airport.md

12 ani de călătorii fără vize în spațiul Schengen: câți cetățeni ai Moldovei au beneficiat de regimul liberalizat

Pe 28 aprilie 2026 se împlinesc 12 ani de la abolirea de către Uniunea Europeană a regimului de vize pentru călătoriile de scurtă durată ale cetățenilor Republicii Moldova în Spațiul Schengen. Conform datelor Ministerului Afacerilor Externe, pe parcursul celor 12 ani de călătorii fără vize în Spațiul Schengen, peste 2,7 milioane de moldoveni au beneficiat de acest regim.

Potrivit Ministerului de Externe, din 28 aprilie 2014 și până la 20 aprilie 2026, peste 2,7 milioane de moldoveni au beneficiat de acest regim, efectuând aproape 21 de milioane de călătorii în Uniunea Europeană.

Date comparative pe ani

Numărul beneficiarilor care au călătorit în Spațiul Schengen a crescut de la circa 158 de mii în 2014 la aproximativ 891 de mii în 2019. Doar 0,3-0,4% dintre călători în acea perioadă au fost refuzați la intrare, iar 0,5-0,7% au vizat cazuri de ședere ilegală. 

În 2020, numărul beneficiarilor a scăzut de 2,4 ori față de 2019 (de la 890 974 la 366 254), iar numărul călătoriilor – de 2,9 ori (de la 2 322 787 la 793 243). În 2021, au fost înregistrați 614 873 de beneficiari și 1 297 528 de călătorii. Potrivit Ministerului, circulația s-a redus din cauza restricțiilor de călătorie impuse de statele membre ale Uniunii Europene în contextul pandemiei de Covid-19. Rata refuzurilor de intrare și a șederilor ilegale a ajuns în 2020 la 1,1% și, respectiv, 2,6%. În 2021, refuzurile au scăzut la 0,6%, iar șederile ilegale au crescut la 2,78%. 

Pe parcursul anilor 2022-2025, numărul beneficiarilor s-a stabilizat la aproximativ 1 milion anual (2022 – 991 514, 2023 – 1 045 329, 2024 – 1 001 987, 2025 – 1 007 064), iar numărul călătoriilor – la circa 2,5 milioane pe an. Refuzurile de intrare au înregistrat o ușoară creștere (de la 0,2% în 2022 la 0,44% în 2025), în timp ce cazurile de ședere ilegală au scăzut (de la 1,63% în 2022 la 0,74% în 2025). 

Precizările Ministerului de Externe

Ministerul a precizat că libera circulație presupune respectarea regulilor de intrare și ședere în Spațiul Schengen, inclusiv a celor prevăzute în articolul 6 al Codului Frontierelor Schengen.

În același timp, Ministerul a amintit că, începând cu 10 aprilie 2026, Uniunea Europeană a introdus Sistemul de intrare/ieșire (EES) la frontierele externe. „Acesta nu schimbă regulile de intrare și ședere în Spațiul Schengen, dar poate prelungi timpul de verificare și colectare a datelor”, a precizat Ministerul.

Din Spațiul Schengen fac parte 26 din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene (cu excepția Irlandei), precum și Elveția, Islanda, Liechtenstein și Norvegia.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Gavriliță, după ce Tofan a propus-o pe Belous la Finanțe: „Am avut marele nenoroc de a încerca promovarea uneia dintre cele mai dificile reforme”

Ministrul interimar al Finanțelor a venit cu o primă reacție după ce nu s-a regăsit în echipa viitorului Guvern Tofan. Andrian Gavriliță a vorbit, într-un mesaj publicat pe rețele, despre reforma fiscală inițiată în timpul mandatului său, care a stârnit un val de critici în societate, și a recunoscut că a comis greșeli cât timp s-a aflat la conducerea ministerului. Oficialul susține însă că schimbările propuse au fost necesare și dă asigurări că va continua să „ajute țara”, indiferent de rolul pe care îl va avea în continuare.

Gavriliță a spus că a acceptat funcția de ministru al Finanțelor pentru că a considerat că este o perioadă potrivită pentru promovarea unor reforme necesare, fiind conștient că acestea nu vor fi populare.

„Eram conștient că nu aveau cum să fie aplaudate, dar nici nu mă porneam la concursuri de popularitate după un asemenea mandat. Erau lucruri care pur și simplu trebuiau făcute. Și încă trebuiesc.

Din păcate, lucrul de ministru e mai mult decât teorie, cifre, înțelegeri cu FMI și decizii raționale. E un rol profund politic, într-un mediu foarte complex și chiar ostil, mai ales în această perioadă.

Dincolo de greșelile pe care le-am comis personal, am avut și marele nenoroc de a încerca promovarea uneia dintre cele mai dificile reforme într-o perioadă extrem de complicată pentru această guvernare”, a scris oficialul pe Facebook.

Gavriliță a criticat și modul în care au fost reflectate în spațiul public unele dintre deciziile și reformele promovate în mandatul său. El a acuzat unii jurnaliști și experți că ar fi răspândit informații false „în monologuri supărate la TV”. Ministerul interimar al Finanțelor zice că a rămas cu „un gust amar” după ce a constatat, în opinia sa, „cât de vulnerabil este spațiul informațional” din Republica Moldova.

În încheiere, Gavriliță a dat asigurări că va continua să contribuie la dezvoltarea Republicii Moldova, indiferent de funcția pe care o va ocupa. Acesta a urat, totodată, „mult succes echipei guvernamentale”.

Amintim, Andrian Gavriliță a preluat funcția de ministru al Finanțelor pe 1 noiembrie 2025, în Guvernul condus de Alexandru Munteanu. Acesta a fost la conducerea instituției timp de peste opt luni.

Una dintre cele mai discutate inițiative promovate în mandatul său a fost reforma bugetar-fiscală, care a stârnit un val de critici. La scurt timp după lansarea consultărilor publice, Ministerul Finanțelor a anunțat că renunță la mai multe prevederi contestate, inclusiv la noul sistem de impozitare a salariilor, care urma să intre în vigoare în 2027.

Critici a generat și reforma sistemului de salarizare. După demisia premierului Alexandru Munteanu, președinta Maia Sandu a declarat că unele reforme ar fi putut fi elaborate, consultate și explicate mai bine, astfel încât să obțină sprijinul și încrederea cetățenilor: „Este necesar să regândim o serie de decizii, inclusiv politica fiscală și legea salarizării”.

Pe 17 iulie, premierul desemnat Vasile Tofan a prezentat lista miniștrilor cu care urmează să ceară votul de încredere al Parlamentului pe 21 iulie. La conducerea Ministerului Finanțelor este propusă deputata PAS Victoria Belous, care a deținut această funcție înaintea lui Andrian Gavriliță și care ar urma acum să revină la șefia instituției, în locul acestuia.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: