Facebook/Calea Ferată din Moldova

1000 de foști angajați ai CFM și-au primit restanțele. Angajații actuali încă așteaptă

Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” (CFM) a achitat integral datoriile salariale față de aproximativ 1.000 de foști angajați, concediați la atingerea vârstei de pensionare sau care au plecat din proprie inițiativă. Plata a fost posibilă datorită unui sprijin financiar în valoare de 50 de milioane de lei oferit de Guvernul Republicii Moldova.

Conducerea întreprinderii precizează că achitarea restanțelor reprezintă un pas esențial în redresarea situației economico-financiare a CFM. Prin măsuri de reorganizare și optimizare, cheltuielile salariale lunare au scăzut de la 42,5 milioane de lei în ianuarie la 29 milioane de lei în iunie, ceea ce a generat o economie de peste 13 milioane de lei, precizează CFM.

Întreprinderea precizează că, în lunile iunie și iulie, angajații au primit trei salarii restante, aferente lunilor noiembrie și decembrie 2024, precum și ianuarie 2025. De menționat că vicepremierul și ministrul Infrastructurii, Vladimir Bolea, a declarat în cadrul unei emisiuni televizate că restanțele salariale ale angajaților CFM vor fi achitate integral până în octombrie.

Veniturile CFM aproape s-au dublat în prima jumătate a anului. Dacă în ianuarie încasările au fost de circa 27 de milioane de lei, în luna iunie acestea au ajuns la 57 de milioane. Creșterea se datorează eficientizării transportului feroviar de marfă, utilizării mai bune a materialului rulant și atragerii de noi contracte la tarife competitive.

„Pentru „Calea Ferată din Moldova” acoperirea restanţelor salariale angajaților și asigurarea stabilității financiare rămâne a fi una din sarcinile primordiale”, mai precizează Întreprinderea.

Amintim că CFM se confruntă cu dificultăți financiare din august 2022, când tranzitul feroviar din Ucraina s-a redus semnificativ după redeschiderea portului Odesa. Pierderile generate au dus la diminuarea veniturilor și la întârzieri de luni întregi la plata salariilor angajaților.

În încercarea de a face rost de bani, întreprinderea a scos la licitație vagoane de pasageri, locomotive și fier vechi. Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, a declarat în repetate rânduri că întreprinderea este strategică și nu se discută despre o posibilă privatizare.

La începutul lunii mai, 2025, Guvernul a aprobat un contract multianual cu CFM, pentru ca întreprinderea să poată beneficia anual, în premieră, timp de maxim 5 ani, de 400 de milioane de lei de la stat pentru întreținerea și modernizarea rețelelor feroviare.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

dodon ceban
Максим Андреев, NewsMaker

MAN neagă declarațiile lui Igor Dodon despre discuțiile pentru o strategie comună la parlamentare

Mișcarea Alternativă Națională (MAN) – formațiune condusă de primarul Chișinăului, Ion Ceban – a venit cu o reacție după ce liderul socialiștilor, Igor Dodon, a declarat că discută cu edilul capitalei despre o strategie comună pentru alegerile parlamentare din toamnă. Într-un comentariu pentru NM, consiliera lui Ceban, Natalia Ixari, a negat afirmațiile lui Dodon. Aceasta a spus că MAN nu poartă discuții despre strategii de campanie cu nici o forță politică din afara Blocului Alternativa, în cadrul căruia se regăsește.

Noi nu purtăm discuții despre strategii de campanii cu nimeni înafara Blocului Alternativa. Cât privește minimizarea riscurilor cu privire la falsificarea alegrilor parlamentare, Blocul Alternativa a vorbit la fiecare din cele peste 300 de întrevederi cu cetățenii care au avut loc și a vorbit public atât acasă, cât și în diasporă și consideră că este de responsabilitatea fiecărei formațiuni politice să se îngrijoreze și să asigure că falsificări la alegeri să nu aibă loc”, a declarat Natalia Ixari.

Blocul Alternativa este format din Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei, Partidul „Congresul Civic”, Mișcarea Alternativă Națională și ex-procurorul general Alexandr Stoianoglo.

Amintim că, pe 29 iulie, președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), Igor Dodon, a declarat că poartă discuții cu liderul MAN, Ion Ceban, în vederea unei strategii comune pentru alegerile parlamentare. „Avem o opinie clară cum trebuie să luptăm ca să minimizăm riscurile de falsificare”, a spus el. Socialistul a menționat că subiectul respectiv se discută și cu alte formațiuni din opoziție.

***

Alegerile parlamentare vor fi organizate în data de 28 septembrie.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: