Focuri de armă la Inspectoratul de poliție Centru: dosar penal și demisii. Cernăuțeanu neagă versiunea lui Costiuc

Deputatul partidului „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, susține că, în noaptea de 18 spre 19 decembrie, în sediul Inspectoratului de Poliție Centru din Chișinău ar fi fost trase aproximativ 30 de focuri de armă, după ce mai mulți angajați ar fi sărbătorit Ziua Poliției. Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a confirmat pentru NewsMaker că a avut loc un incident, însă a respins versiunea cu „30 de împușcături” și a negat orice tentativă de mușamalizare a cazului. Între timp, Procuratura Generală a deschis un dosar penal, iar polițistul implicat, împreună cu conducerea IP Centru, au fost eliberați din funcție.

Potrivit lui Costiuc, totul ar fi început într-un local din centrul capitalei, unde ar fi izbucnit un conflict între un șef din cadrul poliției criminale și un alt cetățean. Ulterior, pentru a calma situația, persoanele implicate ar fi fost aduse la sediul IP Centru. Deputatul susține că focurile de armă ar fi fost trase în jurul orei trei dimineața.

„Pe la ora trei noaptea, unul dintre ei s-a apucat să tragă cu arma. A tras în jur de 30 de ori. Era ca în Vestul Sălbatic. 30 de gloanțe. Cu asta trebuie să se ocupe poliția?”, a declarat Vasile Costiuc într-un live transmis pe 22 decembrie, din fața sediului IP Centru.

Totodată, Costiuc l-a acuzat public pe șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, că ar fi încercat să mușamalizeze cazul.

Cernăuțeanu: „A fost incident, dar nu așa cum declară cineva”

În reacție, Inspectoratul General al Poliției precizează că s-a autosesizat pe acest caz încă pe 19 decembrie. Pentru a exclude orice suspiciune de mușamalizare, a fost sesizată Procuratura, care examinează circumstanțele incidentului. Totodată, a fost dispusă o anchetă disciplinară de serviciu.

Potrivit Poliției, în momentul incidentului, arma de serviciu a angajatului vizat se afla în unitatea de gardă și nu era asupra acestuia. În urma primelor examinări, au fost identificate trei cartușe. Conform declarațiilor polițistului vizat, cele trei focuri de armă ar fi fost efectuate din arma personală, deținută legal, care ar fi avut anumite defecțiuni. Toate aceste aspecte urmează să fie verificate în cadrul anchetei, inclusiv prin expertiza armei.

IGP mai precizează că, la acel moment, în sediul inspectoratului nu au avut loc conflicte între angajați sau persoane civile, în special cu împușcături.

„Nu au avut loc împușcături între angajați – 30 de împușcături cum declară cineva – a fost incident, dar nu așa cum declară cineva. Era o singură persoană care nu arma personală a efectuat tragerea respectivă, premeditat discutăm, noi nu avem certitudinea. Dar pentru acțiunile ilegale comise, persoana respectivă a fost concediată, la fel și conducerea inspectoratului respectiv. Noi nu am mușamalizat nimic. Toate materialele la ziua de vineri erau înregistrate și toate organele sesizate deja”, a precizat șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu, pentru NewsMaker.

Reprezentanții Procuraturii Generale au confirmat pentru NM că „pe faptul pretinselor acțiuni ilegale ale unor angajați ai Poliției, Procuratura municipiului Chișinău, Oficiul Centru a înregistrat un proces penal”. „Se efectuează acțiunile procesuale ce nu suferă amânare, iar cu detalii despre mersul investigațiilor vom reveni pe parcurs”, a precizat ofițera de presă a instituției, Violina Moraru.

Precizăm, în urma incidentului, au fost eliberați din funcție polițistul vizat, precum și conducerea Inspectoratului de Poliție Centru – șeful și șeful adjunct.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Glume pe seama premierului Tofan, după declarația că „dormea în pulover în Olanda”

Pe rețelele de socializare a apărut un val de glume după ce prim-ministrul Vasile Tofan a declarat că, în perioada în care a locuit în Olanda, „dormea în pulover” pentru a economisi energie. NewsMaker vă prezintă o selecție a reacțiilor din mediul online.

Amintim că, pe 10 octombrie, în cadrul unei emisiuni televizate de la Cinema 1, Vasile Tofan a comentat declarația controversată a ministrului Agriculturii, Eugeniu Osmochescu, despre traiul în locuințe încălzite la 14 grade Celsius în sezonul rece.

„Bine, probabil a fost o exprimare nereușită din partea domnului Osmochescu. Știu că dumnealui a trăit mult în afara țării, și am cunoscut și eu, ca om care a trăit în Olanda. Deci stai la 14 grade, dar te duci la culcare într-un pulover gros și chiar e frig în casă. Iarna trecută am trecut-o la Kiev, și știți că au fost atacuri masive în acea perioadă și, în casă, desigur, aveam chiar temperaturi mai joase. Și, efectiv, nu era o alegere”, a declarat șeful Guvernului.

Eugeniu Osmochescu a declarat anterior că persoanele care își pot achita facturile la energie, dar solicită compensații de la stat, sunt „niște ipocriți”. Oficialul a îndemnat cetățenii să economisească resursele energetice, sugerând că, pe timp de noapte, temperatura din locuințe poate fi redusă la 16–18 grade Celsius. „Eu am trăit și cu 14 grade când am fost în străinătate”, a afirmat ministrul, notează Radio Moldova.

Pentru acest an, bugetul de stat prevede 550 de milioane de lei pentru plata compensațiilor. Ministra Finanțelor, Victoria Belous, a anunțat că suma alocată pentru întreaga perioadă rece ar putea ajunge la 2,5–3,2 miliarde de lei, în vederea majorării ajutoarelor și extinderii numărului de beneficiari.

În paralel cu identificarea resurselor financiare, Guvernul lucrează și la stabilirea criteriilor de eligibilitate pentru acordarea compensațiilor.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: