Bacterii coliforme în apa de la o grădiniță și un gimnaziu din Bălți: ANSP investighează cauza

Investigațiile privind calitatea apei din cartierul Bălțiul Nou din municipiul Bălți continuă, după ce analizele au indicat prezența bacteriilor coliforme în probe prelevate la Grădinița nr. 2 și Gimnaziul nr. 10. Autoritățile verifică dacă problema își are originea în rețelele interne ale instituțiilor. Informațiile au fost confirmate de Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP), într-un comunicat publicat vineri, 5 iunie.

Potrivit instituției, apa utilizată în zonă provine din sonda subterană nr. 29 și este supusă unui proces de clorinare înainte de a ajunge la consumatori. ANSP precizează că sistemul de alimentare cu apă include atât rețeaua publică de apeduct, cât și rețelele interne ale instituțiilor, pentru care răspund administratorii acestora.

Pe 29 mai, după apariția unor informații privind rezultatele unor analize efectuate într-un laborator din România, specialiștii au prelevat noi probe de apă din mai multe puncte de control: rezervorul sistemului public de apă, două robinete din Grădinița nr. 2 și un robinet din Gimnaziul nr. 10.

Rezultatele, primite pe 31 mai, au arătat prezența bacteriilor coliforme în cantitate redusă în rezervorul sistemului public – 1 unitate formatoare de colonii la 100 ml de apă. În schimb, probele recoltate de la robinetele din cele două instituții au indicat valori mult mai mari, între 26 și 32 UFC/100 ml la grădiniță și 30 UFC/100 ml la gimnaziu.

ANSP susține că diferențele dintre rezultatele obținute la rezervor și cele de la robinete sugerează necesitatea verificării rețelelor interne de distribuție a apei din cadrul instituțiilor. Potrivit agenției, probele prelevate de la robinete reflectă starea instalațiilor interne ale clădirilor.

Instituția mai precizează că bacteriile coliforme nu sunt, în mod automat, bacterii care provoacă boli. Acestea sunt utilizate drept indicatori ai calității microbiologice a apei și pot semnala necesitatea unor investigații suplimentare.

Între timp, autoritățile locale au luat măsuri preventive. La 1 iunie, la Grădinița nr. 2 a fost instalat un filtru pentru apă. De asemenea, începând cu 2 iunie, a fost recomandată utilizarea apei îmbuteliate pentru băut și prepararea hranei, iar apa din rețeaua publică să fie folosită doar în scopuri tehnice până la clarificarea situației.

În cazul Gimnaziului nr. 10, aflat în vacanță, ANSP a recomandat ca personalul să utilizeze apa din apeduct exclusiv pentru necesități tehnice până la finalizarea investigațiilor.

Pe 3 iunie, specialiștii au prelevat noi probe de apă din mai multe puncte ale sistemului de alimentare cu apă din cartierul Bălțiul Nou, inclusiv din sondă, rezervor și din rețeaua Grădiniței nr. 2, atât înainte, cât și după filtrare. Rezultatele acestor analize urmează să stabilească sursa exactă a problemei și măsurile necesare pentru remedierea situației.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Vasile Tofan/Facebook

Hajder, Bolea sau Belous, candidat PAS la Primăria Chișinău? Grosu: „Deja avem din ce alege”

PAS va anunța „foarte curând” un candidat la funcția de primar al municipiului Chișinău, după retragerea lui Alexandru Vornicu, a declarat liderul formațiunii și președintele Parlamentului, Igor Grosu, la TV8. El nu a exclus că partidul ar putea alege dintre trei actuali miniștri – Gheorghe Hajder, Vladimir Bolea și Victoria Belous.

Grosu a precizat că Vornicu și-a anunțat retragerea la ședința organizației municipale Chișinău a PAS, din 12 octombrie. Oficialul i-a mulțumit primarului de Stăuceni pentru munca depusă și a precizat că acesta rămâne în echipă și se va implica în alegerile locale din 2027, fără să ofere detalii în ce calitate.

„Noi acceptăm decizia sa și explicațiile date. Înțelegem că fiecare om are dreptul să aleagă”, a spus liderul PAS.

Întrebat despre viitorul candidat la Primăria Chișinău, Grosu a spus că partidul îl va anunța „foarte curând”. În discuție au fost menționate numele ministrului Mediului, Gheorghe Hajder, ministrului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, și ministrei Finanțelor, Victoria Belous. Întrebat dacă unul dintre aceștia va fi candidatul PAS, Grosu a declarat: „Ați numit unii candidați. (…) Unul dintre ei va trebui să fie candidat”.

La întrebarea repetată dacă partidul va alege dintre cei trei miniștri, liderul PAS a răspuns: „Deja avem din ce alege”. Potrivit lui, decizia va fi anunțată „foarte curând”.

Amintim că primarul de Stăuceni, Alexandru Vornicu, a anunțat în seara zilei de 12 octombrie că își retrage candidatura la Primăria Chișinău din motive personale, legate de familie. El a respins zvonurile privind eventualele dezacorduri în echipă și a promis că va susține candidatul PAS.

Organizația municipală Chișinău a PAS îl propusese pe Vornicu candidat la mijlocul lunii iunie 2026. Purtătoarea de cuvânt a partidului, Adriana Vlas, preciza atunci pentru NewsMaker că propunerea urma să fie aprobată de Biroul Național Permanent al formațiunii.

Alegerile locale ar urma să aibă loc în toamna anului 2027.

Mai multe despre strategia PAS pentru Primăria Chișinău, citiți în analiza NewsMaker.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: