170 de cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate în Republica Moldova, după procesarea a 987 de teste, informează Ministerul Sănătății.
Astfel, bilanțul persoanelor infectate cu noul tip de coronavirus a ajuns la 16 250 de cazuri.
Totodată, din numărul total de cazuri din această zi, 10 sunt lucrători medicali. Este vorba despre 3 medici, 5 asistenți medicali, un felcer și o persoană care face parte din personalul auxiliar.
Menționăm că până în prezent, 9081 de persoane au fost tratate de infecție şi 530 au decedat.
3 500 de persoane au participat, duminică, la cea de-a IV-a ediție a Marii Dictări Naționale, organizată cu ocazia Zilei Limbii Române. Evenimentul s-a desfășurat în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău și în cel puțin 16 raioane ale țării.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, la dictare au participat elevi, profesori, părinți, bunici și persoane de diferite vârste, care și-au testat cunoștințele de limbă română.
Prezent la eveniment, prim-ministrul Vasile Tofan a vorbit despre rolul limbii române în păstrarea identității naționale și a amintit că revenirea la alfabetul latin și readucerea limbii române în centrul vieții publice au reprezentat unele dintre cele mai importante realizări ale renașterii naționale.
„Limba pentru care atunci s-a luptat este astăzi limba în care putem trăi liber. Limba noastră ne-a trecut prin vremuri mult mai grele decât cele de astăzi, ne-a păstrat identitatea când alții au încercat să ne-o schimbe și ne-a ajutat să ne recâștigăm demnitatea. Astăzi, ne însoțește în drumul nostru înainte, ca o țară liberă și europeană”, a spus prim-ministrul.
Facebook/Guvernul Republicii Moldova
O premieră a ediției din acest an a fost participarea elevilor cu deficiențe de vedere. Ministerul Educației și Cercetării a asigurat condițiile necesare pentru ca aceștia să poată lua parte la concurs.
Participanții au scris un fragment din lucrarea „Testamentul”, semnată de Gheorghe Urschi. Textul dictării a fost făcut public în dimineața concursului, pentru a asigura condiții egale tuturor participanților.
Facebook/Guvernul Republicii Moldova
Lucrările vor fi evaluate de o comisie specială constituită de Ministerul Educației și Cercetării. Participanții care vor obține cele mai bune rezultate vor fi premiați în cadrul unui eveniment festiv.
Marea Dictare Națională a fost lansată în anul 2023 de Ministerul Educației și Cercetării, în scopul promovării limbii române și al încurajării utilizării corecte a acesteia. Ediția de anul trecut a reunit peste 2 000 de participanți.