A decedat artistul plastic Andrei Mudrea
Full Article 2 minutes read

A decedat artistul plastic Andrei Mudrea

Ministerul Culturii al Republicii Moldova anunță despre decesul pictorului și artistului plastic Andrei Mudrea. Maestrul este autorul mai multor lucrări de pictură, grafică, sculptură și artă-obiect. 

„E prematur să vorbim despre Andrei Mudrea la timpul trecut, de aceea o să menționăm aici că opera acestui discipol al lui Mihai Grecu, îi poartă amprenta, este și va rămâne pentru veșnicie una de referință sau chiar de avangardă artistică românească”, comunică reprezentanții Ministerului Culturii.

Maestrul este fondator și membru al „Grupului Zece”. Totodată, lucrările sale, de la prima expoziție personală din 1983 la Chișinău, au fost expuse apoi la Moscova, Paris, Saint-Malo, Strasbourg (Consiliul Europei). În expoziții comune, potrivit reprezentanților Ministerului Culturii, lucrările lui Andrei Mudrea au ajuns a bucura inimile prețuitorilor de artă din Varșovia, Lisabona, precum și în mai multe saloane expoziționale din Italia, Franța, Rusia și România.

Tablourile și obiectele de artă semnate de artistul Andrei Mudrea se află în numeroase colecții publice, cum ar fi cele ale Ministerului Culturii, Chișinău (R. Moldova); precum și la Ministerul Culturii, Moscova (Rusia); Fondul Uniunii Artiștilor Plastici, Chișinău (R. Moldova); Fondul Artiștilor Plastici, Moscova (Rusia); Muzeul Național de Artă, Chișinău (R. Moldova); Muzeul Literaturii Române „Mihail Cogălniceanu”, Chișinău (R. Moldova); Muzeul „Alexei Mateevici”, Chișinău (R. Moldova), dar și în colecții particulare în  Austria, Canada, Franța, Germania, Italia, Marea Britanie, Olanda, Polonia, Portugalia, Republica Moldova, România, Rusia, SUA și Ucraina.

Artistul, născut pe 29 aprilie 1954, a decedat la vârsta de 67 de ani.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: