Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească

Un bărbat din Orhei a murit după ce ambulanța a ajuns la el cu aproape 2 ore întârziere, din cauza vremii

Un bărbat din raionul Orhei, pentru care a fost solicitată ambulanța în noaptea de 15 spre 16 februarie, a decedat înainte ca echipa medicală să ajungă la fața locului. Ambulanța a rămas blocată în zăpadă, iar medicii, la sosire, au constatat decesul persoanei. Informațiile au fost comunicate de Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP). Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a informat, de asemenea, despre blocarea ambulanței și intervenția la fața locului.

Potrivit IGSU, o ambulanță care se deplasa către un pacient a rămas blocată pe un drum acoperit cu polei și zăpadă în satul Jora de Jos, raionul Orhei. Intervenția a avut loc la ora 01:12, pe 16 februarie. Salvatorii au efectuat lucrări de tractare a ambulanței, transportând echipajul medical până la domiciliul pacientului.

Urmare a raportului IGSU, Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească a oferit detalii despre cazul din satul Jora de Sus. Potrivit instituției, dispeceratul de urgență a fost solicitat să intervină la ora 00:30 pentru a acorda asistență unui cetățean de 59 de ani, care suferea de patologie cardiovasculară decompensată, având ca motiv dispneea.

Potrivit CNAMUP, ambulanța a pornit la solicitare la ora 00:33, iar la ora 00:53 a rămas blocată în zăpadă la ieșirea din localitatea Susleni. „Echipa AMU a întreprins imediat măsuri de deblocare prin forțe proprii, utilizând mijloacele disponibile, însă tentativele nu au avut rezultat. Având în vedere imposibilitatea continuării deplasării, la ora 01:09, prin intermediul medicului superior de gardă, a fost solicitat sprijinul echipei de salvatori pentru deblocarea autosanitarei și asigurarea continuării misiunii. Echipa de salvatori a ajuns la fața locului, intervenind pentru deblocarea autosanitarei. La ora 01:48, ambulanța a fost deblocată, iar echipa AMU, însoțită de salvatori, și-a reluat deplasarea spre adresa solicitării”, a declarat instituția.

Conform instituției, la ora 02:00, ambulanța a ajuns la fața locului, însă echipa a constatat decesul persoanei înainte de sosirea acesteia.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Glume pe seama premierului Tofan, după declarația că „dormea în pulover în Olanda”

Pe rețelele de socializare a apărut un val de glume după ce prim-ministrul Vasile Tofan a declarat că, în perioada în care a locuit în Olanda, „dormea în pulover” pentru a economisi energie. NewsMaker vă prezintă o selecție a reacțiilor din mediul online.

Amintim că, pe 10 octombrie, în cadrul unei emisiuni televizate de la Cinema 1, Vasile Tofan a comentat declarația controversată a ministrului Agriculturii, Eugeniu Osmochescu, despre traiul în locuințe încălzite la 14 grade Celsius în sezonul rece.

„Bine, probabil a fost o exprimare nereușită din partea domnului Osmochescu. Știu că dumnealui a trăit mult în afara țării, și am cunoscut și eu, ca om care a trăit în Olanda. Deci stai la 14 grade, dar te duci la culcare într-un pulover gros și chiar e frig în casă. Iarna trecută am trecut-o la Kiev, și știți că au fost atacuri masive în acea perioadă și, în casă, desigur, aveam chiar temperaturi mai joase. Și, efectiv, nu era o alegere”, a declarat șeful Guvernului.

Eugeniu Osmochescu a declarat anterior că persoanele care își pot achita facturile la energie, dar solicită compensații de la stat, sunt „niște ipocriți”. Oficialul a îndemnat cetățenii să economisească resursele energetice, sugerând că, pe timp de noapte, temperatura din locuințe poate fi redusă la 16–18 grade Celsius. „Eu am trăit și cu 14 grade când am fost în străinătate”, a afirmat ministrul, notează Radio Moldova.

Pentru acest an, bugetul de stat prevede 550 de milioane de lei pentru plata compensațiilor. Ministra Finanțelor, Victoria Belous, a anunțat că suma alocată pentru întreaga perioadă rece ar putea ajunge la 2,5–3,2 miliarde de lei, în vederea majorării ajutoarelor și extinderii numărului de beneficiari.

În paralel cu identificarea resurselor financiare, Guvernul lucrează și la stabilirea criteriilor de eligibilitate pentru acordarea compensațiilor.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: