Imagine simbol

A violat o fetiță de 13 ani și a fugit din țară. Cetățean străin, prins și condamnat

Un cetățean străin, în vârstă de 40 de ani, a fost condamnat la închisoare, după ce a fost acuzat și găsit vinovat de violul unei fetițe în vârstă de 13 ani. Procuratura Generală (PG) anunță că bărbatul urmează să își ispășească pedeapsa – 12 ani de închisoare – într-un penitenciar de tip închis.

Potrivit procurorilor, inculpatul, în luna august 2022, aflându-se în apartamentul concubinei sale amplasat într-un oraș din centrul țării, urmărind scopul de a-și viola fiica vitregă în vârsta de 13 ani, profitând de incapacitatea fizică a minorei de a opune rezistență, a dezbrăcat-o forțat și a întreținut cu ea un raport sexual neconsimțit.

În septembrie 2022, imediat după ce a aflat că poliția a fost sesizată, bărbatul a părăsit Republica Moldova. Ulterior, în aprilie 2023, crezând că dosarul în privința sa a fost clasat, a revenit în Moldova, însă a fost reținut în incinta Aeroportului Internațional Chișinău, anunță procurorii.

Inculpatul pledează nevinovat.

Chiar și așa, el a fost condamnat în baza articolului 71 alin.(3) lit. b) din Codul penal, la 12 ani de detenție.

Sentința este cu drept de apel.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Igor Grosu/Facebook

Roaming gratis pentru Moldova, din 2026. Anunțul făcut de Ursula von der Leyen la Chișinău

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat că tarifele de roaming între Republica Moldova și statele-membre UE vor fi eliminate, începând cu 1 ianuarie 2026. Anunțul a fost făcut pe 4 iulie în cadrul unei conferințe de presă cu președinta Maia Sandu și președintele Consiliului European, Antonio Costa, după primul summit Moldova-UE.

Noi vom elimina toate costurile de roaming. Din experiența noastră, în Uniunea Europeană, este o modalitate extraordinară de a conecta oamenii și business-urile”, a declarat Ursula von der Leyen.

Liberalizarea va avea loc la 1 ianuarie 2026.

Totodată, oficialii europeni au confirmat că Republica Moldova este pregătită să adere la programul „Roam like at Home”. Începând cu 1 ianuarie 2026, cetățenii moldoveni vor putea utiliza telefonia mobilă și internetul în UE fără taxe suplimentare.

***

Amintim că Summit-ul Republica Moldova – Uniunea Europeană a avut loc la Reședința de Stat din Chișinău.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: