139 de cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate astăzi în Republica Moldova, după procesarea a 6060 de teste, informează Ministerul Sănătății. Astfel, bilanțul a ajuns la 258.852. Din numărul total de cazuri, opt sunt de import: 3-Franța, 2-Marea Britanie, 1-Austria, 1-SUA, 1-Irlanda. De asemenea, un asistent medical
Militarii Armatei Naţionale au demarat antrenamentele pentru parada militară, care va avea loc la data de 27 august, cu prilejul aniversării a 30-a de la proclamarea independenței Republicii Moldova, informează Ministerul Apărării. În prezent, în unităţi are loc procesul de selectare a militarilor care vor defila în Piața Marii Adunări
În noul legislativ au acces 40 de femei, ceea ce reprezintă 39,6%, un număr record de femei deputate în istoria parlamentului Republicii Moldova, depășind recordul stabilit în 2019 (25,7%). O reprezentare aproape egală a femeilor au Blocul electoral al Comuniștilor și Socialiștilor (13 din 32 de deputați sau 40,63%) și
Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a emis un act de constatare pe numele unui fost procuror din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS). Mai exact, a fost constatată o diferență substanțială în mărime de peste 835 mii de lei. Cauza a fost transmisă instanței de judecată
Moldox Lab continuă și în acest an să descopere și să încurajeze pasionații de film să creeze documentare cu impact social pentru Republica Moldova. În acest sens, Moldox Lab a deschis înscrierile pentru trei ateliere de film, care se vor desfășura tradițional, la Cahul, în cadrul Festivalului Internațional de Film
Un copil în vârstă de doi ani a fost internat la spital cu arsuri chimice ale stomacului, după ce a băut diluant de vopsea. Incidentul a avut loc în localitatea Popencu din stânga Nistrului. Mama fetiței a explicat că vopsea o poartă, iar copilul se afla în apropiere sa. La
Un agent economic din municipiul Chișinău a fost debranșat de la apă pentru conectare arbitrară la rețeaua de apeduct. Un anunț în acest sens a fost făcut de edilul capitalei, Ion Ceban, astăzi, 27 iulie. „Este vorba de un agent economic care prestează servicii hoteliere. Deși deține un contract cu
O explozie a avut loc la un combinat chimic din orașul german Leverkusen, iar mai multe persoane ar fi fost rănite. Cauza incidentului nu este deocamdată cunoscută, informează Digi24. Explozia s-a produs în secțiunea în care sunt incinerate deșeuri, a declarat un purtător de cuvânt al companiei. „Locuitorii ar trebui
Prima ședință a parlamentului, la care era așteptată formarea fracțiunilor, a comisiilor parlamentare și numirea organelor de conducere ale legislativului, s-a încheiat la inițiativa Partidului Acțiune și Solidaritate, după discursul președintelui Maia Sandu. Socialiștii au acuzat PAS că aceștia nu ar dori să lucreze, iar cei de la PAS au
Oamenii legii au deconspirat activitatea unei grupări criminale specializate în contrabanda cu țigări, informează Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS). În acest context, șase persoane au fost reținute pentru 72 de ore, iar procurorii urmează să înainteze învinuirea și să solicite de la judecătorul de instrucție aplicarea