GETTY IMAGES

Primele camioane cu ajutoare umanitare au ajuns în Fâșia Gaza

Primele camioane cu ajutoare umanitare au ajuns în Fâșia Gaza, la câteva ore după ce a intrat în vigoare acordul de încetare a focului între Israel și militanții palestinieni, transmite BBC.

Camioanele cu ajutoare de la diferite organizații, inclusiv cele afiliate Organizației Națiunilor Unite, au început să aducă medicamente, alimente și combustibil.

De asemenea, Organizația Mondială a Sănătății a solicitat crearea de coridoare pentru transportul răniților. Peste 250 de persoane au fost ucise în conflictul de 11 zile, majoritatea din Fâșia Gaza.

Între timp, mii de palestinieni s-au întors la casele lor, iar oficialii spun că lucrările de reconstrucție ar putea dura ani de zile.

Precizăm că pe 21 mai a intrat în vigoare armistițiul dintre Israel și grupările radicale din Fâșia Gaza.

Tensiunile care au izbucnit în luna mai au fost provocate de violențele de la moscheea Al-Aqsa din Ierusalimul de Vest, după ce un tribunal din Israel a decis strămutarea familiilor de arabi care locuiau în cartierul alShaykh Jarah.

Forțele radicale au lansat peste 4 mii de rachete spre teritoriul Israelului. Tel Aviv a răspuns cu alte atacuri. Gaza a suferit distrugeri masive, în vreme ce israelienii au fost în bună parte apărați de un sistem performant anti-rachetă.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Andrei Mardari / NewsMaker

Dobândirea cetățeniei R. Moldova: solicitanții vor fi obligați să cunoască româna și prevederile Constituției

Parlamentul a adoptat în prima lectură proiectul noii legi cu privire la cetățenia Republicii Moldova. Printre prevederile proiectului se numără obligativitatea cunoașterii limbii române și Constituției țării pentru a putea dobândi cetățenia moldovenească. Inițiativa legislativă a fost susținută de 54 de deputați.

Potrivit inițiativei legislative, cetățenia Republicii Moldova va putea fi dobândită prin naștere, recunoaștere, adopție, tutelă și curatelă, redobândire, naturalizare. Proiectul unifică procedurile de dobândire a cetățeniei, care are drept scop asigurarea egalității pentru toți solicitanții, eliminând discriminările sau favorizările pe baza categoriei de persoane. O altă prevedere ține de delimitarea clară a categoriilor de aplicanți pentru cetățenie în funcție de vârsta acestora.

Printre noutățile proiectului se numără introducerea condiției de a cunoaște limba română și prevederile Constituției pentru persoanele care intenționează să dobândească cetățenia țării noastre. De asemenea, proiectul prevede aplicarea unor măsuri împotriva fraudelor și corupției, prin adoptarea unor norme stricte de acceptare a documentelor și verificare riguroasă a acestora, pentru a preveni fraudarea procesului de acordare a cetățeniei și pentru a proteja securitatea națională. Potrivit autorilor inițiativei, în ultimii ani, au fost identificate și contracarate circa 100 de tentative de dobândire a cetățeniei Republicii Moldova prin fraudă, în baza documentelor de proveniență necunoscută sau falsificate. Prin urmare, instituțiile guvernamentale vor avea responsabilitatea de a verifica mai riguros documentele prezentate de solicitant, precum și alte informații necesare pentru a determina eligibilitatea acestuia pentru cetățenie. Se va verifica istoricul de călătorii internaționale, pentru a se asigura că nu a avut interdicția de a intra sau rămâne în alte țări, antecedentele financiare, starea de sănătate, istoricul familial, integritatea solicitantului.

Documentul delimitează cazurile de respingere a cererilor de dobândire și a celor de refuz în acordare. Respingerea este orientată către aspectele tehnice, iar refuzul se face în cazul în care persoana nu întrunește criteriile legale pentru obținerea cetățeniei. Autorii proiectului propun introducerea unor noi prevederi ce se referă la refuzul acordării cetățeniei persoanelor împotriva cărora au fost aplicate măsuri restrictive internaționale. Depunerea cererii pentru obținerea cetățeniei se va face personal de către solicitant, iar posibilitatea depunerii cererilor de cetățenie prin intermediari, prin procură, va fi exclusă pentru a reduce riscul de corupție și influențe externe.

Proiectul conține și prevederi privind excluderea incertitudinii cu referire la categoriile de străini care sunt în drept să depună cerere pentru dobândirea cetățeniei Republicii Moldova prin naturalizare, precum și la calcularea perioadei de ședere legală și/sau domiciliere pe teritoriul țării de către solicitanții de cetățenie.

Autorii proiectului menționează că revizuirea legii este necesară ca urmare a unor procese precum migrația masivă a populației, fenomenul cetățeniei multiple, nevoilor de a proteja drepturile diasporei, problemelor de securitate legate de acordarea frauduloasă a cetățeniei, integrarea europeană și racordarea legislației naționale la standardele UE.

Documentul, elaborat de un grup de deputați PAS, urmează a fi examinat de Parlament în lectura a doua.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: