dodon ceban
Максим Андреев, NewsMaker

MAN neagă declarațiile lui Igor Dodon despre discuțiile pentru o strategie comună la parlamentare

Mișcarea Alternativă Națională (MAN) – formațiune condusă de primarul Chișinăului, Ion Ceban – a venit cu o reacție după ce liderul socialiștilor, Igor Dodon, a declarat că discută cu edilul capitalei despre o strategie comună pentru alegerile parlamentare din toamnă. Într-un comentariu pentru NM, consiliera lui Ceban, Natalia Ixari, a negat afirmațiile lui Dodon. Aceasta a spus că MAN nu poartă discuții despre strategii de campanie cu nici o forță politică din afara Blocului Alternativa, în cadrul căruia se regăsește.

Noi nu purtăm discuții despre strategii de campanii cu nimeni înafara Blocului Alternativa. Cât privește minimizarea riscurilor cu privire la falsificarea alegrilor parlamentare, Blocul Alternativa a vorbit la fiecare din cele peste 300 de întrevederi cu cetățenii care au avut loc și a vorbit public atât acasă, cât și în diasporă și consideră că este de responsabilitatea fiecărei formațiuni politice să se îngrijoreze și să asigure că falsificări la alegeri să nu aibă loc”, a declarat Natalia Ixari.

Blocul Alternativa este format din Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei, Partidul „Congresul Civic”, Mișcarea Alternativă Națională și ex-procurorul general Alexandr Stoianoglo.

Amintim că, pe 29 iulie, președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), Igor Dodon, a declarat că poartă discuții cu liderul MAN, Ion Ceban, în vederea unei strategii comune pentru alegerile parlamentare. „Avem o opinie clară cum trebuie să luptăm ca să minimizăm riscurile de falsificare”, a spus el. Socialistul a menționat că subiectul respectiv se discută și cu alte formațiuni din opoziție.

***

Alegerile parlamentare vor fi organizate în data de 28 septembrie.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NewsMaker

Maia Sandu trage un semnal de alarmă: „Problema apei va deveni mult mai serioasă în următorii ani”. Acțiunile necesare

Președinta Maia Sandu avertizează că Republica Moldova se confruntă cu provocări majore privind resursele de apă, iar situația riscă să devină „mai serioasă” în următorii ani, pe fondul secetei și al temperaturilor ridicate. Șefa statului subliniază că sunt necesare investiții în decolmatarea râurilor, construcția de rezervoare și plantarea pădurilor. Sandu a făcut aceste declarații în cadrul unui interviu pentru NewsMaker.

Noi avem probleme foarte mari cu apa. Și cu apa potabilă, nu doar apa pentru irigare. Și aceste probleme doar vor crește, pentru că vedeți că avem tot mai puține precipitații. Vedeți că avem temperaturi foarte înalte și asta înseamnă că avem nevoie de o politică și o atitudine total diferită în raport cu resursele de apă. Avem două râuri care nu sunt foarte mari și vedeți că dacă e secetă, atunci rămânem fără apă”, a declarat șefa statului.

Sandu a subliniat importanța cooperării cu Ucraina și România pentru asigurarea accesului populației la apă.

„Dar e tare important să avem o relație bună cu Ucraina, ca să discutăm. Și avem o relație bună cu Ucraina, spre deosebire de alții care susțin războiul împotriva Ucrainei. Imaginați-vă ce s-ar întâmpla să vină la putere niște oameni care astăzi susțin Rusia și ce probleme am avea noi atunci cu resursele de apă? Deci discutăm cu ucrainenii, aducem apă din România deja pentru câteva raioane, am construit rețele pe sub Prut și aducem apă din România și o să mai construim. Și același lucru îl facem și cu Ucraina”, a adăugat șefa statului.

Totodată, președinta a enumerat și măsurile necesare la nivel intern, precum decolmatarea râurilor, construcția de rezervoare și plantarea pădurilor pentru a menține apa în sol: „Și aici, acasă, trebuie să ne îngrijim mai mult de apele pe care le avem. Plantarea pădurilor ne ajută să reținem apa în sol. Decolmatarea râurilor este foarte importantă. Este un exercițiu scump pentru că nu s-a făcut la timp și acum trebuie făcută pentru toată țara. Construcția rezervoarelor de apă, pentru că atunci când plouă trei zile la rând, apa nu are unde să se oprească și se duce la vale. Aici inclusiv statul cred că trebuie să vină să subvenționeze sau parțial să acopere cheltuielile sectorului privat pentru a construi aceste rezervoare.”

Șefa statului reiterat că problema apei necesită investiții majore și sprijin european.

„Problema apei va deveni mult, mult mai serioasă în următorii ani și avem nevoie inclusiv aici de bani europeni, pentru că va trebui să facem investiții foarte mari, de miliarde de lei și poate nu doar de lei, pentru a construi aceste magistrale. Nu e suficient să facem apeducte, e bine și demult trebuia să se facă apeducte, dar dacă nu este sursa de apă, degeaba facem apeducte ca să construim aceste magistrale. Ați văzut proiectul finanțat de Germania, Chișinău-Călărași, conducta care costă 40 de milioane de euro, donație din partea Germaniei, care conectează localitățile din Strășeni și Călărași la magistrala de la Chișinău. Un asemenea proiect avem și la Cahul, că toată lumea întreabă: da ce atâta relații externe? Ce avem noi din asta? Iată, avem niște bani foarte mari, care merg pentru proiecte foarte importante: apă la robinet pentru cetățeni”, a subliniat președinta.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: