10000005pm 1080054, PM5

Maia Sandu a primit Premiul Leipzig „Robert Blum pentru Democrație 2024”, acordat sub patronajul președintelui Germaniei. Ceremonia de decernare a avut loc pe 18 mai, în orașul german Leipzig. Premiul este însoțit de 25 000 de euro, sumă pe care șefa statului o va dona, informează Președinția de la Chișinău.

Oameni de știință americani au dezvoltat un test de sânge care identifică accidentul vascular cerebral cu ocluzie a vaselor mari. Un diagnostic precoce precis va permite inițierea la timp a tratamentului și va preveni invaliditatea și decesul pacientului, transmite Zerkalo. Cercetătorii s-au concentrat asupra a două proteine care se găsesc

Cu ocazia Zilei Internaționale a Familiei, pe 19 mai, în capitală vor fi organizate diverse activități de divertisment pentru copii și adulți. Primăria Chișinău a publicat programul festivităților. Astfel, la ora 14.00, în zona Teatrului Verde din Parcul „Valea Morilor” va avea loc un eveniment cultural-artistic despre importanța familiei și

Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a declarat că armata rusă și-ar putea intensifica ofensiva din regiunea Harkov. În același timp, potrivit lui Zelenski, trupele de ocupație nu își pun ca scop cucerirea centrului administrativ al regiunii, orașul Harakov. Precizările au fost făcute într-un interviu pentru AFP, publicat pe 18 mai. Referindu-se

În acest weekend, pe 18 și 19 mai, în sectoarele capitalei vor avea loc târguri cu produse și mărfuri autohtone. Acestea au drept scop sprijinirea producătorilor locali și oferirea accesului la produse agricole de sezon pentru locuitorii orașului, informează Primăria Chișinău. Lista adreselor unde vor avea loc târgurile cu produse

Acum doi ani, la conducerea Procuraturii Anticorupție a fost numit un procuror american cu cetățenie moldovenească, Veronica Dragalin. Nu a fost o surpriză, deoarece partidul de guvernământ PAS a spus în repetate rânduri că procuratura ar trebui să fie condusă de o persoană din străinătate – totuși, ei vorbeau despre

Un avion militar de transport american a livrat pe 18 mai, la Chișinău, asistență menită pentru exercițiul militar „Scutul Păcii 2024” („Peace Shield”). Ajutorul cuprinde echipamente militare și de apărare non-letale. Într-un comunicat, ambasada SUA în Republica Moldova a anunțat că, în această dimineață, o aeronavă de tip C-17 a

Rubrica săptămânală „Săptămâna 112” a revenit pe NewsMaker. În acestă ediție: – La Băcioi, adolescenți au bătut o tânără și au filmat momentul. – La Chișinău, oamenii legii au demascat o grupare care făcea contrabandă cu mașini de lux și piese de schimb în valoarea de 14 milioane de lei.

Pe 17 mai, la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani a avut loc o nouă ședință de judecată în dosarul finanțării ilegale a ex-Partidului „ȘOR”, în care este inculpată vicepreședinta fostei formațiuni, deputata Marina Tauber. În timpul ședinței, doi martori – șot și soție – au fost audiați. Oamenii au povestit despre

Violeta Botezatu și Mia Rusu, două interprete din Republica Moldova care au ajuns în semifinala „Românii au talent 2024”, nu s-au calificat în marea finală. S-a întâmplat după ce spectatorii și-au dat votul pentru alți concurenți. Prima semifinală a concursului de talente a avut loc pe 17 mai. În cadrul

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x