Lilian Darii

Rusia anunță că l-a convocat pe ambasadorul Lilian Darii. Ce acuzații aduce Chișinăului

(ACTUALIZARE 16:43) Ministerul Afacerilor Externe (MAE) confirmă că ambasadorul Republicii Moldova la Moscova, Lilian Darii, a fost convocat la Ministerul rus de Externe. Instituția a respins acuzațiile formulate de partea rusă, potrivit cărora Chișinăul ar fi încălcat prevederile Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice din 1961.

Știre inițială

Ministerul rus de Externe l-a convocat marți, 21 iulie, pe ambasadorul Republicii Moldova la Moscova, Lilian Darii, căruia i-a transmis o notă de protest în legătură cu două incidente în care ar fi fost implicați angajați și vehicule ale Ambasadei Rusiei la Chișinău. Moscova susține că autoritățile moldovene ar fi încălcat prevederile Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice din 1961.

Potrivit unui comunicat al Ministerului rus de Externe, incidentul ar fi avut loc pe 19 iulie, la Chișinău, când polițiștii moldoveni ar fi oprit un autobuz al Ambasadei Rusiei pentru un control al actelor. Ulterior, oamenii legii ar fi retras, fără explicații, plăcuțele de înmatriculare diplomatice ale vehiculului.

Partea rusă afirmă că, în timpul intervenției, polițiștii ar fi folosit forța și i-ar fi amenințat pe angajații ambasadei cu reținerea. Totodată, Moscova susține că solicitarea Ambasadei Rusiei către Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova de a trimite un reprezentant la fața locului pentru clarificarea situației nu ar fi primit răspuns.

Un alt incident ar fi avut loc în noaptea de 20 spre 21 iulie, la punctul de trecere a frontierei Leușeni, unde angajații Ambasadei Rusiei ar fi fost opriți timp de mai mult de patru ore, în timp ce părăseau Republica Moldova pentru a transporta „o încărcătură de serviciu” în Federația Rusă.

În cadrul întrevederii de la Moscova, ambasadorului moldovean i s-ar fi atras atenția asupra presupusei încălcări a prevederilor Convenției de la Viena din 1961, care obligă statul gazdă să asigure condițiile necesare pentru activitatea misiunilor diplomatice, libera circulație a personalului acestora și protejarea comunicării oficiale.

Ministerul rus de Externe a anunțat că Moscova își rezervă dreptul de a adopta „măsuri de răspuns în oglindă”.

Chișinăul nu a comentat, deocamdată, acuzațiile aduse.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Vornicu – desemnat de PAS candidat la funcția de primar de Chișinău cu un an înainte de alegeri – își retrage candidatura: „Am ales familia”

Primarul de Stăuceni, Alexandru Vornicu, își retrage candidatura la funcția de primar al Chișinăului, la patru luni după ce a fost desemnat de organizația PAS din capitală. Într-o postare publicată în seara zilei de 12 octombrie, edilul spune că a luat decizia din motive personale, legate de familie. În anunțul care vine pe fondul speculațiilor că PAS ar dori să-l înlocuiască cu ministra Finanțelor, Victoria Belous, Vornicu respinge zvonurile despre eventuale dezacorduri în echipă.

„Îi mulțumesc domnului Președinte Grosu și echipei PAS pentru încrederea acordată atunci când m-au propus pentru a fi candidat la funcția de Primar de Chișinău. A fost o provocare foarte serioasă și am avut toată susținerea echipei de la Chișinău și a echipelor din suburbii să muncim, să lucrăm și să câștigăm. Din păcate, din rațiuni personale, care țin de familia mea, am decis să-mi retrag candidatura”, a scris Vornicu pe rețele.

Edilul de Stăuceni susține că a decis să se retragă inclusiv „din respect pentru echipă, din respect pentru chișinăuieni, consider că este mai corect să mă retrag”. Vornicu a respins public și zvonurile din ultimele zile privind un eventual dezacord în echipă. Acesta califică speculațiile drept „falsuri”.

„Nu este adevărat. Este o decizie personală, pe care am luat-o cu greu, dar a trebuit să aleg prioritățile și am ales familia. Vă mulțumesc tuturor pentru încredere. Continuăm munca împreună! Voi sprijini candidatul PAS cu toată energia, pentru că avem datoria față de locuitori să le oferim un primar responsabil, serios, care servește doar interesele chișinăuienilor, și nu interese străine ascunse”, se mai arată în mesaj.

Amintim că, la mijlocul lunii iunie 2026, organizația municipală Chișinău a PAS l-a propus pe Alexandru Vornicu drept candidat la funcția de primar al capitalei pentru alegerile locale din 2027. Purtătoarea de cuvânt a PAS, Adriana Vlas, a precizat atunci pentru NewsMaker că propunerea urma să fie aprobată de Biroul Național Permanent al partidului.

Vornicu, aflat la al doilea mandat de primar al Stăuceniului, a declarat ulterior că inițiativa a venit de la liderul PAS, Igor Grosu, iar desemnarea de către organizația municipală era doar o primă etapă a procesului intern de selectare.

Mai multe despre strategia PAS pentru Primăria Chișinău, aflați în analiza NewsMaker.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: