24tv.ua/Vladimir Zelenski

Zelenski: Rusia controlează în prezent aproximativ 20% din teritoriul Ucrainei

Rusia controlează în prezent aproximativ 20% din teritoriul Ucrainei, adică o suprafață mai mare decât Belgia, Luxemburg și Olanda la un loc, a declarat joi președintele ucrainean Volodimir Zelenski, citat de Europa Liberă România.

Adresându-se parlamentului luxemburghez, liderul de la Kiev a declarat că aproape 125.000 de kilometri pătrați se află acum în mâinile Moscovei. Zelenski a precizat că actuala linie de front se întinde pe o distanță de peste 1.000 de kilometri, transmite BBC.

Aproape 12 milioane de ucraineni au fost forțați să își părăsească locuințele de la începutul invaziei rusești, la 24 februarie, iar peste cinci milioane dintre ei – majoritatea femei și copii – au plecat în străinătate, a spus el.

Zelenski a mai afirmat că pierderile militare rusești se ridică acum la peste 30.000 de soldați – mai mult decât totalul victimelor sovietice în timpul războiului din Afganistan din 1979-89 și a celor două războaie cecene din 1994-2000. Până în prezent, Rusia a oferit detalii despre peste 1.300 de soldați morți în Ucraina.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

РБК-Украина

Ucraina a lovit cu drone cea mai mare rafinărie de petrol din Rusia, aflată la 2 500 km distanță VIDEO

Dronele ucrainene au atacat luni, 6 iulie, pentru prima dată, regiunea Omsk, unde se află cel mai mare rafinărie de petrol din Federația Rusă. Anunțul a fost făcut de guvernatorul regiunii, Vitalii Hoțenko, pe canalul său de Telegram.

Vitalii Hoțenko a menționat că autoritățile urmează să stabilească consecințele atacului.

Îi rog pe cetățeni să nu se apropie de resturile dronelor și să nu le fotografieze sau filmeze”, a scris oficialul.

Și Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei a confirmat atacul, precizând că, în prezent, un incendiu are loc la rafinărie. Preliminar, ar fi fost lovită instalația de rafinare primară ELOU-AVT-11, cu o capacitate proiectată de 8,4 milioane de tone de țiței pe an.

Pe teritoriul Omskului se află cea mai mare rafinărie de petrol din Rusia, una dintre puținele care, până recent, nu fusese vizată de atacuri cu drone ucrainene. Conform datelor oficiale, aici este produs aproximativ fiecare al optulea litru de benzină consumat în țară. Deocamdată, autoritățile ruse nu au raportat eventuale pagube la această instalație.

Regiunea Omsk este situată la aproximativ 2 500 de kilometri de Ucraina.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: