Moldova Nouă

5 universități din Moldova au fost acreditate la nivel european. Perciun: Un pas înainte spre atragerea unui număr mai mare de studenți străini

Cinci universități din Republica Moldova au fost acreditate la nivel european, fapt care permite recunoașterea și compatibilizarea diplomelor eliberate de acestea în țările Uniunii Europene, a anunțat Ministerul Educației. Acreditarea a fost făcută de Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS), fiind precedată de autoevaluarea și evaluarea calității instituțiilor. Pregătirea pentru acest proces a durat mai bine de doi ani și a fost parte a proiectului ERASMUS+, QFORTE, cofinanțat de Comisia Europeană.

Acreditarea a fost acordată pe un termen de cinci ani pentru Universitatea de Stat din Moldova, Academia de Studii Economice din Moldova, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul, Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice.

Pe parcursul pregătirii pentru acreditare, universitățile au avut posibilitatea să preia bunele practici și experiența în asigurarea calității de la partenerii proiectului QFORTE: Rețeaua Centrală și Est Europeană a agențiilor de asigurare a calității CEENQA, Universitatea din Leipzig (Germania), Universitatea din Montpellier (Franța), Universitatea din Salamanca (Spania).

Pentru a obține acreditarea, instituțiile de învățământ superior din țara noastră au elaborat și aprobat strategii instituționale de asigurare a calității, și-au consolidat departamentele de calitate. În același timp, ARACIS a organizat formări pentru cadrele didactice din departamentele de asigurare a calității instituționale, pentru a le acorda suport în elaborarea rapoartelor de autoevaluare.

„Acreditarea internațională a universităților noastre este încă un pas înainte spre internaționalizarea programelor noastre de studii și atragerea unui număr mai mare de studenți străini. Universitățile trebuie să fie mai atractive pe plan internațional, au mai multe resurse pentru a investi în condiții mai bune și a oferi o calitate mai bună a studiilor”, susține ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.

În procesul evaluării, ARACIS a analizat activitatea conducerii universităților, cadrelor didactice, științifico-didactice și de cercetare. Totodată, a fost evaluată calitatea predării, obiectivele și strategiile de dezvoltare ale universităților.

Printre recomandările înaintate de experții internaționali se numără asigurarea vizibilității instituțiilor la nivel internațional, inclusiv prin creșterea numărului de studenți și personal care se află în mobilitate academică, dar și consolidarea politicii lingvistice a instituției prin oferirea de cursuri de limbi străine la toate facultățile.

În anul 2019, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” a obținut acreditare internațională din partea Agenției Independente pentru Acreditare și Rating din Astana, Kazahstan (IAAR).


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Guvernul propune 3 regiuni în locul celor 32 de raioane. Ce se va întâmpla cu Chișinăul, Bălți și Găgăuzia⚡⚡⚡

Guvernul propune ca cele 32 de raioane ale Republicii Moldova să fie înlocuite cu 3 regiuni – nord, centru și sud. Anunțul a fost făcut de premierul Vasile Tofan pe 1 octombrie, în cadrul unei conferințe de presă.

„Astăzi avem 32 de raioane. Propunerea noastră este să le înlocuim cu 3 regiuni – nord, centru și sud. Chișinău și Bălți își vor păstra statutul actual. UTA Găgăuzia își păstrează și ea statutul special. Taraclia va fi reorganizată într-un municipiu de nivelul II”, a anunțat Tofan.

Premierul a mai spus că reforma presupune mai puțini funcționari la nivelul II și economisirea de bani. Totodată, el a dat asigurări că „serviciile nu vor pleca din localități”.

Secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, a spus că regiunea de nord va cuprinde 11 raioane, iar sediul va fi la Bălți. „Municipiul Bălți nu va face parte din această regiune. Va fi o unitate administrativ teritorială separată”, a precizat Buzu. Regiunea centru va cuprinde 13 raioane, iar sediul administrativ va fi la Chișinău. „Iarăși, municipiul Chișinău nu este parte a regiunii centru”, a adăugat Buzu. Regiunea de sud va cuprinde 7 raioane, iar sediul administrativ va fi la Cahul.

Potrivit lui Buzu, în regiunea de nord vor fi 514 mii de locuitori, în regiunea centru – 670 de mii, iar în regiunea de sud – 280 de mii de locuitori.

„Urmează astăzi să avem o discuție cu toți președinții de raioane din Republica Moldova și cu toți primarii orașelor de reședință. Vrem să vedem și opinia lor față de propunerile noastre și urmează să pregătim pachetul legislativ și vom agrea un plan foarte clar de tranziție”, a declarat secretarul general al Guvernului.

Știre în curs de actualizare!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: