NewsMaker

VIDEO „Aceste lucruri au fost auzite”. Reacția Guvernului la declarația Maiei Sandu privind remanierile guvernamentale 

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a comentat declarațiile președintei și candidatei la un nou mandat prezidențial Maia Sandu privind necesitatea schimbărilor în echipa guvernamentală. Vodă a subliniat că premierul Dorin Recean va anunța eventualele ajustări după consultările necesare în astfel de procese. „Echipa este organizată să muncească pentru un singur obiectiv, bunăstarea cetățenilor, și oricare ajustări în această echipă vor fi făcute anume reieșind din aceste considerente”, a comunicat Vodă. Menționăm, Sandu a declarat că modificările în echipa guvernamentală trebuie să fie făcute până la sfârșitul anului.

„Am urmărit aceste declarații. Au fost făcute în cadrul dezbaterilor care au fost organizate pe platforma neutră a postului public de televiziune, cu participarea jurnaliștilor. A fost un angajament foarte clar din partea unui candidat care este șefa statului, despre necesitatea de a avea schimbări în garnitura guvernamentală și aceste lucruri au fost auzite inclusiv la Guvern. Premierul Recean desigur că va veni cu anunțurile de rigoare în momentul în care astfel de decizii vor fi luate, după consultările care sunt necesare în astfel de procese. Echipa este organizată să muncească pentru un singur obiectiv, bunăstarea cetățenilor, și oricare ajustări în această echipă la fel cum s-au mai produs până la momentul de față vor fi făcute anume reieșind din aceste considerente”, a comunicat purtătorul de cuvânt al Guvernului Daniel Vodă pe 30 octombrie, în timpul unor declarații pentru jurnaliști.

Pe 28 octombrie, șefa statului Maia Sandu – candidata Partidului de guvernare Acțiune și Solidaritate la un nou mandat prezidențial – a declarat că este nevoie să fie făcute schimbări în echipa guvernamentală.  „Acest lucru trebuie să se întâmple până la finalul acestui an”, a adăugat Sandu. Precizările au fost făcute, urmare a unei întrebări din partea redactorului-șef NewsMaker Stela Untila, în timpul dezbaterilor electorale de la postul public de televiziune Moldova1. Detalii AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Donald Trump

Președintele SUA, întrebat dacă este sigur că va putea opri invazia rusă din Ucraina. Trump: „Nu știu”

Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a spus că nu este sigur că va putea pune capăt invaziei ruse la scară largă din Ucraina. Declarația a fost făcut pentru presă, pe 5 iulie.

Nu știu. Nu pot să vă spun dacă acest lucru se va întâmpla sau nu”, a declarat Donald Trump, după ce a fost întrebat dacă este sigur că va putea pune capăt războiului din Ucraina.

La întrebarea dacă consideră că încheierea războiului este o prioritate, liderul american a spus: „Da. Mi-aș dori să se întâmple”.

Amintim că Donald Trump, în timpul campaniei electorale, a spus de mai multe ori că intenționează să pună capăt conflictului militar din Ucraina în prima zi în care va deveni președinte. Mai târziu, el a numit aceste afirmații o exagerare. După preluarea mandatului, Trump a încercat să joace rolul de mediator în soluționarea conflictului, dar a amenințat că se va retrage din procesul de pace din cauza continuării luptelor, notează Meduza.

Săptămâna aceasta, Trump a avut conversații telefonice cu omologul său rus, Vladimir Putin, și cel ucrainea, Vladimir Zelenski. După apelul telefonic cu Putin, liderul liderul de la Casa Albă a declarat că a rămas nemulțumit de conversație, deoarece nu a obținut „niciun progres” în discuțiile cu acesta.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: