screenshot

„A mai rămas un loc pe Pământ, unde poți fi tu însuți”. Russkii Dom promovează o parodie despre minoritățile sexuale din Occident

Pe rețelele de socializare a început să fie distribuit un nou clip în care este parodiată viața din Occident, în contrast cu cea din Rusia. Video-ul a fost distribui inclusiv pe pagina de Facebook a Russkii Dom Tel Aviv. 

În imagini apare un bărbat vorbitor de engleză, singur de Crăciun și Revelion și care își caută o parteneră de viață. Acesta apelează la o aplicație de dating, însă realizează că femeile pe care le vede acolo sau nu îi sunt pe plac, sau este acuzat de discriminare.

Apoi, acesta merge într-un club de dating, unde la fel, nu este înțeles, iar administratoarea îi arată o listă lungă cu orientări sexuale.

Nu mă înțelegeți, vreau doar să fac cunoștință cu o domnișoară ordinară, atât”, spune acesta și începe să fie îmbrâncit de o mulțime de femei indignate.

Ulterior, acesta se pomenește într-un avion și ajunge la Moscova, unde este înconjurat de tinere. La final, el pleacă împreună cu una dintre ele, iar pe ecran apare mesajul: „Pe Pământ au mai rămas un loc în care poți fi tu însuți”, iar pe fundal se aude o melodie rusească.

Clipul a fost distribuit inclusiv pe pagina de Facebook a Russkii Dom Tel Aviv.


Disclaimer! Redacția NM condamnă orice formă de discriminare, revanșism, xenofobie, limbaj al urii și exploatare a fobiilor și stereotipurilor în scopuri politice. Nu tolerăm manipulările îndreptate către divizarea oamenilor în „ai noștri” și „străini” în funcție de naționalitate, proveniență etnică, limbă, religie sau convingeri, sex, vârstă, posibilități limitate, viziuni, loc de trai, apartenență, orientare sexuală, etc. Misiunea noastră este informarea corectă a cititorilor despre ceea ce se întâmplă și susținerea principiilor drepturilor omului, toleranței, libertății de exprimare și gândire, diversitate, precum și respectarea drepturilor minorităților.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

(VIDEO) Bolea a inaugurat un semafor la Drochia/Drepturile investitorilor, tăiate?/Sandu mulțumește Ungariei

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!
— Chiveri, despre formatul 1+1: „Sperăm că vor fi create condiții pentru întâlnire”
— Echipa de salvatori din Moldova, vizitată de eurocomisara Hadja Lahbib
— Primele zile ale invaziei Rusiei în Ucraina prin ochii Evgheniei din Harkov
— Sandu, la telefon cu premierul Ungariei. I-a mulțumit pentru sprijin în calea spre UE
— MAN contestă la CC regulile pentru investitorii din sectoarele strategice
— Carburanți mai scumpi în weekend
— Costiuc îl acuză pe Carp de amenințări la adresa familiei sale
— Platon, trimis în judecată. Ar fi dobândit ilegal 43% din acțiunile „Moldova-Agroindbank”
— CSP condamnă declarațiile critice ale lui Grosu
— O femeie a fost lovită de trenul care circula pe ruta Chișinău-Kiev
— Microbuz cu 20 de pasageri, implicat în accident la Glodeni. Sunt cinci răniți
Nu uitați să apăsați pe clopoțel pentru a nu rata noile ediții: zilnic, la 15:00 și 19:00, de luni până vineri.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: