Blocul Patriotic

Blocul „Patriotic” a rămas fără „inimă”, înainte de alegeri: partidul Irinei Vlah, scos din cursă

Partidul „Inima Moldovei”, condus de fosta bașcană a Găgăuziei Irina Vlah, a fost exclus din cursa pentru alegerile parlamentare. Decizia a fost luată pe 26 septembrie de Comisia Electorală Centrală, după ce Curtea de Apel a limitat activitatea formațiunii până la pronunțarea unei hotărâri definitive. Astfel, cu doar două zile înainte de scrutin, Blocul „Patriotic” rămâne format doar din Partidul Socialiștilor, Partidul Comuniștilor și Viitorul Moldovei.

Reprezentanții Blocului au cerut amânarea examinării subiectului. Aceștia au invocat o cerere depusă la Curtea de Apel Centru și o sesizare la Curtea Constituțională, semnată de candidatul Vlad Batrîncea. Propunerea a fost, însă, respinsă, cu votul a șase din cei nouă membri ai CEC prezenți la ședință.

Potrivit hotărârii, cei 25 de candidați ai „Inima Moldovei” vor fi eliminați din lista electorală a Blocului „Patriotic”. În consecință, CEC a constatat că noua listă nu respectă cota de gen și a obligat blocul să „înlăture neconformitățile constatate în termen de 24 de ore”.

„Ceea ce face acum CEC este un act politic. Blocul nu a fost atras la examinarea acestei măsuri asiguratorii examinată de Curtea de Apel. Prin excluderea candidaților din partea Inima Moldovei, suferă blocul. Egalitate de gen în lista care rămâne nu se respectă”, a declarat avocata Tamara Chișca-Doneva. BEP a anunțat că va contesta decizia.

„Executarea unei decizii judecătorești nu înseamnă un act politic din partea unei entități, asta trebuie să o spunem”, a declarat, în replică, președinta CEC, Angelica Caraman.

Decizia CEC a fost luată pe fondul unui protest organizat de reprezentanții Blocului „Patriotic”, în susținerea Irinei Vlah. Manifestanții au acuzat guvernarea că ar încearca să elimine din cursa electorală „oponenții incomozi”. „Mergem înainte și participăm la alegeri ca principala forță de opoziție”, a declarat liderul socialiștilor, Igor Dodon.

Amintim că Curtea de Apel Centru a admis, pe 25 septembrie, solicitarea Ministerului Justiției de a suspenda, temporar, activitatea Partidului „Inima Moldovei”. Demersul a fost depus în urma unei sesizări a CEC, care a invocat neconformități financiare. În reacție, lidera formațiunii, Irina Vlah, a calificat decizia drept „vădit motivată politic”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

IGSU/imagine simbol

Avocatul Copilului: accidentele rutiere au fost principala cauză a deceselor violente în rândul minorilor în ultimii 3 ani

Accidentele rutiere au fost principala cauză a deceselor violente în rândul minorilor în perioada 2023-2025. În 2023, aproape jumătate dintre cazuri au fost provocate de încălcarea regulilor de circulație, iar în 2024 ponderea acestora a crescut la circa 63%. Datele apar în raportul prezentat de avocatul poporului pentru drepturile copilului, Vasile Coroi, în cadrul unor audieri publice la Parlament, transmite IPN.

În raport se menționează că numărul deceselor violente în rândul copiilor a rămas constant în perioada 2023-2025: 43 de cazuri în 2023 și 2024 și 27 de cazuri în primele nouă luni din 2025. Încălcarea regulilor de securitate a circulației, în toți anii analizați, reprezintă principalul factor de risc letal pentru copii.

În primele nouă luni ale anului trecut, 16 din 27 de cazuri au fost legate de încălcarea regulilor de circulație, adică aproximativ 59%. Se remarcă, totodată, creșterea ponderii cazurilor de neglijență medicală (circa 15%), iar omorul intenționat (7%) și determinarea la sinucidere (4%) continuă să fie prezente, deși în număr mai mic. Aceste date arată că mortalitatea violentă a copiilor este determinată de mai mulți factori și necesită măsuri adaptate fiecărui tip de risc.

Totodată, se menționează că cele mai multe cazuri de moarte violentă în rândul copiilor sunt înregistrate constant la adolescenții cu vârste între 15 și 18 ani în toți anii analizați. În 2023, majoritatea cazurilor au fost în mediul urban, însă în 2024 și în primele nouă luni ale anului 2025 se observă o creștere a cazurilor în mediul rural. Evoluția poate fi explicată prin diferențele de acces la servicii de prevenire, sănătate și sprijin psihologic, precum și prin capacități diferite la nivel de infrastructură și de posibilități de intervenție a instituțiilor.

Ombudsmanul copilului îndeamnă organele de urmărire penală să trateze orice deces al unui copil în circumstanțe neclare ca o suspiciune gravă, care necesită o investigație completă, rapidă, imparțială și riguroasă, în conformitate cu standardele stabilite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: