riavrn.ru

161 de cazuri de COVID-19 au fost înregistrate în Republica Moldova. Bilanțul celor infectați a ajuns la 752

Încă 161 de cazuri de infectare cu COVID-19 au fost înregistrate în Republica Moldova. Astfel, numărul celor infectați a ajuns la 752. Anunțul a fost făcut de premierul Ion Chicu în cadrul unei conferințe de presă, astăzi, 4 aprilie.

Astăzi au fost procesate 681 de probe, dintre care 161 sunt pozitive. Este vorba despre 11 cazuri de import și 150 de cazuri de răspândire locală.

„Numai astăzi la Soroca au fost depistate 42 de cazuri, iar la Ștefan Vodă 30. Sunt foarte multe cazuri în aceste două centre raionale. De aceea regimul de carantină instituit acolo este unul absolut necesar și instituțiile statului încă vor mări activitatea în aceste localități”, a declarat Ion Chicu.

De asemenea, acesta a comunicat despre faptul că au fost diagnosticați cu COVID-19, 21 de lucrători medicali de la Ștefan Vodă și 25  de lucrători medicali la Soroca. „În total, avem la ziua de astăzi 215 reprezentanți ai personalului medical, dintre care 55% sunt la Ștefan Vodă”, a mai spus Chicu.

Totodată, premierul a informat și despre trei decese. O persoană în vârstă de 27 de ani din stânga Nistrului, o femeie din Chișinău în vârstă de 65 și o altă altă femeie din capitală în vârstă de 57 de ani. În total, numărul deceselor a ajuns la 12 persoane.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Maia Sandu a discutat cu Péter Magyar: a mulțumit Ungariei pentru sprijinul acordat R. Moldova în parcursul european

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut pe 11 septembrie o discuție telefonică cu prim-ministrul Ungariei, Péter Magyar. Cei doi oficiali au vorbit despre relațiile bilaterale, cooperarea economică, parcursul european al Republicii Moldova și situația de securitate din regiune, anunță Președinția.

Potrivit sursei citate, Maia Sandu a reafirmat, în cadrul discuțiilor, interesul Chișinăului pentru dezvoltarea parteneriatului strategic cu Ungaria, inițiat în 2020. De asemenea, au fost abordate posibilitățile de extindere a schimburilor comerciale și de atragere a investițiilor ungare în Republica Moldova.

În ceea ce privește aderarea la Uniunea Europeană, președinta a mulțumit Ungariei, potrivit comunicatului citat, „pentru sprijinul acordat parcursului european al țării noastre”. Totodată, șefa statului a reiterat angajamentul pentru reforme, modernizarea statului și alinierea la standardele europene.

Discuția a vizat și situația de securitate din regiune, afectată de războiul Rusiei împotriva Ucrainei.

Președinția precizează că cei doi oficiali au agreat să continue dialogul la nivel înalt.

***

Amintim, Republica Moldova a obținut statutul de țară candidată la aderarea la Uniunea Europeană în iunie 2022, împreună cu Ucraina, iar negocierile au fost lansate oficial în iunie 2024.

Pe 15 iunie 2026, cele 27 de state membre ale UE au deschis primul cluster de negocieri, „Valori fundamentale”, care vizează statul de drept, sistemul judiciar, drepturile fundamentale și combaterea corupției. Ulterior, pe 14 iulie, Chișinăul și Bruxelles-ul au deschis Clusterul 6, „Relații externe”.

Presa ucraineană a scris, pe la mijlocul lunii iulie, că deschiderea clusterelor 2 și 3 pentru Republica Moldova și Ucraina ar fi fost amânată din cauza poziției Ungariei. Potrivit sursei citate, Budapesta ar fi refuzat să aprobe rezultatele evaluării celor două clustere. Anterior, Ungaria ar fi acceptat deschiderea Clusterului 3 pentru Republica Moldova, dar nu și pentru Ucraina, variantă care nu a fost susținută de majoritatea statelor membre.

În reacție, Biroul pentru Integrare Europeană de la Chișinău a declarat că deschiderea fiecărui grup de capitole presupune „un proces firesc de consultări” și și-a exprimat încrederea că deciziile privind următoarele clustere vor fi adoptate în perioada următoare.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: