(ACTUALIZARE 12:00) Ministerul Apărării anunță că șoferul vehiculului a fost suspendat din funcție pe durata anchetei de serviciu. „În funcție de rezultatele cercetării, persoana vinovată de producerea accidentului va fi sancționată în conformitate cu prevederile legislației în vigoare”, a menționat instituția.
ȘTIRE INIȚIALĂ
Un autoturism al Armatei Naționale, în care se aflau mai mulți militari, a fost implicat într-un accident rutier în orașul Otaci, raionul Ocnița, în noaptea de 21 septembrie. Militarii nu au fost răniți, însă informațiile preliminare arată că șoferul vehiculului era beat. Informațiile au fost raportate de Ministerul Apărării într-un comunicat.
Potrivit instituției, accidentul a avut loc în jurul orei 03:00, în orașul Otaci.
În urma impactului, militarii aflați în autoturism nu au avut de suferit.
„În baza informațiilor preliminare s-a constatat că șoferul se afla în stare de ebrietate”, a menționat instituția.
Pentru stabilirea circumstanțelor și cauzelor producerii accidentului, Ministerul Apărării a creat o comisie internă care urmează să investigheze cazul.