travel.md

Activitatea Complexului Orheiul Vechi a fost suspendată. Precizările poliției

Activitatea Complexului muzeal Orheiul Vechi a fost suspendată pe perioada declarării stării de urgență la nivel național. Precizările au fost făcute de către reprezentanții Inspectoratului General al Poliției.

Într-un comunicat de presă publicat pe 4 aprilie, aceștia menționează că angajații Inspectoratului de Poliție Orhei patrulează zilnic zona respectivă, pentru a evita creșterea fluxului de persoane și pentru a le explica celor care vor să viziteze Complexul că locurile publice sunt un pericol pentru ei, în această perioadă.

„Intervenim cu rugămintea ca cetățenii să fie responsabili și să respecte măsurile stabilite de autorități, să se informeze doar din surse sigure și oficiale, la fel să renunțe categoric la deplasările spre respectiva zonă turistică”, se mai arată în mesajul oamenilor legii.

 

https://www.facebook.com/politiarepubliciimoldova/videos/209272946997016/

Amintim că pe 17 martie în Republica Moldova a fost decretată stare de urgență națională din cauza pandemiei de COVID-19.

Până în prezent, în țara noastră au fost înregistrate 752 de cazuri de îmbolnăviri. Cele mai multe cazuri depistate sunt în Chișinău (266), Soroca (114) și Ștefan Vodă (112). La Orhei au fost diagnosticate 15 persoane.

Din totalul de persoane infectate, 29 s-au însănătoșit, iar 12 au decedat.

Alte 190 de persoane sunt suspecte de infectare și așteaptă rezultatele analizelor.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

IPN

Furtună va contesta sancțiunile UE: „Grupările de la Bruxelles au decis să aleagă ei înșiși cine trebuie să conducă țara noastră”

Președinta Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, afiliată oligarhului fugar Ilan Șor, consideră că în spatele deciziei prin care a fost inclusă pe listele de sancțiuni ale Uniunii Europene ar sta Partidul de guvernământ Acțiune și Solidaritate (PAS). Politiciana a sugerat că măsurile restrictive ar fi o formă de presiune asupra opoziției și a acuzat UE că „a ales cine trebuie să conducă țara noastră”. Precizările au fost făcute într-un comunicat publicat pe 15 iulie.

Astăzi vedem cum are loc, în mod deliberat, distrugerea a tot ceea ce am iubit la Uniunea Europeană. Grupările de la Bruxelles au decis, fără rușine și la vedere, după tradițiile colonialiste, să aleagă ei înșiși cine trebuie să conducă țara noastră — suverană. (…) Regimul PAS aplică sancțiuni prin intermediul acoliților lor străini, doar în privința politicienilor care au susținere și de care PAS se teme. Niciodată nu am fost și nu vom fi o opoziție comodă pentru junta galbenă!”, a declarat Victoria Furtună.

Politiciana a menționat că va contesta la Curtea de Justiție a Uniunii Europene decizia prin care i-au fost impuse sancțiuni.

PAS nu a comentat, deocamdată, învinuirile lansate în adresa sa de Victoria Furtună.

Amintim că, pe 15 iulie, Uniunea Europeană a inclus încă 7 politicieni și 3 entități în lista sa de sancțiuni pentru acțiuni menite să destabilizeze Republica Moldova. Este vorba despre Blocul „Victorie”, compania A7, Centrul Cultural-educațional al Moldovei, liderul Forței de Alternativă și Salvare a Moldovei, Alexandru Beșchieru, președinta Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, deputații fugari Alexandr Nesterovschi și Irina Lozovan, președinta Partidului „Renaștere”, Natalia Parasca, președintele Partidului „Șansă”, Alexei Lungu, și liderul Partidului „Victorie”, Vadim Grozavu. Toți cei vizați au legături cu oligarhul fugar Ilan Șor, împotriva căruia UE a impus măsuri restrictive încă în 2023.

Măsurile restrictive includ interdicția furnizării de fonduri pentru cei vizați de sancțiuni, interdicție de intrare pe teritoriul UE și înghețarea activelor.

În prezent, lista UE de sancțiuni pentru acțiuni de destabilizare a Republicii Moldova include 23 de persoane și 5 entități.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: