spektr.press

Zelenski: Ucraina s-a adresat cu solicitarea de a fi primită imediat în UE, printr-o procedură specială

Președintele Vladimir Zelenski a anunțat că Guvernul de la Kiev s-a adresat către Uniunea Europeană cu solicitarea ca Ucraina să fie acceptată „imediat”, coform „unei proceduri speciale”, scrie spektr.press (partener media al NM) pe 28 februarie.

Liderul de la Kiev cere ca UE să utilizeze o procedură specială, simplificată, pentru Ucraina.

În ajun, președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen a declarat în cadrul unui interviu că, în opinia sa, Ucraina ar trebui să devină „parte a UE”. Aceasta nu s-a referit însă la un termen concret și nu a menționat eventualitatea unei decizii urgente în acest sens.

Cu o zi mai devreme, Zelenski a declarat că a venit momentul ca „o dată și pentru totdeauna să fie închisă discuția strategică și să fie adoptată decizia privind statutul de membru al UE”.

Amintim că, în noaptea de 24 februarie, președintele rus Vladimir Putin a anunțat inițierea unei „operațiuni speciale” în Donbas, care ar avea scopul de „a proteha oamenii care timp de 8 ani au fost supuși unui genocid din partea regimului de la Kiev”. Ulterior, însă, trupele rusești au început să atace mai multe orașe și regiuni, inclusiv din Kiev.

Majoritatea statelor au condamnat agresiunea Rusiei față de Ucraina și au solicitat oprirea imediată a războiului. Față de Rusia au fost adoptate sancțiuni politice și economice fără precedent.

Mai multe detalii despre tot ce se întâmplă în țara vecină puteți citi în live textul A cincea zi de război în Ucraina.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

ansa.gov.md

Moldova ar putea exporta semințe de struguri în China. Experți chinezi desfășoară un audit

O echipă a Administrației Generale Vamale din China desfășoară o misiune de audit în Republica Moldova pentru a evalua condițiile fitosanitare pentru exportul semințelor de struguri pe piața chineză. Informația a fost comunicată de Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) pe 4 noiembrie.

Potrivit ANSA, misiunea de audit are loc în perioada 1–6 noiembrie.

„Evaluarea constituie o etapă necesară pentru avansarea discuțiilor privind cerințele fitosanitare aplicabile exportului acestui produs în Republica Populară Chineză. Pe parcursul vizitei, cei trei experți chinezi examinează sistemul național de control fitosanitar. Întrevederile cu specialiștii ANSA vizează cadrul de reglementare, procedurile oficiale de inspecție și carantină fitosanitară, precum și măsurile de prevenire și control al organismelor dăunătoare. Programul include vizite de audit la un operator economic, pentru evaluarea proceselor de producție, a documentației, a trasabilității și a sistemului de management al calității. De asemenea, sunt prevăzute vizite la laboratoarele Centrului Național pentru Sănătatea Animalelor, Plantelor și Siguranța Alimentelor, pentru examinarea activităților de laborator relevante pentru controlul fitosanitar”, a comunicat ANSA.

Conform agenției, concluziile misiunii vor contribui la stabilirea pașilor următori în acest proces.

ansa.gov.md
ansa.gov.md
ansa.gov.md
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: