Parlamentul Republicii Moldova va analiza rezoluția prin care Parlamentului European a recunoscut Rusia drept „stat care sponsorizează terorismul” și va fi luată o poziție oficială în acest sens. Despre aceasta a anunțat președintele Parlamentului, Igor Grosu, în cadrul emisiunii În Profunzime de la Pro TV. „O să analizăm această declarație.
Liderul Partidului Comunist transnistrean aflat în opoziție, Oleg Horjan, și-a ispășit pedeapsa. Mai exact, marți, 6 decembrie, acesta trebuie să fie eliberat din penitenciarul transnistrean nr. 1 din satul Glinoe, raionul Grigoriopol, unde Horjan și-a petrecut ultimii patru ani jumătate. În luna noiembrie 2018, judecătoria supremă din Transnistria l-a condamnat
În urma investigațiilor și verificărilor tehnice specializate ale Bombteh a rachetei căzute la Briceni s-a stabilit că riscurile de explozie au fost excluse. Informațiile au fost confirmate de către Ministerul Afacerilor Interne (MAI). „Urmare a investigațiilor și verificărilor tehnice specializate ale Bombteh din cadrul IGP, în cazul incidentului din apropierea
O echipă de geniști ai Armatei Naționale au ajuns la Briceni, acolo unde o rachetă a căzut la doar 200 de metri distanță de câteva case din satul Grimăncăuți. Din fericire, nimeni nu a avut de suferit. Unii localnici susțin că au văzut cum explozivul a căzut într-o livadă, provocând
Comisia Situații Excepționale (CSE) obligă ÎCS „Premier Energy” SRL și SA „Furnizarea Energiei Electrice Nord” să depună cererea de ajustare a prețurilor reglementate pentru furnizarea energiei electrice în timp de o zi de la data semnării noilor contracte de procurare a energiei electrice. O decizie în acest sens a fost
Serviciul fitosanitar al Federației Ruse, Rosselhoznadzor, a decis să ridice restricțiile pentru produsele a încă 12 producători agricoli din Republica Moldova. Informația a fost publicată pe 5 decembrie. Este vorba despre producătorii: SRL MIRA-FAUR SRL «KSALEX-DEN» Velfruct-Prim SRL Casa de Comert «PROAGRO-HERMES» SRL C.A.P. «PRIMA-NICATIM» «RED APPLE» SRL BIOPRODUCT GROUP
În urma verificărilor efectuate de echipa Bombteh pe perimetrul unde a căzut astăzi racheta, s-a constatat că nu există un pericol pentru cetățeni. Despre aceasta a informat Ministerul Afacerilor Interne (MAI). „Nu există nici un risc pentru cetățeni, întrucât perimetrul în care s-a produs incidentul este asigurat de patrule ale
Vicepremierul Andrei Spînu susține că o parte dintre atacurile în adresa sa, lansate în ultimele zile, ar fi din partea unor persoane plătite pentru ca „să semene instabilitate” în țară. Declarația a fost făcută în cadrul conferinței din 5 decembrie. „Acest guvern a făcut mai mult pentru independența energetică a
Un copil de doi ani a fost abandonat de propria mamă în scara unui bloc de locuit din Bălți. Alături de micuț, oamenii legii au găsit un bilețel în care femeia a scris că nu are cu ce-și întreține fiul. I-a lăsat doar câteva hăinuțe și lapte, după care a
Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a respins recursul depus de Procuratura Anticorupție față de eliberarea ex-președintelui Republicii Moldova Igor Dodon din arest la domiciliu și plasarea sub control judiciar, cu interdicția de a părăsi țara din motiv că legea nu prevede această cale de atac. Este concluzia la care au