The Financial Express

Zelenski pleacă în SUA, după întâlnirea Trump-Putin din Alaska: „Sunt recunoscător pentru invitație”

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, va efectua o vizită la Washington pe 18 august, la invitația președintelui american Donald Trump, pentru a discuta „toate detaliile legate de încheierea uciderilor și de finalizarea războiului” din Ucraina. Anunțul a fost făcut de liderul ucrainean pe canalul său de Telegram, după o convorbire telefonică cu Trump, în care acesta l-a informat despre rezultatele summitului de la Alaska. „Sunt recunoscător pentru invitație”, a scris Zelenski.

Zelenski a precizat că discuția sa directă cu Trump a durat aproximativ o oră, iar ulterior la apel s-au alăturat și lideri europeni. Președintele Ucrainei a declarat că susține propunerea președintelui american privind o întâlnire trilaterală Ucraina–SUA–Rusia, reiterând că problemele cheie pot fi discutate la nivel de lideri, iar acest format este potrivit pentru negocieri.

Totodată, Zelenski a accentuat importanța implicării partenerilor europeni ai Kievului în continuarea procesului de discuții și garantarea securității regionale.

Vizita liderului de la Kiev survine după summitul Trump-Putin de la Alaska, considerat de mulți experți internaționali ca fiind lipsit de rezultate concrete în ceea ce privește încetarea conflictului din Ucraina. Detalii despre cum a decurs întâlnirea urmărită la nivel global, vezi AICI. Reacțiile post-summit, inclusiv cele din Moldova, vezi AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

esp.md

Serviciile funerare din Bălți s-ar putea scumpi de câteva ori. Primarul și un consilier municipal se acuză reciproc

Tarifele pentru serviciile funerare din Bălți ar putea crește de câteva ori, după ce întreprinderea municipală „Direcția Reparații și Construcții Drumuri” (DRCD) a propus majorarea acestora. Primarul Alexandr Petkov se opune scumpirilor și susține că inițiativa ar fi fost susținută de unii consilieri municipali. Între timp, consilierul municipal socialist Serghei Gramma îl acuză pe edil de manipulare și spune că aleșii locali au votat doar pentru organizarea consultărilor publice, nu pentru aprobarea noilor tarife.

Pe 21 octombrie, Alexandr Petkov a scris pe Facebook că majorarea tarifelor pentru serviciile funerare este „inacceptabilă”. Potrivit primarului, inițiativa nu a fost coordonată cu Primăria și ar fi fost susținută de Consiliul administrativ al întreprinderii și de unii consilieri municipali.

Edilul a anunțat că va cere retragerea subiectului de pe ordinea de examinare.

„Înțeleg foarte bine că domeniul serviciilor funerare din orașul nostru are nevoie de schimbări serioase. Dar unde sunt propunerile pentru îmbunătățirea calității acestora? Unde este un plan concret de acțiuni și calcule argumentate? Ce vor primi, mai exact, locuitorii din Bălți în schimbul majorării de câteva ori a tarifelor?”, a declarat Petkov.

Directorul DRCD, Serghei Rubțov, a refuzat să comenteze pentru NewMaker afirmațiile primarului.

Între timp, consilierul municipal Serghei Gramma, reprezentant al Partidului Socialiștilor (PSRM), a respins acuzațiile primarului. Potrivit acestuia, consilierii nu au examinat și nu au susținut noile tarife, ci au votat doar pentru organizarea consultărilor publice.

„Este posibil ca tarifele propuse să fie reale, dar aceste cifre există doar la Consiliul administrativ al întreprinderii și la domnul primar”, a declarat Gramma pentru NewsMaker .

Consilierul a mai afirmat că propunerile privind noile tarife nu au fost prezentate oficial aleșilor locali. El a calificat declarațiile lui Petkov drept „manipulare și publicitate electorală” și a amintit că întreprinderea municipală se află în subordinea primăriei.

Cu cât ar putea crește tarifele

Potrivit tabelului publicat de Petkov, rezervarea unui loc la cimitirul Molodovo ar putea costa 1 600 de lei, față de 530 de lei în tarifele din 2013. La cimitirele vechi și noi de pe strada Gagarin, prețul ar putea crește de la 530 la 1 920 de lei.

Înregistrarea unei comenzi pentru servicii funerare ar putea ajunge de la 28 la 200 de lei, iar pregătirea manuală a locului de înhumare — de la 1 722 la 3 700 de lei.

Și serviciile de transport funerar ar putea deveni mai scumpe. În zilele lucrătoare, tariful propus pentru utilizarea dricului ar putea ajunge la aproximativ 350 de lei pe oră, iar în zilele de odihnă și de sărbătoare — la 550 de lei pe oră.

Pe site-ul întreprinderii DRCD este publicată o listă de tarife aprobată în 2020. Conform acesteia, înregistrarea unei înhumări costă 136 de lei, iar pregătirea manuală a locului de înhumare — 1 722 de lei. Utilizarea dricului costă între 148 și 205 lei pe oră, în funcție de sezon și de ziua săptămânii.

drcd.md
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: