Potrivit autorităților italiene, documentul a fost emis pentru a-i permite participarea, în calitatea sa instituțională, la un eveniment organizat sub egida UNESCO și a Coaliției Orașelor Împotriva Rasismului.

Ulterior, Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) a depus o contestație la Comisia Electorală Centrală, susținând că Ion Ceban a folosit pașaportul de serviciu obținut în virtutea funcției de primar pentru a participa la conferința desfășurată în Italia, deși mandatul său era suspendat pe durata campaniei electorale.

Contestația a fost transmisă spre examinare Direcției de Poliție a municipiului Chișinău. Vicepreședintele CEC, Pavel Postica, a declarat că sesizarea a ajuns la poliție cu întârziere, sugerând că ar fi fost vorba despre o omisiune administrativă. El a precizat că situația a fost observată ulterior, în timpul verificării rapoartelor de finanțare ale formațiunilor politice.

În urma examinării cazului, poliția a concluzionat că a avut loc o „utilizare ilicită a pașaportului de serviciu”. Pe baza acestei constatări a fost întocmit procesul-verbal de contravenție în temeiul art. 48¹ alin. (7) din Codul Contravențional, documentul fiind transmis Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani.

Potrivit informațiilor consultate de ZdG, poliția a propus aplicarea unei amenzi de 250 de unități contravenționale și privarea lui Ion Ceban de dreptul de a deține funcția de primar pentru o perioadă de un an. Procesul-verbal a fost întocmit în lipsa acestuia, însă în prezența avocatului său.

Reacția edilului

După publicarea materialului, Ion Ceban a venit cu o reacție pe rețelele de socializare.

„Astăzi am văzut că cineva a atacat în instanță, „vom suspenda primarul”. Vreau să știți un singur lucru: da, ei caută cu tot dinadinsul să mă atace politic, direct. (…) Din toate părțile încearcă să facă rău pentru că cea mai mare încredere, la această etapă, este în instituția Primăriei, din țară. Pentru că furnizăm rezultate, pentru că suntem eficienți. Da, mai avem multe de făcut, dar le vom duce până la capăt. (…) Indiferent ce vor face, că mă vor suspenda, că mă vor închide, că mă vor târî pe jos cu toate instituțiile lor, eu am creat un sistem care-i atât de bun, poate mai bun decât unele sisteme corporative, că vom duce toate proiectele până la capăt”, a transmis edilul într-un videoclip.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Maia Sandu/Facebook

Sandu, după întâlnirea cu Niculescu: Moldova și România intensifică cooperarea în apărarea aeriană și schimbul de informații

Republica Moldova și România vor intensifica schimbul de informații, avertizarea timpurie și cooperarea pentru implementarea „celor mai eficiente soluții de apărare aeriană”, a anunțat președinta Maia Sandu după întrevederea cu premierul român Luca Niculescu. Discuțiile au avut loc pe 27 octombrie, la Chișinău, în cadrul primei vizite externe a oficialului de la București.

Șefa statului a susține că războiul Rusiei împotriva Ucrainei continuă să amenințe siguranța cetățenilor din ambele țări, inclusiv prin dronele și rachetele care le încalcă spațiul aerian.

„Condamnăm atacurile Rusiei asupra navelor civile în Marea Neagră, inclusiv în apele teritoriale ale României, care pun în pericol vieți și comerțul în întreaga regiune. În acest context, vom intensifica schimbul de informații, avertizarea timpurie și cooperarea pentru implementarea celor mai eficiente soluții de apărare aeriană”, a scris președinta pe rețele.

Cei doi oficiali au discutat inclusiv despre proiectele comune de infrastructură: liniile electrice, drumurile și podurile, calea ferată și punctele de trecere a frontierei. Potrivit președintei, acestea trebuie să faciliteze circulația oamenilor, să reducă timpul de așteptare la frontieră și să asigure accesul la energie mai sigură și mai accesibilă.

„Pe măsură ce Republica Moldova avansează spre Uniunea Europeană, contăm pe România. O Moldovă democratică, liberă și ancorată în UE va rămâne, la rândul ei, un partener de încredere și un factor de stabilitate în regiune”, se mai arată în mesajul președintei Maia Sandu.

Șefa statului i-a mulțumit prim-ministrului Niculescu, totodată, „pentru angajamentul de a duce mai departe proiectele noastre comune și îi doresc succes în mandatul pe care și l-a asumat”.

Reamintim că noul premier al României, Luca Niculescu, efectuează pe 27 octombrie prima sa vizită în Republica Moldova de la preluarea mandatului. La Chișinău, oficialul a reafirmat sprijinul Bucureștiului pentru stabilitatea, securitatea și integrarea europeană a țării noastre: „Vom consolida relațiile noastre istorice, împreună, în Uniunea Europeană, acolo unde este locul Republicii Moldova”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: